Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

De rîs și de plîns: Beijingul le dă subvenții de 6 dolari pe lună chinezilor cu venituri mici

20 feb. 2023,, 18:45   Mai multe...
1623 0

Beijingul va acorda o subvenție lunară de 6 dolari locuitorilor cu venituri mici pentru a amortiza impactul creșterii prețurilor la alimente. Anunțul i-a înfuriat pe mulți oameni care spun că suma este mult prea mică, relatează CNN.

Anunțul Beijingului vine în condițiile în care inflația a crescut brusc în China, după ce autoritățile au abandonat strategia zero-Covid în decembrie și au relaxat și mai mult politica monetară pentru a alimenta redresarea economică. Săptămîna trecută, în orașele Wuhan și Dalian au izbucnit proteste ale pensionarilor din cauza scăderii ajutoarelor de sănătate.

Acest lucru evidențiază riscul tot mai mare de tulburări sociale din cauza scăderii nivelului de trai, într-o țară cu economia afectată grav de politicile anti-Covid. Potrivit Comisiei Municipale de Dezvoltare și Reformă din Beijing, autoritatea de reglementare economică a orașului, peste 300.000 de persoane cu venituri mici vor primi o subvenție de 40 de yuani (aproximativ 6 dolari) pe lună. Prima plată va fi efectuată în cursul acestei luni și nu este clar pentru cît timp vor continua subvențiile.

Anunțul despre această subvenție nu a fost bine primit de public. Oamenii s-au plîns pe rețelele sociale de costul ridicat al vieții în oraș. „40 de yuani? Serios? Când oamenii cu venituri mici merg cu metroul pentru a colecta banii, pierd 8 yuani”, a scris un utilizator pe Weibo, o platformă socială asemănătoare cu Twitter. „Este ca o insultă. Suma doar subvenționează un castron de tăiței”, a spus un alt utilizator Weibo.

0
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?