COVID-19 în MOLDOVA

Șeful MAI al Republicii Belarus a dispus eliberarea tuturor persoanelor reținute

Șeful MAI al Republicii Belarus a dispus eliberarea tuturor persoanelor reținute

Angajații izolatorului din strada Okrestin din capitala Republicii Belarus au început eliberarea tuturor persoanelor reținute în cadrul recentelor acțiuni de protest în masă de la Minsk.

După cum a comunicat vineri publicația tut.by, viceministrul Afacerilor Interne al Republicii Belarus Alexandr Barsukov care s-a deplasat la izolator a declarat că pînă la ora 06:00 vor fi eliberate toate persoanele aflate în izolator, relatează tass.ru.

Joi seara șeful MAI, Iuri Karaev, a comunicat că a dispus eliberarea tuturor persoanelor reținute.


La 9 august în Belarus au avut loc alegerile prezidențiale. Conform datelor preliminare ale CEC, actualul șef al statului, Alexandr Lukașenko, a acumulat 80,08% din voturi. Svetlana Tikhanovskaia a ocupat locul doi, primind 10,09% din voturi. După ce în seara zilei de 9 august au fost anunțate rezultatele exit poll-urilor, în centrul orașului Minsk și în alte orașe ale republicii au început protestele în masă, care au degenerat în ciocniri cu angajații poliției.

Drept urmare, peste 6 mii de persoane au fost reținute, zeci de oameni ai legii și demonstranți au fost răniți.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load