COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

De Paștele Blajinilor nu va circula transportul public. Ce hotărîri s-au mai luat

De Paștele Blajinilor nu va circula transportul public. Ce hotărîri s-au mai luat

Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău a aprobat o nouă hotărîre în ziua de ieri. Cele mai des întrebări ale cetățenilor țin de domeniile comerț, transportul public și cum vor activa cimitirele de Paștele Blajinilor.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, primarul general al capitalei, Ion Ceban a scris că comisia municipală a ținut cont de deciziile comisiei naționale și informeză că:

- Se sistează circulația transportului public în municipiul Chișinău în zilele de 06-08 iunie 2020, 14 iunie 2020, 20-21 iunie 2020 și 28 iunie 2020.
- Cimitirele din municipiu vor fi deschise în zilele de 7 și 8 iunie pentru celebrarea sărbătorii Paștele Blajinilor, iar accesul persoanelor va fi permis cu portul obligatoriu de măști de protecție și cu respectarea măsurilor de protecție.
- Se interzice consumul de produse alimentare și a băuturilor alcoolice pe teritoriul cimitirelor.
- Se interzice desfășurarea comerțului ambulant stradal în teritoriul adiacent cimitirelor. Unitățile de comerț existente vor activa strict conform prevederilor de prevenire a infecției COVID-19.


- Se ia act de reluarea activității, începînd cu 08 iunie 2020, a centrelor comerciale din municipiul Chișinău și a unităților comerciale specializate din cadrul acestora, cu excepția cinematografelor, unităților de alimentație publică, centrelor de agrement (activităţi sportive, recreative şi distractive) amplasate în incinta acestora.
- Se ia act de reluarea, începînd cu data de 1 iunie 2020, a antrenamentelor desfășurate în aer liber, pentru sportivii legitimați. Procesul de instruire și antrenament se va organiza exclusiv la centrele sportive, terenurile de sport, bazinele sportive, acreditate. Lista entităților sportive (centre, terenuri, bazine), în cadrul cărora se permite reluarea antrenamentelor, va fi aprobată prin ordinul Ministerului Educației Culturii și Cercetării, la solicitarea federațiilor de profil.
- Administratorii centrelor comerciale, centrelor sportive, terenurilor de sport și bazinelor sportive vor remite rapoarte săptămînale (în fiecare zi de vineri) privind realizarea măsurilor de prevenție a infecției COVID-19 către Centrul de Sănătate Publică Chișinău în cadrul procesului de organizare a antrenamentelor individuale și contact.

- Instituirea comisiilor intersectoriale la nivelul preturilor de sector (reprezentanți ai preturii, poliției, sănătății publice etc.) pentru monitorizarea și verificarea îndeplinirii hotărîrilor Comisiei extraordinare de sănătate publică a mun. Chișinău, a acțiunilor de sănătate publică și a prevederilor de control epidemiologic conform instrucțiunilor cu privire la măsurile de prevenire al infecției cu COVID-19, cu documentarea neconformităților și a materialului probatoriu pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale sau penale, după caz.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load