X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Munteanu despre prețul plătit de PL pentru inițiativa interzicerii secerii și ciocanului

5 iun. 2013,, 11:04   Politică
13341 15
Fotо: privesc.eu
Deputatul liberal Valeriu Munteanu susține că decizia Curții Constituționale din 4 mai cu privire la simbolica comunistă (secera și ciocanul) va motiva Partidul Liberal să lupte pentru adevărul istoric. După emiterea hotărîrii Curții, Munteanu a spus că pentru liberali, care au elaborat proiectul de lege, decizia CC este una dureroasă. Deputatul susține că decizia nu poate anula istoria Moldovei, iar hotărîrea CC a fost negociată, relatează NOI.md.

„Mă răvăşeşte această decizie. Mi-am dorit ca Moldova să urnească acest comunism, dar iată că nu a fost posibil. Promovarea iniţiativei şi doleanţei istorice privind interzicerea simbolurilor comuniste a fost complicată în cadrul fostei guvernări AIE-2. Poate acesta a fost preţul pentru care PL a fost exclus de la guvernare”, a menționat Valeriu Munteanu.

Liberalul a adăugat că PL va găsi alte soluții și alte căi pentru ca toată această moștenire a Uniunii Sovietice să fie ștearsă, redusă la zero. Potrivit lui, în cel mai scurt timp, liberalii vor înregistra în Parlament o altă inițiativă legislativă.

“Nimeni nu poate să anuleze crimele comunismului, nimeni nu poate să anuleze hotărîrea Parlamentului. Vom veni cu un alt proiect de lege, prin care vom încerca să facem același lucru. Vom vedea care va fi conținutul acestuia. Vom elabora proiectul în cel mai scurt timp”, a spus Munteanu.

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul de lege privind condamnarea regimului totalitar comunist și interzicerea afişării şi utilizării simbolurilor comuniste secera și ciocanul.

PCRM a declarat că magistraţii CC au avut curajul să dea peste mîini celor care au încălcat Constituţia.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?