COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Sărutul englezesc: ce se va întîmpla cu UE după ”divorțul” de Marea Britanie?

Sărutul englezesc: ce se va întîmpla cu UE după ”divorțul” de Marea Britanie?

În timp ce Republica Moldova declamă în continuare un curs ferm și ireversibil spre integrarea europeană, după ieșirea Marii Britanii în interiorul Uniunii Europene pot începe procese total diferite. În forma în care o cunoaștem de la întemeiere încoace, supraviețuind unui ciclu vital foarte curios, UE riscă să revină în punctul de plecare. Acest proces geopolitic global nu poate trece fără pierderi.

Pentru conducerea UE, Brexitul nu este doar un motiv de a cugeta asupra necesității unor reforme. El este un semnal clar că guvernele naționale ale țărilor-membre UE trebuie să se gîndească la propriile interese naționale. Așadar, cine va pierde și cine va trage foloase din faptul că UE trosnește din toate încheieturile?

Relații fără obligații


Păstrăm relațiile. Dar fără careva obligații. Iată mesajul principal al soților care s-au mutat în apartamente diferite, dar și-au păstrat imaginea în fața publicului cuvios.

Mass-media europeană a caracterizat discursul președintelui Franței, adresat britanicilor în ultima zi de aflare a lor în componența UE, drept unul înflăcărat dar neputincios: ”Nu ne-a despărțit La-Manche, nu ne va despărți nici Brexitul”. Însă același Emanuel Macron, potrivit BBC, declara în adresarea sa televizată, că ”agitația pentru Brexit a fost construită pe minciuni, exagerări și simplificări”. Dar Macron a recunoscut, că ieșirea Marii Britanii din UE este o lecție pentru UE, care are nevoie de reforme.

Pe de o parte, ”voi ați dorit acest lucru, voi l-ați obținut, vă vom simți lipsa, dar acum navigați de sine stătător”. Dar, pe de altă parte, fără Londra, se vor simți oare bine Paris și Berlin, care mai înainte, cu susținerea guvernului britanic, jucau rolul principal în Parlamentul European și în Comisia Europeană?

Ieșirea Marii Britanii din UE nu este doar problema viitorului britanicilor, este și problema viitorului celor 27 de țări-membre ale UE, care, în opinia experților, au rămas fără ”unul dintre oponenții principali ai aprofundării integrării europene”. Din punct de vedere politic, este o chestiune importantă pentru însăși UE. Din același punct de vedere politic, aceste evenimente au subminat încrederea în UE, în capacitatea birocrației de la Bruxelles de a avea o judecată în perspectivă.

Cu o gaură în buget

În ceea ce privește Anglia, este evidentă dorința ei de a-și construi de sine stătător politica internă și externă, ceea ce, de altfel, ea a făcut dintotdeauna, doar că reieșind din condițiile conjuncturii politice impuse de Bruxelles.

Pentru UE ca structură în curs de dezvoltare, dar care totuși și-a păstrat structura monolitică, Brexitul reprezintă niște riscuri politice, dar și financiare. E suficient să ne amintim de aportul anual al Marii Britanii la bugetul UE, precum și de relațiile ei economice și comerciale cu țările din zona euro.

Experții rubaltic.ru menționează că, după Germania și Franța, economia Marii Britanii era una dintre cele mai puternice în zona euro, respectiv și un donator dintre cei mai mari. După ieșirea ei din UE, bugetul comun al țărilor-membre ale UE va pierde anual 16,5 miliarde de euro. Este cam o cincime din totalul veniturilor bugetare ale UE.

Gaura formată în buget va lovi iminent întreaga verticală financiară și economică din interiorul UE. Și dacă 52% dintre britanici, conform rezultatelor referendumului privind Brexit, visau să iasă din UE și au salutat acest moment istoric cu exclamația ”În sfîrșit!”, pentru un șir de țări din zona euro au sosit timpuri grele. Îngrijorarea cea mai mare o provoacă politica Bruxellesului în raport cu țările baltice, dar și cu Bulgaria și România care, după intrarea în UE, așa și nu au atins nivelul așteptat al maturității politice, financiare și economice și continuă să fie considerate o periferie înapoiată a UE.

Acestor țări nu le va fi ușor, din simplul motiv că ele s-au obișnuit cu dotațiile Bruxellesului fără a oferi în schimb o politică economică adecvată. Unde mai pui că, în aceste țări încă mai există probleme ce țin de corupție și sistemul judiciar, iar conducerea UE mai mult critică decît aprobă așa-numitele reforme instituționale.

Primele victime

În lista primelor victime ale Brexitului s-au pomenit originarii din Țările Baltice, care constituiau majoritatea imigranților de muncă din Anglia.

Apropo, cu ce a început inițiativa de ieșire a Angliei din componența UE? - cu nemulțumirea față de politica de migrare: adepții Brexit le promiteau deschis britanicilor că, după ieșirea din UE va fi restabilit controlul dur la frontiera de stat, fapt care va permite stoparea fluxului de imigranți de muncă din Europa de Est.

Nemulțumirea față de politica de migrare crește an de an în țările UE. De aici și schimbarea raportului dintre forțele politice în Parlamentul European și guvernele naționale, unde de cele mai multe ori înving așa-zisele partide de orientare națională sau de stînga, care apără interesele naționale ale țărilor lor.

Viața ”înainte” și ”după”

Pentru a înțelege care țări anume pot suferi din cauza Brexitului, care a provocat necesitatea revizuirii cardinale a politicilor Bruxellesului, și care țări din UE pot să nu se neliniștească pentru viitorul lor, e destul să avem închipuire despre faptul cum trăiau aceste țări înainte de a intra în UE și cum trăiesc ele astăzi.

România, împreună cu Bulgaria, fac parte din UE din 2007. Aceste țări au obținut posibilitatea unică de a deveni membre ale UE, chiar dacă din start era clar că ele mai au multe de făcut pentru a corespunde criteriilor și standardelor UE.

Experții vorbesc deschis despre faptul că asta a fost o tranzacție politică — extinderea influenței Vestului spre Est, inclusiv prin controlul UE asupra unor țări ca România și Bulgaria.

Unii membri ai comunității experților, în special cei din interiorul României, înclină să creadă că țara lor nu avea ce pierde la intrarea în UE. Adică, mai rău nici că putea fi, de aceea țara a riscat. Au avut românii de cîștigat în urma aderării la UE?

Răspunsul univoc ni-l dau tot reprezentanții elitei politice a României. Înșiși cetățenii români au început să regrete timpurile de altă dată, din perioada lui Ceaușescu, și spun că deși trăiau sărac, le era asigurat totuși un salariu garantat, un loc de muncă și lipsa datoriilor față de creditorii externi.

Pentru România, plusul evident al integrării europene este deschiderea hotarelor. Azi România deține locul patru în UE privind migrarea românilor pentru a munci în alte țări din zona euro. Numai în ultimii 10 ani imigranții români au trimis în România peste 50 miliarde de euro. Pentru comparație: în aceeași perioadă investițiile UE în România au constituit peste 40,5 miliarde euro.

Azi în România, ca și în Bulgaria, salariul este cel mai mic comparativ ca alte țări UE — cca 275 euro.

Crește șomajul. Situația demografică este foarte asemănătoare cu cea din Moldova: populația țării îmbătrînește fulgerător, cea activă economic imigrează în alte țări. Natalitatea este joasă, iar procentul mortalității – înalt. România și Bulgaria au cel mai mic nivel al speranței de viață din UE — cu 10 ani mai puțin ca în alte țări.

Totuși, România înregistrează o creștere economică destul de înaltă, cu toate acestea nivelul ei de dezvoltare social-economică este mai jos de nivelul mediu european. Concluzia este interesantă: o țară cu o economie mai mult sau mai puțin dezvoltată nu neapărat presupune și un nivel de trai înalt al populației.

Economia României încă nu poate fi numită competitivă, ea este total dependentă de finanțarea externă (și importul, și exportul) din fondurile europene și de către creditorii externi. În rezultat, nu numai că nu s-a reușit invadarea enormei piețe europene cu mărfuri produse în România. Țara a pierdut și acel potențial industrial, pe care îl avea înainte de aderarea la UE într-un șir de ramuri. România duce lipsă de investiții majore pentru trecerea la o producere industrială și agricolă bazată pe tehnologii avansate.

În 2010 România a contractat de la FMI un credit de 20 miliarde euro, devenind cel mai mare datornic al Fondului Monetar Internațional. Însă peste doar doi ani guvernul acestei țări a fost nevoit să ceară din nou finanțarea creditorilor externi pentru a stimula creșterea economică. Astfel, datoria externă a României, între anii 2008 și 2013 conform datelor CIA World Factbook a crescut în structura PIB de la 13,6% la 36,7%. Conform totalurilor anului 2018 acest indice a constituit mai bine de 35% (35,1%).

Una dintre problemele de bază, cu care s-a confruntat UE la implementarea politicii sale în România, este incapacitatea administrației române de a valoriza ajutorul financiar în formă de granturi și credite, oferite din fondurile europene pentru dezvoltarea țării. Din această cauză, în ultimii ani România a ratat posibilități investiționale de zeci de milioane de euro.

După ieșirea Marii Britanii din UE, țările ca România, dependente de dotările din bugetul UE, riscă să treacă, în anii imediat următori, la o rație redusă. Deja se vorbește despre faptul că printre primele ar putea fi reduse proiectele de infrastructură și revăzut ajutorul acordat țărilor pentru acoperirea datoriilor externe. Oricum, pentru România va fi o perioadă complicată.

Grecia - unul dintre exemplele spectaculoase ale integrării europene.

Grecii au avut așteptări mari de la aderarea la UE — creșterea economiei, reducerea criminalității și a sărăciei populației.

Realitatea cu care s-au confruntat ei în familia europeană s-a dovedit a fi mult mai aspră. În 39 de ani a fost, practic, distrusă industria. Agricultura se dezvoltă conform principiului rezidual. Cea mai mare parte a produselor agricole este importată.

Au fost închise fabricile de zahăr, cele textile. Înainte de aderarea la UE, Grecia se lăuda cu șantierele sale navale, azi acestea nu mai există.

După aderarea la UE, Grecia produce doar conform cotelor stabilite de conducerea UE. Nici mai mult, nici mai puțin. Astfel țara este nevoită să importe mărfurile pe care le-ar putea produce ea însăși. Reducerea suveranității economice (acceptată conștient de țările-membre UE, la aderare) a dus la reducerea multor ramuri agricole, care altă dată formau bugetul Greciei, cum ar fi spre exemplu pescăritul, viticultura. Ramura vinicolă a avut cel mai mult de suferit în urma introducerii cotelor.

În primii ani după aderarea la UE, Grecia demonstra ”succese economice”, dacă e să credem rapoartelor guvernului național și a birocrației de la Bruxelles. Grecia a fost dotată la greu din fonduri europene, ea era un exemplu pentru țările din zona euro. Înainte de criza financiară din 2008, acolo existau cele mai avantajoase salarii și pensii, precum și indemnizații și înlesniri.

În detrimentul dezvoltării sectorului real al economiei interne în țară se punea accentul pe dezvoltarea sectorului de servicii - în rezultat, în structura PIB acest indicator a crescut la 75%.

”Istoria de succes” a Greciei era sprijinită de credite enorme. În rezultat, chiar și după încercările de a minimiza urmările crizei din 2008, către anul 2013 numai datoria publică a Greciei era de 321 miliarde euro.

Grecia este un caz aparte în istoria integrării europene și pentru că, plus la dotările directe din fondurile europene pentru menținerea stabilității economice și financiare, în țară au ajuns ajutoare creditare și din partea partenerilor occidentali de finanțare, spre exemplu – același FMI.

O așa creștere a datoriei publice (12,7% din PIB) nu are precedent în istoria țărilor UE, ea a provocat parțial următoarea criză bugetară în zona euro, între anii 2010 – 2014. Întreaga politică monetară a Uniunii Europene s-a pomenit amenințată.

Pentru a se isprăvi cu ”criza grecească” cu ajutorul donatorilor în persoana Comisiei Europene și a FMI, au fost luate măsuri de creditare punctuală a Greciei. Drept rezultat, grecii au fost nevoiți să reducă programele sociale, populare în țară, de susținere a diferitor pături sociale și să treacă la un regim de economie dură, să reducă pensiile și salariile. Grecilor nu le-a fost pe plac acest lucru și țara a fost cuprinsă de acțiuni de protest împotriva politicii Bruxellesului.

În prezent, Grecia a achitat creditele FMI, dar este foarte problematică achitarea datoriilor față de UE. Judecați și Dvs.: rambursarea datoriei a fost păsuită pentru Grecia pînă în 2033. Suma totală a datoriei grecilor față de UE, respectiv – față de țările din zona euro, constituie 40% din datoria totală a țării — 96 mlrd. euro. Grecia mai are datorii și față de alți creditori.

Conform statisticii oficiale a guvernului Greciei, în trimestrul I al anului 2019 a fost înregistrat cea mai mare creștere a PIB din 2012 încoace — 47,94 mlrd. euro.

Asta în timp ce din 2008 PIB-ul Greciei s-a redus cu 25%. Respectiv, a crescut șomajul în urma măsurilor dure din economie - cu 27%, iar veniturile populației au scăzut cu mai bine de 40%.

Grecia nici azi nu are un pronostic stabil de creștere economică. Asta chiar dacă în ultimii opt ani țara a obținut ajutor financiar și de creditare în mărime de 240 mlrd. euro.

Portugalia și Spania au aderat la UE tot în 1986, însă Spania avea un nivel de trai superior Portugaliei. Totuși, anume pentru Portugalia viața în componența UE a devenit o adevărată istorie de succes. Deși nivelul de trai mai lasă de dorit, comparativ cu țările bogate din zona euro. Și portughezii mai țin minte jignitoarea poreclă ”europeni de la periferia Europei”.

Experții europeni aduc următoarele exemple: azi portughezii trăiesc cu 25% mai jos decît media din țările zonei euro, dar cheltuiesc pentru propriile necesități de două ori mai mult ca pînă la aderarea la UE.

PIB-ul a crescut, din 1986, cu cca 80%. După ce a renunțat la o parte din suveranitate în folosul calității de membru UE, industria și agricultura țării a avut de suferit. Dar a crescut sfera serviciilor și comerțul, s-a dezvoltat turismul, care azi este una dintre ramurile prioritare în Portugalia.

În ciuda creșterii importurilor, care constituie 39-40% în structura PIB, crește stabil și exportul, ceea ce a permis țării încă 7 ani în urmă să treacă la o politică bugetară echilibrată.

În cadrul UE, în Portugalia s-a dezvoltat infrastructura drumurilor, ceea ce nu era în momentul aderării la UE.

În primii 30 de ani în componența UE, Portugalia a primit din fondurile europene ajutoare în sumă de 80 900 miliarde euro.

Experții menționează că anume trecerea la euro și renunțarea la moneda națională a fost o lovitură dureroasă pentru sectorul real al economiei. Spre exemplu, agricultura, care în Portugalia era o ramură strategică înainte de aderare. Dar donațiile din afară permiteau un trai pe picior larg, iar către 2009, datoria publică a atins nivelul de 175% în structura PIB. Pe parcursul a 10 ani, conform totalurilor anului 2019, datoria publică s-a redus la 121,5% din PIB.

Totuși, Portugalia nu a putut evita urmările politicii zonei euro în sectorul social: nivelul de ocupare a forței de muncă s-a redus din 1986, creștea șomajul, care s-a redus doar în ultimul an din contul dezvoltării turismului.

Cum totuși s-a reușit, în doar cinci ani, schimbarea radicală a imaginii de țară înapoiată a zonei euro?

După criza financiară din 2008, autoritățile au înțeles că nu vor să repete experiența tristă a Greciei, și au început să insiste pe propriile inițiative de ieșire a țării din criză, în baza intereselor naționale interne ale propriului popor și ale țării în întregime. Portugalia a încetat să mai urmeze recomandările creditorului occidental în persoana FMI, a pornit un dialog constructiv cu Banca Europeană și Comisia Europeană, care răspunde de repartizarea mijloacelor din fondurile UE.

Guvernul național a renunțat la măsurile economiei dure, aplicate în Grecia, și astfel, a stimulat creșterea consumului, ceea ce a dus la creșterea PIB.

Azi economiștii prognozează reducerea datoriei publice a Portugaliei către anul 2021 de la 121,5% la 116% din PIB.

În 2017, salariul funcționarilor publici în Portugalia era de peste 1500 euro, pensiile în mărime de cca 900 au fost indexate și se indexează anual reieșind din creșterea inflației, la fel și salariile în sectorul real al economiei.

Și chiar dacă experții prevăd pentru anul 2020 noi provocări economice, reducerea creșterii PIB în toate țările din zona euro, în Germania, Portugalia, Olanda, Portugalia are speranțe mult mai mari de a le depăși.

Estonienii, letonii și lituanienii într-un cazan și separat. Probabil, așa ar putea fi caracterizată la moment situația din Țările Baltice, reieșind din experiența lor în componența UE. Aceste țări au fost acceptate în familia europeană concomitent. Însă, în paralel cu avantajele economice și politice, aceste țări au avut și multe de pierdut, și acum aceste pierderi, potrivit calculelor efectuate de experții economici, devin incomparabile cu acele avantaje și înlesniri, pe care UE le-a oferit Țărilor Baltice.

Aceste țări au primit circulația liberă a forței de muncă, mărfurilor și serviciilor. Au pierdut industria, agricultura și dreptul suveran de a-și dezvolta economia. Experții cred că dacă locuitorii Țărilor Baltice ar fi lipsiți de troaca europeană, guvernele lor nu ar rezista fără ajutorul extern nici măcar un an.

Pescăritul, care face obiectul unor cote stricte, practic a degradat. Capacitățile lui au ajuns să fie minime comparativ cu acele volume, care existau înainte de aderarea la UE. Flota cu care se lăudau aceste țări a fost demontată definitiv și trecută la fier vechi.

Inițial, fermierii din Estonia, Letonia și Lituania, primeau bucuroși subvențiile UE contra renunțării la cultivarea produselor pe propriile terenuri agricole. În rezultat, politica dată a adus la pierderea tradiționalei agriculturi funcționale de profil larg, cu ramuri conexe.

Pentru Țările Baltice, viața în UE s-a transformat într-o migrație copleșitoare a populației autohtone în țările zonei euro – fiecare al cincilea locuitor.

Și ce să facă acum estonienii, letonii și lituanienii, guvernele cărora au irosit întreaga ardoare și energie pe corectitudinea politică avantajoasă birocrației de la Bruxelles, cu ritorică evident anti-rusească și nu pe dezvoltarea economiilor propriilor țări?

ххх

Dar vorba ceea, nu-i rău fără bine. Brexitul nu este doar un motiv pentru ca conducerea UE să mai cugete asupra necesității reformelor. El este un semnal foarte clar pentru guvernele naționale ale țărilor-membre ale UE că trebuie să cugete asupra propriilor interese naționale, asupra necesității elaborării unor politici naționale, bazate pe dezvoltarea unei economii puternice și renunțarea la pomenile financiare de dragul conjuncturii politice a structurilor UE. Ar fi bine ca și Moldova să analizeze: poate a venit timpul să trecem de la lexicul desemantizat despre integrarea europeană și politica pro-europeană la politica pro-moldovenească?

Evghenii Ojenov

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load