Bomba porumbeilor, tunul de vînt și vesta antiglonț digitală: istoria celor mai ciudate și păguboase cheltuieli militare

Istoria cercetărilor și elaborărilor militare a fost și comică, și tragică. Nu-i de mirare, că în sec. XXI bugetele militare mondiale continuă să crească, deși asta este în continuare o metodă perfectă de a trimite miliarde într-o beznă întunecată și de a crea mediul ideal pentru cele mai stupide idei. Printre cele mai idioate idei militariste uneori poți găsi perle, care te fac să cugeți despre multe lucruri și nu doar – citește despre ele în materialul lui Vsevolod Covaliov.

Senatorul William Proxmire, democrat din Wisconsin și , prin cumul , veteran al celui de-al doilea Război Mondial, un timp îndelungat a vorbit în Senat despre risipă, în special despre irosirea banilor contribuabililor. El se indigna nu în zadar. Cafetiere de 7000 dolari, prînzuri de 400 dolari și un covoraș de 792 dolari erau exemple grăitoare de cheltuieli exagerate. Dar s-a dovedit că nimeni dintre alegători nu-l asculta. Și Proxmire a născocit cum să atragă atenția: el a instituit premiul «Lîna de aur».

Proxmire îl conferea lunar pentru irosirea risipitoare a banilor contribuabililor, și premiul devenise foarte popular în societatea americană — el a arătat unei întregi generații de alegători ușurința cu care guvernul poate irosi milioanele. Dar, în ciuda protestelor lui Proxmire și altora ca el, sumele cheltuite pentru cercetările și elaborările militare ne pot uimi și azi.

Premiul «Lîna de aur» este o idee americană, nu și cheltuirea banilor pentru mașini militare uluitor de scumpe. De cheltuieli militare este nevoie, desigur, în numeroase scopuri. La urma urmei, specialiștii au nevoie de piese de schimb pentru respectivele utilaje. Doar că adesea inovațiile ajung să fie inutile și prostești. Există destule cazuri de acest fel, pe unele dintre ele le vom examina

Arma care nu putea trage cu precizie, și alte idei prostești

În anii celui de-al doilea Război mondial, nemții au inventat arma curbată, Krummlauf, cu care ar fi trebuit să se împuște de după colț. Secretul ei - țeava îndoită.

În practică, ideea a eșuat, deoarece prototipurile se deteriorau rapid. Evident, naziștii nu s-au oprit aici. În laboratoarele lor de cercetări științifice, ei au decis să implementeze încă un vis nebun — tunul de vînt Windkanone. Acesta a fost construit după ce cercetările au arătat că el poate doborî avioanele care zboară la înălțimi mici. Unica lui mostră a fost construită și instalată în Germania în a. 1945 și nu a obținut nici cel mai mic rezultat.

Relativ reușite (comparativ cu creațiile precedente) au fost pistolul rachetă și carabina, create în anii 1960..

Ele fac parte din familia armelor de foc. În esență, trucul lor consta în rachetele minuscule, care serveau drept cartușe. Asta oferea careva avantaje: ușurința țevilor în sine, și reculul mic. Dar erau și minusuri. Din cauza vitezei reduse a proiectilului în primii metri după ieșire, eficiența acestei arme în lupta apropiată era egală cu zero. , și o Unde mai pui că fiecare dintre aceste «rachetuțe» costa peste 100 de dolari. Fapt care explică de ce arma așa și nu a fost acceptată la scară largă.

În a. 1943 psihologul și inovatorul american B.F.Skinner a elaborat un plan , grație căruia a rachetele americane urmau să atingă ținte în Germania nazistă. Conform ideii savantului, nasul rachetei trebuia transformat într-o carlingă pentru trei porumbei, pre-antrenați să recunoască locația țintei din aer. Ultimul lucru pe care aveau ei să-l facă în viața lor păsărească, era să ciocănească ecranele care arată solul, pentru a îndrepta ”încărcătura utilă” spre ținta aleasă.

Vă vine sau nu să credeți, metoda ghidării rachetelor cu ajutorul porumbeilor-kamikadze a fost testată, dar considerată prea trasă de păr și de aceea respinsă. Totuși, experiența reușită i-a făcut pe unii să se întrebe ce încă se mai poate obține prin folosirea animalelor în scopuri militare.

Ștafeta au preluat-o englezii. În anii războiului rece, ei erau îngrijorați de extinderea teritorială a URSS. De aceea au elaborat un plan la scară foarte mare: înhumarea unei focoase nucleare de multe tone în Germania de Est și detonarea ei, dacă situația va deveni deplorabilă.

Cu regret, problema consta în faptul că Blue Peacock nu putea funcționa cum trebuie, fiind îngropată în noroiul înghețat, format în timpul iernii est-europene. Ea trebuia încălzită. Problema urma să fie rezolvată de… puișori. Planul prevedea construirea unui ocol în jurul focoasei, plin cu puișori, care să primească apă, hrană și oxigen timp de mai multe zile. În semn de recunoștință pentru această grijă, puișorii ar fi menținut mina nucleară în stare de lucru, încălzind-o cu corpurile lor. În caz de ceva – puii au murit pentru țara lor. Din fericire pentru Germania, Rusia, dar și pentru puișori, planul a fost anulat de frica precipitațiilor nucleare, care neapărat ar fi căzut.

Ridicole și tragicomice aceste pistoale - rachetă și puișori nucleari , dar în lumea modernă se mizează pe prototipuri mai tradiționale și mult mai scumpe ca antrenarea unei escadre de porumbei.

Unul dintre cazurile de tristă faimă din istoria militară cea mai nouă este camuflajul universal al armatei americane (UCP),numit de obicei «camuflaj digital» — datorită aspectului pixelat, care în închipuirea dezvoltatorilor simplifică producerea uniformei militare prin crearea unui model potrivit și în pădure, și în pustiu.

După ce în a.2005 elaborarea camuflajului digital s-a încheiat și acesta a fost aplicat pe teren, în scurt timp el a fost ridiculizat de soldații care îl foloseau. Problemele țineau, în mare măsură, de imposibilitatea lui de a arăta firesc pe majoritatea fundalurilor (unicul lucru pe care trebuie să-l facă camuflajul). Mărimea pixelării era greșită: blocuri mari erau unite și creau efectul ciudat, rar, dar cunoscut creierului uman: părea că desenul sau numeroase culori formează un singur obiect). Adică, în anumite situații uniforma îi făcea pe soldați mai vizibili.

Negativ era faptul că camuflajul era lipsit de culoarea neagră, care fiind folosită corect conferă volum uniformei. În plus, la umbră el arăta prost de tot, comparativ cu alte modele. Și atunci apare întrebarea logică: unde au zburat 5 mlrd.de dolari?

Viitorul cheltuielilor pentru apărare

Vedem așa dar, că viitorul războiului este doldora de idei ce par a se scurge în lumea noastră din filmele științifico-fantastice ale anilor 1980.

Spre exemplu, în prezent mai multe țări avansate, China în special, fac cercetări privind crearea super-soldaților. Oamenii perfecționați vor putea comunica direct cu mașinile, își vor implanta în corpuri componente bionice și își vor redacta genele pentru a deveni mai capabili și mai stabili.

Și nu doar savanții chinezi studiază îmbunătățirea genetică a oamenilor. Alte țări, cum ar fi Franța, au recunoscut deja public posibilitatea ca noul tip de soldați să devină comun.

Multor oameni nu le vine să creadă că pe cercetările genetice în scopuri militare se cheltuiesc bani enormi , și că țările lor participă la asta. Departamentele de stat fac experimente genetice pe animale, iar cheltuielile pentru nano-mașini și cercetări bionice ating cifre impresionante. Ne putem doar închipui viteza cu care banii contribuabililor zboară în depărtări și cu ce se va solda asta - cu încă o tragedie globală sau cu o mare descoperire științifică (fie și cu «trenă militară»).