Noutăţi

amenzi

Peste 450 mii de amenzi au fost aplicate pe parcursul anului 2017
3 mai. 2018,, 17:20  
Peste 450 mii de amenzi au fost aplicate pe parcursul anului 2017Numărul contravențiilor constatate este în creștere, anunţă Biroul Naţional de Statistică. Mai exact, în anul 2017 au fost constatate 450,4 mii contravenţii, cu 32,9 mii mai mult comparativ cu anul precedent.
Cum vor fi sancţionaţi şoferii care deteriorează drumurile
2 mai. 2018,, 16:05  
Cum vor fi sancţionaţi şoferii care deteriorează drumurileExploatarea vehiculelor pe drumurile publice cu structura rutieră capitală și cu structura rutieră uşoară care au pe roţi sau în caroserie noroi sau materiale de construcţie ce se depun pe carosabil se va sancţiona cu amendă de la 12 la 24 de unităţi convenţionale (u.c.) cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
Amenzi mai mari pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune auto
1 mai. 2018,, 14:00  
Amenzi mai mari pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune autoPotrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare anul trecut peste o sută de copii au ajuns cu traumatisme la spital din motiv ce nu erau echipaţi corespunzător în maşină. Recent, Guvernul a aprobat sancţiuni mai mari în contextul dat, iar aceste modificări trebuie să treacă şi de Parlament. Potrivit unui pro
Cît de uşor cad în plasa polițiștilor șoferii vitezomani VIDEO
30 apr. 2018,, 11:30  
Cît de uşor cad în plasa polițiștilor șoferii vitezomani (VIDEO)Astfel, două mașini capcană echipate cu radare au fost amplasate regulamentar, una pe centura de ocolire a orașului Orhei, iar a doua, în localitatea Peresecina. Imediat după fixarea încălcării, în regim on-line se transmitea informația inspectorilor de patrulare, care se aflau în apropriere şi ulterior şofer
Amenzile pentru condusul în stare de ebrietate ar putea fi excluse
29 apr. 2018,, 13:26  
Amenzile pentru condusul în stare de ebrietate ar putea fi excluseConducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanțe stupefiante ar putea fi pedepsită cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, de la 200 la 240 de ore, și cu anularea dreptului de a conduce mijl
CC a decis cînd expiră cele 72 de ore pentru achitarea cu reducere a unei amenzi
26 apr. 2018,, 14:42  
CC a decis cînd expiră cele 72 de ore pentru achitarea cu reducere a unei amenziAstăzi, 26 aprilie, Curtea Constituțională a decis cînd expiră cele 72 de ore pentru achitarea cu reducere a unei amenzi. Astfel, pînă la modificarea legii de către Parlament, termenul de 72 de ore de achitare a amenzilor în jumătate parcurge din momentul în care contravenientului i se aduce la cunoştinţă act
Opt moldoveni prinşi la pescuit în perioada de prohibiție
25 apr. 2018,, 11:40  
Opt moldoveni prinşi la pescuit în perioada de prohibițieOpt moldoveni sînt documentaţi pentru încălcarea regimului de frontieră, prin desfășurarea activităților de pescuit în perioada de prohibiție, informează Noi.md. În primul caz, şapte "pescari" originari din raionul Cahul au fost observaţi în momentul în care pescuiau în apele de frontieră. Fiind monitorizaţi
Amenzi mai mari pentru șoferii care părăsesc locul accidentului
20 apr. 2018,, 17:53  
Amenzi mai mari pentru șoferii care părăsesc locul accidentuluiSancțiunea aplicată pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier ar putea fi modificată. Autoritățile propun ca această încălcare să fie pedepsită cu una din următoarele sancțiuni:
Amenzi usturătoare pentru demnitarii care comit abuz de putere
20 apr. 2018,, 17:32  
Amenzi usturătoare pentru demnitarii care comit abuz de putere Mecanismul privind declararea şi controlul averilor şi intereselor personale a fost modificat, în lectură finală, informează Noi.md. Noile prevederi stipulează că dacă o persoană în exercitarea atribuţiilor în sectorul public a luat o decizie în vederea obţinerii unui avantaj patrimonial a cărui valoare depă
Vitezomanii vor fi pedepsiți aspru
19 apr. 2018,, 12:48  
Vitezomanii vor fi pedepsiți aspruUn proiect de lege propune amenzi mai aspre pentru depășirea limitei de viteză, relatează Noi.md citîtnd un comunicat de presă al Inspectoratului Național de Patrulare. Astfel, potrivit noii legi pentru depășirea vitezei de la 10 la 20 km/oră, amenda ar putea fi de la 600 la 900 lei (în prezent 300-600 lei);
Noul articol din Codul Contravenţional care va speria toţi vecinii gălăgioşi
19 apr. 2018,, 08:50  
Noul articol din Codul Contravenţional care "va speria" toţi vecinii gălăgioşiVecinii care fac gălăgie în timpul lucrărilor de reparație ar putea fi sancționați print-un nou articol în Codul Contravențional. În acest sens, guvernul de la Chișinău a avizat proiectul ce aduce modificări la Codul Contravențional, elaborat de Ministerul Justiției.
Gata cu goana pentru achitarea amenzii în 72 de ore Șoferii vor avea mai mult răgaz
18 apr. 2018,, 10:27  
Gata cu goana pentru achitarea amenzii în 72 de ore. Șoferii vor avea mai mult răgazCodul contravenţional ar putea fi modificat, iar Guvernul de la Chişinău urmează să examineze astăzi mai multe propuneri. Proiectul de modificare prevede achitarea a 50% din amenda stabilită, dacă plata se face în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a sancţiunii
Peste o mie de vitezomani traşi pe dreapta în ultimele zile
17 apr. 2018,, 13:20  
Peste o mie de vitezomani, traşi pe dreapta în ultimele zileÎn zilele de minivacanță dedicate Paștelui Blajinilor, inspectorii de patrulare au documentat peste 2 200 de abateri de la Regulamentul circulației rutiere (RCR), în cadrul cărora 1334 de șoferi au depășit limita de viteză. Alți 45 de șoferi au fost prinși de către inspectorii de patrulare în stare de ebrieta
Sau pornit după peşte dar au pescuit amenzi grase
14 apr. 2018,, 13:30  
S-au pornit după peşte, dar au pescuit amenzi graseÎn ultimele 24 de ore, în jur de zece moldoveni s-au ales cu amenzi, după ce s-au pornit la pescuit ilicit în apele de frontieră, informează Noi.md. În primul caz a figurat în documentare un locuitor al satului Tudora, raionul Ștefan Vodă, în vîrstă de 30 ani. Acesta a fost prins de poliţiştii de frontieră în
Chișinăuienii care aruncă gunoiul în stradă riscă amenzi usturătoare
11 apr. 2018,, 08:52  
Chișinăuienii care aruncă gunoiul în stradă riscă amenzi usturătoareAmenzile nu-i sperie pe locuitorii capitalei care s-au obişnuit să arunce gunoiul în stradă. O spun poliţiştii care, doar de la începutul acestui an, au sancţionat aproape o mie de persoane. Deşi amenzile ajung pînă la 1.800 lei, unii locuitori ai oraşului continuă să arunce deşeurile la nimereală.
Peste 30 de șoferi au fost prinși chercheliți de Paște
10 apr. 2018,, 12:01  
Peste 30 de șoferi au fost prinși chercheliți de PașteDe Paște, 524 de conducători auto au fost sancționați pentru încălcarea regimului de viteză pe traseele naționale, iar pentru șofatul fără permis de conducere - alții 11. În același timp, 33 de conducători auto au fost prinși de inspectorii de patrulare în stare de ebrietate la volan.
Amenzi dure pentru cei care vor organiza ruguri din anvelope în noaptea de Paşti
6 apr. 2018,, 14:51  
Amenzi dure pentru cei care vor organiza ruguri din anvelope în noaptea de PaştiÎn scopul protecţiei mediului și ocrotirii sănătăţii, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului adresează un apel către toţi cetăţenii. Autorităţile publice centrale şi locale, asociaţiile obşteşti de mediu, pentru a contribui la prevenirea poluării aerului atmosferic în rezultatul arderii an
Amenzi de 27 de mii de lei aplicate de ANSA la Orhei
5 apr. 2018,, 11:41  
Amenzi de 27 de mii de lei, aplicate de ANSA la OrheiDirecția Raională pentru Siguranța Alimentelor Orhei a efectuat controale inopinate la unitățile de patiserie, piața agroalimentară din Orhei și în magazinele care desfășoară comerțul cu amănuntul a produselor alimentare. În urma controalelor și a neconformităților depistate au fost aplicate cinci amenzi, în
A avut sau nu impact pozitiv majorarea unității convenționale pînă la 50 de lei
31 mar. 2018,, 12:30  
A avut sau nu impact pozitiv majorarea unității convenționale pînă la 50 de lei?Unitatea convențională din Codul Contravențional a fost majorată de la 20 de lei la 50 de lei în anul 2017, iar această măsură se pare că nu a avut un impact major asupra cetățenilor conform unor date prezentate în cadrul Ședinței Platformei de control parlamentar al securității rutiere, numărul de accidente
Nereguli cu duiumul depistate de ANSA la Bălţi
26 mar. 2018,, 16:20  
Nereguli cu duiumul, depistate de ANSA la BălţiInspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au efectuat controale planificate într-un magazin specializat al reţelei Rogob şi în unităţile de alimentaţie publică Andy's Pizza, plasate în municipiul Bălți În urma controlelor au fost depistate neconformități privind: neafisarea la vedere a infor
Peste 800 de vitezomani au fost amendați
26 mar. 2018,, 11:52  
Peste 800 de vitezomani au fost amendațiPeste 800 de vitezomani au fost amendați doar pe parcursul a trei zile, iar alții 22 au fost prinși conducînd fără permis de conducere, notează Noi.md. Totodată, ofițerii de patrulare au documentat peste 2500 de abateri contravenționale, dintre care 1700 în domeniul regulilor de circulație rutieră. Din cauza
Ce amenzi riscă cei care îi agresează pe medici
23 mar. 2018,, 12:52  
Ce amenzi riscă cei care îi agresează pe mediciActele de violență asupra lucrătorilor medicali vor fi sancționate, comunică Noi.md. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, completări la Codul contravențional, cu votul a 79 de deputați din cei prezenți. Astfel, jignirea premeditată a onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale a acestuia în exerci
Ce riscaţi dacă postaţi fotografii cu actele de identitate pe internet
15 mar. 2018,, 16:50  
Ce riscaţi dacă postaţi fotografii cu actele de identitate pe internetAtenţie mare atunci cînd găsiţi un act de identitate şi intenţionaţi să postaţi un anunţ pe reţelele de socializare! Persoanele care publică fotografii cu actele găsite ar putea fi trase la răspundere, informează Agenția Servicii Publice. Chiar dacă, la prima vedere, scopul pare a fi nobil, nu întotdeauna se
Aproape 80 de șoferi prinși chercheliți la volan
12 mar. 2018,, 10:51  
Aproape 80 de șoferi, prinși chercheliți la volanDoar într-o săptămînă, 77 de șoferi au fost prinși în stare de ebrietate, notează Noi.md. Totodată în perioada 7-11 martie, peste 3 000 de șoferi au fost documentați de angajații INP conducînd cu abateri legale, dintre care, 2 143 de conducători auto au depășit limita de viteză. Inspectorii de patrulare au i
Radu indignată că unii pretori amendează întreprinderile municipale
5 mar. 2018,, 09:10  
Radu, indignată că unii pretori amendează întreprinderile municipalePrimarul general interimar al capitalei, Silvia Radu, se arată indignată de faptul că unii pretori, în loc să amendeze agenții economici care încalcă legislația, împart amenzi întreprinderilor municipale, notează Noi.md. „Pentru a veni aici în ședință și a raporta un număr mai mare de amenzi, unii pretori au
Motivul pentru care sute de kilograme de fructe au fost retrase din comerţ
2 mar. 2018,, 12:30  
Motivul pentru care sute de kilograme de fructe au fost retrase din comerţAproximativ 2 000 kg de fructe au fost scoase din vînzare în urma efectuării mai multor controale la 11 unități de comerț din municipiul Chișinău și Bălți, precum și în raioanele Ialoveni şi Strășeni, informează Noi.md. Experţii Agenţiei Naţionale pentru Sihuranţa Alimentelor (ANSA) au constatat mai multe înc
Scandalul lactatelor continuă ANSA a amendat mai mulți producători
16 feb. 2018,, 17:00  
Scandalul lactatelor continuă! ANSA a amendat mai mulți producătoriDouă feluri de brînză fabricate de JLC au fost retrase astăzi din comercializare de către specialiștii de la ANSA. Totodată, trei feluri de brînzică glazurată și unt produse de "Incomlac" din orașul Bălți, companie care face parte din concernul JLC, au fost scoase de pe rafturile magazinelor. Deciziile au
Doi braconieri prinşi în flagrant de inspectorii Serviciului Piscicol FOTO
13 feb. 2018,, 17:30  
Doi braconieri, prinşi în flagrant de inspectorii Serviciului Piscicol (FOTO)Doi braconieri au fost prinşi în flagrant în preajma satului Lopatna, raionul Orhei. Potrivit Serviciului Piscicol, aceştia aveanu asupra lor peste 20 kg de pește capturat prin metoda plaselor în derivă. Inspectorii au întocmit două procese verbale cu aplicarea amenzilor în mărime de 600 lei fiecăruia. Totoda
Peste zece radiodifuzori amendaţi de CCA
12 feb. 2018,, 18:45  
Peste zece radiodifuzori, amendaţi de CCAOptsprezece radiodifuzori și distribuitori de servicii care nu au prezentat în termen concepțiile generale ale serviciilor de programe și notificări la Oferta serviciilor de programe au fost sancționați în şedinţa de astăzi a Consiliului Coordonator al Audiovizualului /CCA/ cu amendă de 5000 de lei, informeaz
Carne de porc fără acte de provenienţă pe tarabele de la Piaţa Centrală
9 feb. 2018,, 11:30  
Carne de porc fără acte de provenienţă, pe tarabele de la Piaţa CentralăCarne de porc păstrată în condiţii insalubre! Asta au găsit forţele de ordine în incinta halelor de comerț amplasate pe teritoriul Pieții Centrale din Chişinău. În urma mai multor controale la faţa locului, s-a constatat că agenții economici, dar și persoanele fizice transportau carnea de porc în condiţii ins
Ce riscă şoferii din Franţa dacă utilizează telefoanele mobile în maşini
7 feb. 2018,, 22:31  
Ce riscă şoferii din Franţa dacă utilizează telefoanele mobile în maşiniUtilizarea telefoanelor mobile în maşini, chiar şi cînd acestea sînt oprite sau staţionate în altă zonă cu excepţia parcărilor, poate duce la suspendarea permisului de conducere în Franţa, informează miercuri Xinhua citînd media locale, potrivit Agerpres. Conform unei decizii luată în februarie de Înalta Curt
Soferi vitezomani amendați la pachet de polițiști
2 feb. 2018,, 15:41  
Soferi - vitezomani, amendați la pachet de polițiștiOamenii legii au amendat 3 069 de șoferi, în doar 6 zile, notează Noi.md Aceștea au avut ”nenorocul” să fie prinși conducînd mașina cu o viteză excesivă. Toți conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi de pînă la 1 500 de lei cu aplicarea punctelor de penalizare de la 3 la 5. Totodată pol
Aproape 600 de șoferi documentați și mii de amenzi împărțite
27 ian. 2018,, 13:45  
Aproape 600 de șoferi documentați și mii de amenzi împărțiteÎn perioada 16 – 26 ianuarie curent, #INP a desfășurat acțiuni de depistare a șoferilor care au instalate la autovehicul dispozitive de iluminare exterioară, faruri de tip xenon. Astfel, în 10 zile, peste 560 șoferi au fost documentați. Inspectoratul Național de Patrulare menționează că este interzisă circul
Parchezi neregulamentar Trebuie să știi asta
27 ian. 2018,, 10:15  
Parchezi neregulamentar? Trebuie să știi asta!Şoferii care vor parca neregulamentar se vor alege doar cu o amendă, iar plăcuţele de înmatriculare nu le vor fi scoase. Un proiect de lege, care prevede abrogarea articolului din Codul Contravenţional ce permite ridicarea plăcuţelor de înmatriculare, a fost înregistrat astăzi în parlament. Potrivit Codul
Şoferii microbuzelor arhipline din capitală sancţionaţi
26 ian. 2018,, 16:50  
Şoferii microbuzelor arhipline din capitală, sancţionaţi În această dimineaţă, şoferii microbuzelor de rută arhipline au fost traşi pe dreapta şi sancţionaţi, notează NOI.md. Mai exact, conducătorii de maxi-taxiuri din capitală, care nu au respectat prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere privind transportarea persoanelor al căror număr depăşeşte numărul de
Atenție Rămîneți pe viață fără permis chiar și fără mașină dacă veți urca beat la volan
24 ian. 2018,, 15:58  
Atenție! Rămîneți pe viață fără permis chiar și fără mașină, dacă veți urca beat la volan Schimbarea legislației, prin introducerea pedepselor mai dure pentru șoferii care conduc în stare de ebrietate, ar putea îmbunătăți situația accidentară. Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe publice organizate pentru identificarea unui mecanism de combatere și prevenire a cazurilor în care conducă
Amenzi usturătoare pentru șoferii care transportă pasageri fără licenţă
16 ian. 2018,, 15:42  
Amenzi usturătoare pentru șoferii care transportă pasageri fără licenţăŞoferii care transportă pasageri fără licenţă vor primi amenzi mai mari. Noile modificări la Codul Contravenţional au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Astfel, efectuarea transportului rutier de persoane, contra cost, cu vehicule rutiere construite şi echipate cu mai puţin de nouă loc
Facebook şi Google riscă amenzi uriaşe în Germania
13 ian. 2018,, 00:01  
Facebook şi Google riscă amenzi uriaşe în GermaniaGermania a adoptat unele dintre cele mai drastice reglementări, obligînd platforme online precum Facebook, Twitter şi YouTube să filtreze cu seriozitate conţinutul postat de utilizatori, în caz contrar riscînd amenzi de pînă la 50 de milioane de euro, informează The Wall Street Journal. Începînd de la 1 ianua
Amenzi usturătoare pentru comercianţi ilegali de produse pirotehnice
10 ian. 2018,, 14:50  
Amenzi usturătoare pentru comercianţi ilegali de produse pirotehniceÎn perioada desfăşurării sărbătorilor de iarnă, trei comercianţi ilegali de produse pirotehnice au fost sancţionaţi, fiind ridicate produse în valoare totală de 6000 lei. Totodată, au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, care prevede amendă în mărime de la 2500 lei pina la 7500 lei, i
 Amenzi usturătoare pentru distribuirea mesajelor ofensatoare în mediul online
3 ian. 2018,, 12:29  
Amenzi usturătoare pentru distribuirea mesajelor ofensatoare în mediul onlineVotată de autorităţile germane în luna octombrie 2017, dar amînată pentru intrarea în vigoare pînă la începutul acestui an, o nouă lege care prevede amenzi usturătoare pentru distribuirea mesajelor care incită la ură şi acte de violenţă pune în dificultate administratorii reţelelor de socializare, obligaţi să
Comercianții de pirotehnice luați la ochi de Poliția Capitalei
30 dec. 2017,, 16:15  
Comercianții de pirotehnice, luați la ochi de Poliția CapitaleiComercianții de produse pirotehnice pe străzi, dar și în piețele din Chișinău, au fost luați la puricat de către polițiștii din Capitală. În acest context contravenienții urmează a fi identificați și sancționați cu amenzi în mărime de la 2 500 lei pîna la 7 500 lei, cu ridicarea produselor pirotehnice. Este
Serviciul Vamal a împărţit amenzi de peste 114 mii de lei în doar o săptămînă
18 dec. 2017,, 13:20  
Serviciul Vamal a împărţit amenzi de peste 114 mii de lei în doar o săptămînăÎn perioada 11 – 17 decembrie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 473,3 mln lei, fiind perfectate în total 11 553 de declarații vamale. Tot săptămîna trecută, au fost relevate 89 de tentative de încălcare a legislației vamale, precum şi 47 de cazuri contravențio
Serviciul Vamal a împărţit amenzi de peste 87 de mii de lei în doar şapte zile
11 dec. 2017,, 12:20  
Serviciul Vamal a "împărţit" amenzi de peste 87 de mii de lei în doar şapte zileÎn doar o săptămînă au fost înregistrate peste 70 de tentative de încălcare a legislaţiei vamale, au fost aplicate amenzi în sumă de aproape 87 de mii de lei, iar fluxul unităților de transport a constituit 82 387 de traversări. Sînt datele Serviciului Vamal înregistrate în perioada 4-10 decembrie curent, po
Cei care fumează la balcon vor fi amendați
30 noi. 2017,, 16:51  
Cei care fumează la balcon, vor fi amendațiCurtea Supremă de Justiție a Rusiei a decis că locatarii vor putea cere în instanță compensații bănești de la vecinii lor care își permit să fumeze la balcon. O hotărîre în acest sens a fost luată după ce a fost examinat litigiul apărut între doi locuitori ai orașului Novosibirsk. Unul dintre aceștia fuma la
Polițiștii au tras pe dreapta șoferii care nu șiau achitat amenzile
29 noi. 2017,, 13:20  
Polițiștii au tras pe dreapta șoferii care nu și-au achitat amenzileȘoferii ce se eschivează de la plata amențizilor au fost trași pe dreapta de polițiștii de patrulare, notează NOI.md. Astfel, timp de trei ore au fost verificați prin intermediul aplicației mobile E-DATA circa 700 de autoturisme, fiind întocmite 33 de procese-verbale, dintre care mai mult de jumătate din șofe
Amendați pentru comerț ilegal cu pește FOTO
24 noi. 2017,, 14:50  
Amendați pentru comerț ilegal cu pește (FOTO)Cinci vînzători au fost amendați pentru că comercializau ilegal pește, notează NOI.md. Potrivit oamenilor legii, aceștia nu dispuneau de documentele necesare stabilite de legislație pentru a realiza pește viu. Astfel, în urma unei razii a inspectorilor piscicoli de joi, 23 noiembrie, acestora li s-a întocm
Nenoroc pentru mai mulți soferi de microbuz
24 noi. 2017,, 09:52  
Nenoroc pentru mai mulți soferi de microbuzMai mulți șoferi de microbuze au avut ghinion în această dimineață. Ei s-au pomenit cu amenzi, pentru că transportă un număr prea mare de persoane în picioare, notează NOI.md. Poliţiştii au creat un filtru pe bulevardul Ştefan cel Mare, intersecţie cu strada Mihai Viteazul, unde erau stopate microbuzele supra
Şoferi de microbuze stopaţi şi sancţionaţi de poliţia capitalei VIDEO
15 noi. 2017,, 12:02  
Şoferi de microbuze, stopaţi şi sancţionaţi de poliţia capitalei (VIDEO)Poliția capitalei a demarat o acțiune de verificare a microbuzelor de rută din capitală, comunică NOI.md. Inspectorii au recurs la sancţionarea şoferilor ce nu respectă prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere, privind transportarea persoanelor al căror număr depăşeşte numărul de locuri prevăzute prin c
300 de șoferi amendați pentru geamuri umbrite
7 noi. 2017,, 11:20  
300 de șoferi amendați pentru geamuri umbriteÎn perioada 29 octombrie – 6 noiembrie, Inspectoratul Național de Patrulare a desfășurat, pe întreg teritoriul țării, operațiunea „Umbriș”, notează NOI.md. Aceasta are scopul de a disciplina și atenționa conducătorii auto despre riscul la care sînt supuși atunci cînd circulă cu parbrizul și portierele din faț
MAI rus propune înăsprirea pedepselor pentru participarea tinerilor la proteste
18 oct. 2017,, 00:00  
MAI rus propune înăsprirea pedepselor pentru participarea tinerilor la protesteÎn legătură cu numărul tot mai mare de tineri prezenți la acțiunile neautorizate, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) al Federației Ruse a propus să se înăsprească pedepsele aplicate părinților și profesorilor pentru participarea tinerilor la astfel de evenimente, transmite TASS. „Desigur, ne îngrijorează par
amenzi
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511