Pe acoperișurile caselor scandinave crește iarbă. De ce?

Cufundați-vă în atmosfera Scandinaviei: ceață groasă frecventă, bolovani uriași de mușchi gri, care arată ca niște troli răi, iar vîntul urlînd și fluieînd murmură, părînd că spune vrăji în limbi demult uitate. Și case ale căror acoperișuri sînt acoperite cu un gazon gros. Și apare întrebarea: cum a ajuns ea acolo?

Această tradiție în Norvegia a apărut din cele mai vechi timpuri. Astfel de acoperișuri sînt convenabile: materialele de construcție sînt întotdeauna la îndemînă, din abundență, acoperișul cu gazon nu are nevoie de o îngrijire specială, servește mult timp și este un excelent mijloc de mascare – căci, venind dinspre mare și la prima privire spre țărm, ce va vedea inamicul?

Dealuri și dealuri, nimic special…

Acoperișul în sine era căptușit cu coajă de mesteacăn, care nu putrezea și proteja bine de umiditate. Iar gazonul plasat deasupra asigura păstrarea căldurii în casă. De-a lungul timpului, gazonul se înrădăcina în cele din urmă, iarba devenea mai groasă, iar rădăcinile întărea acoperișul. Și aveau grijă de un astfel de acoperiș gîștele și caprele, care ofereau ierbii o "tunsoare" uniformă.

Și, în acest fel, era asigurată și hrana pentru animale, iar scandinavii zeloși scăpau de excesul de verdeață.