X 
Eurovision stiri: 519
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1386
Preşedintele stiri: 4008

Fermierii amenință cu proteste: Ce ultimatum au înaintat Guvernului

8 mai. 2023,, 13:00   Economie
2722 0

Fermierii moldoveni cer interzicerea importurilor grîului, porumbului, seminței de floarea-soarelui și rapiței din Ucraina. Aceștia oferă un termen de o săptămînă autorităților și amenință cu proteste.

Producătorii afirmă că pierderile lor au constituit cel puțin două miliarde de lei. Ei se referă la scăderea prețului pentru un kilogram de grîu la 2,8 lei, pe cînd prețul de cost este de circa 5 lei, transmite realitatea.

Din spusele fermierilor, cea mai dramatică diminuare a prețurilor se atestă la floarea-soarelui – minus 3,5-4 lei per kg.

„Asociația Forța Fermierilor reiterează a cîta oară că marea majoritate a fermierilor mici și mijlocii din Moldova se află în pragul falimentului. În mare parte acest lucru se întîmplă din cauza prăbușirii vertiginoase a prețurilor la materia primă agricolă din ultimul an, sub presiunea producției din Ucraina”, se arată în mesajul transmis de agricultori.

Fermierii mai spun că riscă să ajungă la insolvabilitate. Ei acuză autoritățile precum că ar întîrzia cu adoptarea deciziilor privind interzicerea importurilor din Ucraina și măsurilor care să îi protejeze.


„Forța Fermierilor cere adoptarea săptămîna curentă de către Guvern a hotărîrii privind interzicerea temporară, după modelul UE, a importurilor de grîu, porumb, floarea-soarelui și rapiță din Ucraina. Totodată, insistăm ca în cele mai proxime termene să fie identificate mijloacele financiare pentru compensarea agricultorilor pierderilor din cauza micșorării catastrofale a prețurilor la producția agricolă, precum și realizarea celorlalte promisiuni, asumate anterior în fața fermierilor. În caz contrar, este foarte probabil că în curînd toată țara va fi cuprinsă de protestele agricultorilor”, se mai arată în mesaj.

33
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?