X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Consiliul Naţional pentru Participare solicită guvernului să de-a dovadă de mai multă transparenţă

4 sep. 2013,, 18:08   Societate
2840 0
Foto: hotnews.md
Consiliul Naţional pentru Participare (CNP) solicită Guvernului să de-a dovadă de mai multă transparenţă în procesul de informare a opiniei publice privind deciziile care le ia.

Potrivit Agenţiei "Infotag", miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CNP, Sergiu Ostaf, a menţionat că salută expedierea către CNP a subiectelor de pe ordinea de zi cu trei zile înainte de şedinţa Guvernului, însă nu salută faptul că, de regulă, ordinea de zi este completată cu cîteva ore înainte de şedinţă.

"Aseară tîrziu, ordinea de zi a fost completată cu subiecte noi, fapt care nu ne-a permis să le analizăm şi să ne expunem pe marginea lor", a spus Ostaf.

Preşedintele CNP a mai atras atenţie asupra faptului că unele hotărîri incluse pe ordinea de zi nu conţin informaţii relevante.

"De exemplul, în hotărîrea cu privire la eliberarea unor bunuri din rezervele materiale de stat nu este specificat despre ce fel de bunuri este vorba şi cui vor fi acestea eliberate. Regretăm lipsa de transparenţă în acest caz şi considerăm că acestea sînt informaţii care pot reprezenta interes public", a precizat Ostaf.

De asemenea, CNP susţine aprobarea proiectului de lege cu privire la Avocatul Poporului, recomandînd totodată ca Avocatul Poporului să aibă mandat jurisdicţional asupra întregului teritoriu al RM şi asupra situaţiilor în care sînt afectate drepturile cetăţenilor moldoveni peste hotare.

În acelaşi timp, CNP în comun cu Consilul Naţional al Tineretului din Moldova nu susţine modificarea articolului 11 al Codului funciar prin care se propune înlocuirea noţiunii "familii nou-formate" cu "familiile tinere" în vederea eliberării de APL a terenurilor fără plată pentru construcţia caselor de locuit.

Reprezentantul Consilului Naţional al Tineretului din Moldova, Alex Petrov, a menţionat că "autorul proiectului nu justifică impunerea unei limite de vîrstă la eliberarea terenurilor fără plată din limita intravilanului pentru construcţia caselor de locuit".

"Pentru a evita confuzia recomandăm să fie definite clar categoriile de familii care beneficiază de această facilitate, inclusiv familiile tinere, precum şi familiile (fără limită de vîrstă) care au înregistrat căsătoria în perioada ultimilor trei ani", a spus Petrov.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?