COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Un scoțian și pisica lui fac senzație pe YouTube și pe Instagram (FOTO)

Un bărbat din Scoția a adoptat o pisică în timpul călătoriei sale în jurul Pămîntului, iar acum cutreieră lumea alături de aceasta, notează BBC.

Fost jucător de rugby, Dean Nicholson, 31 de ani, a renunțat la job pentru a face ocolul Pămîntului cu bicicleta.

Cîndva sudor în Dunbar, el a părăsit Scoția și a plecat către Amsterdam. De acolo, a trecut prin Belgia, Grecia, Elveția și Italia. După aceea, s-a îmbarcat pe un feribot și s-a îndreptat către Croația.

Nu după mult timp, Dean Nicholson a ajuns în Bosnia și Herțegovina, unde a întîlnit o pisicuță tigrată, care avea să devină tovarășul său de călătorie.

Era o zi obișnuită. Eram pe punctul de a trece în Muntenegru și mergeam cu bicicleta pe un deal mare. Am auzit o pisică mică în spatele meu. Mă urmărea pe deal. Dean, pentru BBC:


Fără să stea pe gânduri, acesta a luat felina cu el. A botezat-o Nala, precum celebrul personaj din Regele Leu, după care a dus-o la veterinar, ca să se asigure că nu are probleme de sănătate.

Cei doi au parcurs împreună aproximativ 10.000 de mile. Pisica a călătorit pînă acum cu telecabina și chiar cu caiacul!

Oriunde merg, Dean și Nala atrag atenția. Oamenii sunt uimiți de micul pasager care călătorește într-un coș amplasat pe partea din față a bicicletei sau, uneori, chiar pe umărul lui Dean.

Oamenii sînt dornici să vadă pisica, iar aceasta a fost “responsabilă” de cel puțin o halbă de bere primită gratis de proprietarul ei.

Dean și Nala fac senzație și pe social media. Pe Instagram, sunt urmăriți de 800.000 de persoane și primesc în jur de 1.000 de mesaje pe zi. Pe YouTube au 150.000 de abonați. Cu banii obținuți de la acest canal, Dean Nicholson repară bicicleta ori de cîte ori se strică și îi cumpără mâncare micuței Nala.

Dean Nicholson și Nala vor petrece iarna în Grecia, iar în primăvară vor porni către Rusia și Thailanda.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load