X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

La Moscova a avut loc un marș dedicat paradei militare din 1941 (FOTO)

8 noi. 2019,, 22:01   Externe
3082 0

Circa 5.000 de militari ruşi au defilat joi în Piaţa Roşie din Moscova pentru a marca parada militară desfăşurată pe 7 noiembrie 1941. Soldaţii au plecat atunci de la paradă direct pe front, pentru a lupta împotriva naziştilor ajunşi în apropierea capitalei ruse.

La reconstituirea istorică a uneia din cele mai faimoase parade militare sovietice din istorie a participat inclusiv regimentul de cavalerie al președintelui Vladimir Putin.

Defilarea a fost precedată de un spectacol, la care au participat 600 de artişti, cu cîntece patriotice și reprezentaţii teatrale. Pe un ecran gigantic montat în fața tribunei de onoare au fost proiectate imagini din timpul războiului.

Ceremonia a fost condusă de primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Cadeţi din şcolile militare, efective ale Ministerului Apărării, precum şi 60 de călăreţi ai regimentului de cavalerie al preşedintelui Vladimir Putin au reconstituit parada militară din 1941.

La parada de acum 78 de ani, care a marcat aniversarea Revoluţiei Bolşevice din 1917, au participat 28.500 de soldaţi. Circa 40 de blindate, camioane, piese de artilerie şi motociclete din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv emblematicul tanc T-34, pumnul de fier al armatei sovietice, au defilat în Piaţa Roşie.


Alături de autorităţi civile şi militare s-au aflat veterani din Marele Război pentru Apărarea Patriei, cum este numit în Rusia cel de-al Doilea Război Mondial.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?