Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4019

ONU şi OMS: Pandemiile sînt rezultatul distrugerii mediului natural prin activităţile umane

19 iun. 2020,, 21:00   Externe
2795 0

Pandemiile precum cea de coronavirus, care a dat naştere unei crize sanitare şi economice în întreaga lume, sînt rezultatul distrugerii naturii prin activităţile umane, au transmis lideri ai ONU, OMS şi WWF International. Este o stare de fapt care durează de zeci de ani şi lumea întreagă a continuat să ignore semnalele de alertă.

Liderii organizaţiilor ONU, OMS şi WWF International lansează un apel pentru o legislaţie de recuperare pe de urma pandemiei, în special prin reforme privind agricultura agresivă şi nesustenabilă.

„Riscurile apariţiei unor noi boli zoonotice sunt mai mari ca niciodată, ameninţând să arunce în haos sistemele sanitare, economiile şi securitatea globală”, se arată în raportul WWF publicat miercuri.

La începutul lunii iunie, şeful departamentului de mediu al ONU, un economist recunoscut, a spus că boala Covid-19 este „un SOS pentru activităţile umane” şi că gîndirea axată pe economie nu ia în calcul faptul că bunăstarea financiară a omenirii depinde de sănătatea planetei.

„În cursul ultimelor ani ne-am confruntat cu boli precum Zika, SIDA, Sars şi Ebola, toate provenite de la specii de animale supuse unor presiuni severe din cauza condiţiilor de mediu”, au transmis Elizabeth Maruma Mrema, şefa convenţiei ONU privind diversitatea biologică, Maria Neira, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru mediu şi sănătate, şi Marco Lambertini, şeful WWF International.


Epidemiile de coronavirus „sînt manifestarea relaţiei noastre periculos de dezechilibrată cu natura” şi „ilustrează faptul că acţiunile noastre distructive asupra naturii ne pun în pericol sănătatea - o realitate pe care cu toţii am ignorat-o decenii întregi.

Îngrijorător este faptul că deşi pandemia ar fi trebuit să ne dea un motiv în plus să ne gîndim la protejarea şi conservarea naturii, s-a întîmplat exact opusul. De la subregiunea Greater Mekong (Asia sud-estică) la Amazon şi Madagascar, rapoarte alarmante ale creşterii braconajului, tăierilor ilegale de arbori şi incendiilor de pădure au ieşit la iveală. Totodată, multe ţări s-au angajat în retragerea unor prevederi privind mediul şi au tăiat fonduri destinate conservării naturii. Şi asta într-un moment în care era cea mai mare nevoie de ele”.

Reprezentanţii celor trei organizaţii au îndemnat la acţiuni în vederea unei recuperări după pandemie „corecte, sănătoase şi ecologice” şi iniţierea unor transformări care să pună sănătatea naturii la baza unei societăţi sănătoase. Motivaţia economică a restrîngerii bugetului alocat protecţiei mediului, consolidării sistemului de sănătate şi măsurilor de siguranţă sociale, nu este un calcul cîştigător, după cum s-a dovedit. În lipsa lor, „Factura va fi de cîteva ori mai mare”, au avertizat aceştia.

Raportul WWF solicită guvernelor din toată lumea să introducă şi să pună în aplicare legislaţie de protecţie a naturii şi să elimine lanţurile de producţie bazate pe distrugerea naturii. De asemenea, oamenii sînt îndemnaţi să aleagă o dietă mai sustenabilă. Carnea de vită, uleiul de palmier şi boabele de soia sunt printre bunurile asociate cu defrişări masive, iar un consum mai redus de carne şi produse lactate poate reduce semnificativ impactul asupra mediului asociat cu producţia lor intensivă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?