X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Primii copii blocaţi în peştera din Thailanda au fost scoşi la suprafaţă

9 iul. 2018,, 09:20   Externe
3034 0

Operaţiune contracronometru de salvare în Thailanda.

Şase dintre cei 12 copii blocaţi într-o peşteră inundată de mai bine de două săptămîni au fost salvaţi.

Minorii au fost duşi la un spital din apropiere unde primesc îngrijiri medicale. Oficialii FIFA le au promis micilor fotbalişti invitaţii la finala cupei mondiale de weekendul viitor.

Băieţii s-au deplasat un kilometru sub apă, iar primul a ieşit la suprafaţă în jurul orei locale 17.40.

Un membru al poliţiei thailandeze a confirmat că trei ambulanţe, în care au fost transportaţi copiii scoşi din peşteră, au ajuns la spital.


Operaţiunea de salvare a celor 13 sportivi reprezintă un efort internaţional, echipa fiind alcătuită din experţi din Marea Britanie, SUA, China, Australia, Japonia, Laos şi Myanmar.

Potrivit BBC, primii băieţi au ieşit din peşteră cu cîteva ore înainte de momentul care se aştepta, sugerînd faptul că operaţiunea ar fi fost mai uşoară decît se credea iniţial.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, în cadrul unui mesaj postat pe Twitter, că SUA ajută la eforturile de salvare a celor 13 sportivi, încercînd să scoată toţi copiii în siguranţă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?