Republica Moldova găzduiește în premieră un forum inedit în domeniul sănătății – Forumul ministerial al Rețelei de Sănătate din Europa de Sud-Est (SEEHN).
10 miniștri ai sănătății din Europa de Sud-Est vor discuta timp de două zile probleme cu care se confruntă aceste țări participante privind sănătatea populației și soluțiile acestora, relatează NOI.md.
Potrivit directorului regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Regiunea Europeană, Zsuzsanna Jakab, miniștrii prezenți la forum vor discuta problema bolilor netransmisibile, metode de îmbunătățire a serviciilor de sănătate, impactul migrației și al situației economice asupra sănătății publice și colaborarea în domeniul sănătății publice.
La rîndul său, ministrul Sănătății al Republicii Moldova, Ruxanda Glavan, a menționat că în cadrul forumului va fi adoptată o declarație care prevede cooperarea în domeniul reducerii ratei mortalității materne, a nou-născuților și a copiilor cu vîrsta de pînă la cinci ani; acțiuni pentru combaterea infecției HIV, a tuberculozei și hepatitei virale.
„Sînt necesare tratamente eficiente și pentru combaterea maladiilor cronice sau transmisibile, care, deși sînt cunoscute de mulți ani, totuși dezvoltă rezistență la tratamente, provocînd un număr mare de decese sau dizabilități în rîndul populației apte de muncă. Iată de ce ne-am propus să fim mai buni în colaborarea regională, ca să putem eradica atît bolile transmisibile, cît și pe cele netransmisibile”, a subliniat Glavan.
La fel, vor fi abordate măsurile comune de prevenire a bolilor cronice, a consumului de alcool și droguri, îmbunătățirea asistenței medicale, asigurarea accesului la servicii de sănătate reproductivă, medicamente și vaccinuri.
«Необходимо эффективное лечение и для борьбы с хроническими или инфекционными заболеваниями, которые, хотя известны много лет, развивают устойчивость к лечению, в результате чего растет число смертей и инвалидности среди населения трудоспособного возраста. Мы решили улучшить региональное сотрудничество, чтобы искоренять как инфекционные, так и неинфекционные заболевания». Но это не решается региональным сотрудничеством, а хорошо обдуманной программой, по профилактике болезней, когда каждый человек имеет доступ к медицинским услугам. А то, что сделала эта дама, с тарифами, всему оставшемуся населению страны, гарантирован прямой путь на кладбище. Просто после установки таких тарифов и защите Парламента, эта дама хочет устроить банкет ( большую пьянку) по этому случаю. А это ничего не имеет со здоровью народа.
Adăuga comentariu