X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

850 de profesori au fost vaccinați în acest weekend în capitală

2 aug. 2021,, 11:45   Capitala
2536 0

850 de cadre didactice şi angajaţi din cadrul sistemului educaţional din capitală au fost vaccinați la sfîrşitul săptămînii trecute, în cele două zile de maraton organizat de Primăria Chişinău.

Potrivit primarului general Ion Ceban, acest fapt este un rezultat bun.

„După personalul medical, cadrele didactice sînt al doilea grup profesional care are acoperirea vaccinală majoritară, doar că pentru a începe noul an de studii cu prezenţa fizică a elevilor şi profesorilor, este nevoie ca procentul cadrelor didactice şi nedidactice din capitală imunizate să atingă cca 70-80 la sută. În acelaşi timp, în contextul creşterii numărului persoanelor infectate cu coronavirus la nivel naţional, Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chişinău a declarat săptămîna trecută Codul Galben de urgenţă în sănătate publică”, punctează Ceban.

Edilul a subliniat faptul că vaccinarea rămîne prioritară.

„Încurajez populaţia eligibilă să meargă la cel mai apropiat punct de vaccinare şi să se imunizeze împotriva COVID-19. Vaccinarea este absolut gratuită, se poate face oriunde, la toate instituţiile medicale, indiferent de viza de reşedinţă”, conchide acesta.


Amintim că cele 70 de puncte de vaccinare din municpiul Chişinău vor activa în continuare 7 zile din 7, de la 8:00 la 18:00, inclusiv troleibuzul şi autobuzul puse la dispoziţie de Primăria Chişinău.

Reamintim că vaccinarea antiCOVID-19 în Republica Moldova este una benevolă, potrivit ultimelor informații cetățenii nu se grăbesc să se imunizeze din diferite motive, printre care, frica de vaccin și adesea imposibilitatea de a alege vaccinul cu care să fi imunizați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?