Organizatorii Eurovision, nemulțumiți de momentul Madonnei (VIDEO)

Organizatorii Eurovision, nemulțumiți de momentul Madonnei (VIDEO)

Cîntăreața Madonna, invitată specială la Eurovision 2019, ediție organizată la Tel Aviv, a stîrnit controverse, după ce doi dintre dansatorii săi au afișat pe ținute mesaje politice.

Deși organizatorii Eurovision se temeau că anumiți concurenți ar putea profita de momentele din concurs pentru a transmite mesaje politice, cea care i-a luat în surprindere a fost chiar Madonna, scrie stirileprotv.ro.

În timpul melodiei „Future”, pe uniformele a doi dintre dansatorii săi au fost prinse steagurile Palestinei și Israelului. Cei doi s-au ținut de mînă, un gest menit să transmită că Palestina și Israelul pot coopera, scrie Haaretz.

Ca urmare a controversatului moment, organizatorii competiției muzicale au transmis că la repetiții dansatorii nu au apărut purtînd cele două steaguri și că nici nu au primit permisiunea de a afișa mesaje politice în timpul spectacolului Madonnei.



„Eurovision este un eveniment apolitic și Madona fusese informată cu privire la acest aspect”, se precizează într-un comunicat.

Alți dansatori au apărut pe scenă purtînd măști de gaz, în timp ce pe cap aveau coronițe de flori. Pe rețelele de socializare, oamenii au criticat apariția, precizînd că „nu e nimic mai revolttor decît gazele lacrimogene folosite în Gaza.”

Înainte de momentul de la Eurovision, Madonna a transmis un mesaj în care a vorbit despre „puterea muzicii de a aduce oamenii împreună.”

„Mă uit la toate delegațiile, avem aici oameni din toată lumea. Atît de multe țări care au avut privilegiul nu doar să viziteze Israelul, ci și să aibă această experiență. Iar unul din lucrurile care unește atîtea țări este muzica”, a transmis Madonna.

 

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load