X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Aleksandr Lukașenko a spus unde s-ar putea afla șeful Wagner, Evgheni Prigojin

6 iul. 2023,, 12:23   Externe
2697 0

Președintele Aleksandr Lukașenko a declarat joi, în timpul unei conferințe internaționale de presă că șeful Wagner se află în Rusia.

În urmă cu cîteva zile Lukașenko afirma că șeful mercenarilor este în Belarus. Ca răspuns la o întrebare a lui Matthew Chance de la CNN, Lukașenko a spus că forțele Wagner se află în „taberele lor obișnuite”, ceea ce înseamnă că nu se află în Belarus, notează Noi.md cu referire la Digi24.ro.

„În ceea ce îl privește pe Evgheni Prigojin, el se află la Sankt Petersburg. Sau poate că în această dimineață va călători la Moscova sau în altă parte. Dar el nu se află acum pe teritoriul Belarusului”, a declarat Lukașenko.

Lukaşenko afirma anterior că ţara sa va beneficia de experienţa combatanţilor grupării paramilitare ruse Wagner, pe care el a acceptat să o primească în cadrul acordului care a pus capăt rebeliunii mercenarilor Wagner în Rusia.

De asemenea, Prigojin, care a dispărut din spaţiul public din data de 24 iunie, cînd a declanșat o rebeliune armată eşuată în Rusia, a publicat luni un mesaj audio în care anticipează noi victorii ale rușilor pe front. „Veţi vedea în curînd următoarele noastre victorii pe front”, spune Prigojin, potrivit EFE. „Astăzi avem nevoie de sprijinul dumneavoastră mai mult ca oricînd. Şi vă mulţumesc pentru asta”, declară Prigojin în mesajul difuzat de canalul Telegram „Grey Zone”, apropiat de Grupul Wagner.


Potrivit lui Evgheni Prigojin, „Marşul dreptăţii”, care a durat 24 de ore, în cursul cărora mercenarii Wagner au străbătut circa 800 de kilometri şi aproape că au ajuns la Moscova, a avut ca obiectiv „lupta împotriva trădătorilor” şi „mobilizarea” societăţii. „Cred că am realizat multe din toate aceste lucruri”, susţine liderul Wagner.

0
2
2
2
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?