Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

Banca Națională a Moldovei a redus rata de bază de la 4,5% pînă la 3,5% anual

26 apr. 2013,, 16:00   Economie
2977 0
Foto : noi.md
Banca Națională a Moldovei (BNM) a micșorat rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 1.0 puncte procentuale, de la 4,5% pînă la 3,5% anual. Potrivit informației acordate NOI.md de surse din cadrul BNM, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a decis, de asemenea, să reducă rata la creditele overnight de la 7,5% pînă la 6,5%, iar la depozitul overnight – de la 1,5% pînă la 0,5%. De asemena, rata de bază la creditele acordate pe termen lung (mai mare de 5 ani) a fost diminuată de la 5% pînă la 4% anual.

Totodată, BNM a decis să menţină norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută străină la nivelul actual de 14% din baza de calcul.

Potrivit BNM, deciziile respective vizează asigurarea în continuare a calibrării ansamblului condiţiilor monetare reale pentru stimularea creditelor bancare şi activităţii economice, precum şi ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste fapt ce va asigura atingerea ţintei inflaţiei de 5% pe termen mediu.

Deciziile vor intra în vigoare la 29 aprilie 2013. Următoarea şedinţă a Consiliului de administraţie al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe 30 mai 2013. .

De menționat că, ultima dată BNM a redus rata de bază la sfîrșitul lunii februarie 2012 – de la 6,5% pînă la 4,5% anual. În următoarele luni rata de bază a rămas nemodificată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?