TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

MAI multeminimizează

Consumul de ciocolată în Elveția, cel mai mic din ultimele 4 decenii

Produsul-simbol al elvețienilor a coborît anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, conform datelor publicate de Asociaţia producătorilor de ciocolată din Elveția – Chocosuisse.

Pentru prima dată după 1982, consumul mediu de ciocolată în Elveţia a coborît în 2020 sub pragul de 10 kilograme pe cap de locuitor, transmite Știri.md cu referire la rfi.ro.

Elveţienii, primii consumatori mondiali de ciocolată, au mîncat anul trecut 9,9 kilograme de ciocolată pe cap de locuitor, cu 6,9% mai puţin decît cele 10,4 kilograme consumate în 2019, a precizat Chocosuisse.

Producţia de ciocolată a Elveţiei, care a scăzut cu 10% comparativ cu 2019, pînă la 180.000 de tone.

În consecinţă, exporturile de ciocolată, care sînt responsabile pentru 70% din cifra de afaceri a producătorilor elveţieni de ciocolată, au scăzut cu 11,5% pînă la 126.000 de tone.


Dimensiunea reculului consumului se explică, în parte, şi prin numărul mai mic de turişti care au vizitat Elveţia, ceea ce a afectat datele statistice anuale, a precizat preşedintele Chocosuisse, Urs Furrer.

Evaluarea consumului de ciocolată pe cap de locuitor, volumul vînzărilor de ciocolată în fiecare ţară este împărţit la numărul locuitorilor, iar acest calcul tinde să "umfle" cifrele cu privire la Elveţia, unde tabletele şi pralinele de ciocolată fac parte din suvenirurile pe care turiştii le aduc cu ei în valize la întoarcerea din ţara cantoanelor.

"Nu putem contabiliza exact consumul pe locuitor (fără a-i include pe turişti) pentru că la un punct de comercializare vînzătorul nu ştie dacă o persoană care a cumpărat ciocolată locuieşte în ţară sau dacă acea persoană este sau nu un turist", a spus Urs Furrer.

"Consumul a scăzut de asemenea în locurile unde există foarte mult trafic, precum gări sau centru oraşelor", a spus Urs Furrer. În plus, pe fondul distanţării sociale, s-au redus ocaziile pentru reuniuni de familie astfel că "vînzările de praline sub formă de cadouri au scăzut şi ele", a adăugat Furrer.

De asemenea, separat, firma „Lindt & Sprüngli”, unul dintre cei mai renumiţi producători elveţieni de ciocolată, a publicat marţi rezultatele pe anul 2020 care arată o scădere de 10,9% a cifrei de afaceri pînă la 3,63 miliarde de euro.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


MAI multe

Sondaj Toate

load