X 
Eurovision stiri: 515
Cazul Filat stiri: 349
Transnistria stiri: 1427

Merele moldovenești, blocate în depozit: Fermierii cer ajutorul statului

24 mar. 2022,, 11:10   Economie
2231 0

Moldova Fruct vine cu un apel repetat către autorități. Fermierii sînt la limita disperării, după ce au rămas cu tone de mere nevîndute din cauza problemelor de export.

„Am investit pe parcursul a 15 ani în livezi superintensive de mere și cireșe, investiții foarte mari, de milioane de euro, credite luate din bănci și gajate toate bunurile de care dispunem.Ne-am pomenit în situația cînd avem în stoc 250 tone de mere soiuri, care în afară de piața Rusiei nu putem exporta pe alte piețe, nu sînt solicitate și sîntem nevoiți să le vindem la suc pe copeici, fabricile de procesare de astăzi au scăzut prețul de la 1,4 lei la 0,90 bani”, a relatat Aliona Mandatîi.

„În cazul cînd vindeam aceasta cantitate măcar cu 5 lei ,deși sinecostul e de 6 lei, aș fi avut astăzi bani pentru salarii, impozite, carburanți și achitarea creditelor și nu ajungeam la limita disperării care pe zi ce trece ne bagă tot mai mult spre pasul final, cel al insolvabilității.

Cu greu am achitat salariile oamenilor, dar degrabă vine următoarea achitare.

Impozitele nu le-am achitat, nu am de unde și Fiscul deja ne blochează conturile.


Creditul pe aceasta lună - în restanță, banca nu face prolongare, încă examinează și în cazu dacă acceptă ne trec în categoria B și C, adică a celor Răi plătitori, iar asta înseamnă că noi credite nu putem accesa încă cîțiva ani înainte.

Mai nou deja este și faptul că companiile care ne vindeau produsele de uz fitosanitar deja ne cer achitarea plăților în avans.

Am ‘70 ha de livada,60 de oameni angajați. Plătesc anual salarii 4 milioane de lei și impozite la stat de circa 2,5 milioane de lei. [...]

Asociația Moldova Fruct a înaintat demers către Presedinte,Guvern, Parlament pe data de 14 Martie, sîntem în data de 24 martie deja și niciun răspuns!

Pe 23.03 a fost înaintat un alt demers, am fost anuntati ca urmează întîlnirea cu doamna Gavrilița, abia doar discuția.

P.S.vreau să menționez ca noi nu așteptăm ca statul sau altcineva sa ne vîndă merele, noi singuri ne căutăm piețe de desfacere și deja se fac exporturi și pentru 80% din soiurile de mere deja negociem contractele de export din producția anului viitor de roadă. Doar că nu știm dacă vom putea face roadă fără oameni și fără produse de uz fitosanitar și totul e din lipsa de bani.

E prea complicat ca sa ne putem descurca singuri și avem două căi, ori protestăm ca sa fim auziți,ori lăsăm totul baltă”, a mai scris Mandatîi.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?