X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Au fost găsite cutiile negre ale aeronavei AN-148, care s-a prăbuşit lîngă Moscova

12 feb. 2018,, 13:26   Externe
3275 0

La locul prăbuşirii aeronavei „Saratov Airlines” cu 71 de persoane la bord în raionul Ramensckii din suburbia Moscovei a fost descoperită şi cea de-a doua cutie neagră, după ce încă ieri fusese anunţat despre descoperirea primei dintre ele.

Despre aceasta a comunicat pentru RIA Novosti reprezentantul grupului operativ de la locul prăbuşirii.

Potrivit lui, cutia neagră în care se află înregistrările convorbirilor membrilor echipajului, ceea ce ar putea da lumină asupra cauzelor prăbuşirii, „se află într-o stare satisfăcătoare”.

Vedeţi şi: Un avion cu pasageri la bord s-a prăbușit în Rusia

Amintim că aeronava AN-148 a companiei „Saratov Airlines” pe ruta Moscova-Orsk cu 65 de pasageri la bord şi şase membri ai echipajului s-a prăbuşit la amiaza zilei de ieri la doar câteva minute după decolare din aeroportul Domodedovo. Compania aeriană a stopat temporar exploatarea aeronavelor de model AN-148 până la identificarea cauzelor prăbuşirii.

Autorităţile regiunilor Saratov, Orenburg şi Leningrad au anunţat că vor achita familiilor celor decedaţi câte un milion de ruble. La fel, şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin a anunţat că autorităţile vor ajuta rudelor victimelor catastrofei aviatice.

Vedeţi şi: Accidentul avionului de pasageri An-148, surprins într-un video (VIDEO)

Operaţiunea de salvare s-a încheiat noaptea trecută, iar acum la locul prăbuşirii lucrează anchetatorii şi experţii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?