Transnistria stiri: 1383
Eurovision stiri: 507

Declarație: De unul singur, viitorul primar al Chișinăului nu va reuși

13 apr. 2018,, 09:31   Capitala
2247 0

Viitorul primar al Chișinăului trebuie să vină cu o echipă foarte bună pentru a face față tuturor problemelor capitalei. De unul singur, el nu va reuși.

Declarații în acest sens au fost făcute de reprezentanții PSRM și PLDM în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chișinău, transmite IPN.

Deputatul socialist Vlad Batrîncea consideră că niciun primar general nu va rezolva de unul singur problemele capitalei. „Un primar general trebuie să vină cu o echipă puternică de juriști, acei care pot reprezenta această primărie în raport cu agenții economici, cu instanțele de judecată. Trebuie să vină cu o echipă care știe ce înseamnă construirea drumurilor, transportul public, domeniul social”, a declarat Vlad Batrîncea.

Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc consideră că în fruntea Primăriei nu este neapărat să vină o persoană care are anumite pîrghii sau legături cu conducerea centrală pentru a lupta cu nelegiuirile în Primărie. „Un primar bun care are o agendă foarte clară de a rupe legăturile funcționarilor din Primărie cu mediul nociv de afaceri, poate să facă schimbarea așteptată”, este de părere Vadim Pistrinciuc. Potrivit lui, cazurile problematice legate de funcționari neonești trebuie făcute publice pentru că astfel justiția nu va avea încotro și le va examina.

Alegerile locale noi din municipiul Chișinău vor avea loc pe 20 mai.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?