X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

În SUA a fost vîndut cel mai scump ceas de mînă

31 oct. 2017,, 01:00   Externe
4847 0

Modelul “Rolex Daytona”, deținut de actorul american Paul Newman, a devenit cel mai scump lot printre ceasurile de mînă din istoria vînzărilor.

La New-York a avut loc licitaţia ceasurilor de mînă “Winning Icons — Legendary Watches of the 20th Century”. Mizele și așteptările publicului au fost legate, în cea mai mare parte, de lotul nr.8, ceasul "Rolex Daytona". "Cronograful" din colecția personală a actorului de la Hollywood și a pilotului de curse, Paul Newman, a fost estimat la 1 milion de dolari, rezultatul însă a depășit mult de tot estimările inițiale. Costul final al ceasului a constituit 17,75 mil. de dolari.

Ceasul “Rolex” al lui Paul Newman, lansat în 1963, are un aspect memorabil: cadranul “panda” de culoare crem cu cronograf contrastant, inscripția roșie "Daytona" și gradația roșie a minutelor de pe marginea exterioară (în anii 1980 acest tip de cadran a fost numit "Paul Newman Daytona”).

Pe partea din spate a casetei de oțel este gravată doleanţa “Drive Me Carefully” a soției actorului, Joan Woodworth. Ea i-a dăruit acest ceas în 1972, cînd actorul și deținătorul “celor mai albaştri ochi din istoria cinematografiei” de-abia își începea cariera de pilot de curse auto.


Zarva din jurul “Rolex Oyster Cosmograph Daytona” este legată de faptul că ceasul a fost expus pentru prima dată la o licitație publică - înainte de aceasta el a aparținut lui James Cox, prietenul fiicei lui Paul Newman. O parte din veniturile, obținute din vînzare, vor fi alocate Fundaţiei de caritate, care îi poartă numele.

Pînă la această data recordul preţului unui ceas de mînă aparţinea modelului istoric unic “Patek Philippe”, vîndut în anul 2016 la licitaţie cu preţul de peste 11 mil. de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?