X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

La Tiraspol a avut loc o ședință a bancherilor din drepta și stînga Nistrului

17 sep. 2019,, 13:32   Economie
2124 0

Ieri, la sediul Misiunii OSCE din or. Tiraspol a avut loc o nouă şedinţă a subgrupurilor de lucru pentru probleme bancare, cu participarea experţilor de profil de pe ambele maluri ale Nistrului şi a reprezentanţilor mediatorilor şi observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

În cadrul şedinţei, au fost formalizate aspectele discutate la întrevederile experţilor din 20 aprilie şi din 18 octombrie 2018, avînd loc definitivarea Proceselor verbale ale şedinţelor menţionate, precum şi a fost discutată situaţia per ansamblu în domeniul financiar-bancar şi unele teme de actualitate ce vizează interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Au fost abordate şi unele elemente referitoare la interacţiunea agenţilor economici din regiunea transnistreană cu băncile comerciale, licenţiate de Banca Naţională a Moldovei, fiind evidenţiat faptul că pentru înlăturarea unor dificultăţi întîmpinate în activitatea antreprenorilor de resort este necesară transparentizarea operaţiunilor efectuate, respectarea cerinţelor stabilite de cadrul normativ în vigoare şi evitarea factorilor de risc ce generează dubii asupra desfăşurării anumitor categorii de tranzacţii.

Conform unui comunicat al Biroului Politici de Reintegrare, dialogul pe marginea problemelor actuale din sfera financiar-bancare va continua la următoarea şedinţă a subgrupurilor de lucru sectoriale ce va avea loc la Chişinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?