X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Vladimir Putin, în autoizolare: S-au descoperit cazuri de COVID în anturajul său

14 sep. 2021,, 13:30   Externe
2827 8

Preşedintele rus Vladimir Putin a intrat în izolare după descoperirea de cazuri de COVID-19 în anturajul său, a anunţat marţi Kremlinul, informează AFP şi RIA Novosti.

"Din cauza unor cazuri identificate de coronavirus în anturajul său, Vladimir Putin trebuie să respecte un regim de autoizolare o anumită perioadă de timp", a precizat preşedinţia rusă într-un comunicat, anunţînd că, din această cauză, preşedintele Federaţiei Ruse nu va participa la un summit regional în Tadjikistan, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

Putin a anunţat acest lucru într-o discuţie la telefon cu preşedintele tadjic Emomali Rahmon, potrivit RIA Novosti.

Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că Vladimir Putin a intrat în contact cu persoane infectate cu noul tip de coronavirus, dar "se simte foarte bine".

Peskov a precizat că Vladimir Putin a făcut un test de depistare a noului tip de coronavirus, dar că deocamdată Kremlinul nu a primit rezultatul.


De asemenea, încă nu există informaţii cu privire la cît va sta Vladimir Putin în izolare.

Cu o zi înainte, în timpul unei întîlniri cu paralimpici ruşi, Vladimir Putin a declarat că mulţi din anturajul său au fost depistaţi cu noul tip de coronavirus, că lucrurile trebuie clarificate şi că, în opinia sa, el însuşi va intra probabil în carantină.

Liderul rus s-a vaccinat în primăvară cu Sputnik V. El a declarat de mai multe ori că anticorpii săi "se menţin la un nivel ridicat".

În luna iulie, Peskov a relatat că persoanele care intră în contact cu Vladimir Putin respectă măsuri stricte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?