Datoria externă a R.Moldova a scăzut de la începutul anului cu 158,5 mil. lei

Datoria externă a R.Moldova a scăzut de la începutul anului cu 158,5 mil. lei
Foto: economictimes.com
Datoria publică externă a Republicii Moldova, la sfîrșitul lunii aprilie 2013, constituia 14 miliarde 867,2 milioane de lei (1 miliard 207,6 milioane de dolari), o scădere de la începutul anului de 158,5 milioane lei (1,05%) sau de 38 milioane de dolari (3,05%).

Surse din cadrul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova au comunicat pentru NOI.md că, în ianuarie-aprilie 2013, pentru deservirea datoriei de stat externe au fost utilizate mijloace băneşti în sumă de 345,4 mil. lei sau 89,2 la sută din suma precizată în perioada de gestiune. Totodată, pentru rambursarea sumei principale, în primele 4 luni ale anului 2013, au fost utilizați 287,5 mil. lei, iar pentru serviciul datoriei de stat externe – 57,9 mil. lei.


De remarcat că datoria externă a R.Moldova la 31 decembrie 2012 totaliza 15 miliarde 025,8 milioane de lei (1 miliard 245,6 milioane de dolari), crescînd într-un an cu 1 miliard 641,2 milioane de lei sau cu 12,3%.
 
Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load