COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Marea Britanie a ieșit din UE. Ce urmează? Partea a II-a

Marea Britanie a ieșit din UE. Ce urmează? Partea a II-a

(Continuare. Începutul la 13.02.2020)

După ce Marea Britanie a părăsit UE, a apărut întrebarea – încotro va merge ea, cu cine se va alia, cum își va soluționa problemele politice și economice. Cum se vede, ea dispune de suficiente variante.

Propria Uniune Europeană

În prima parte a studiului am presupus posibilitatea înaltă a evoluției jocului politic și a celui de politică externă a Britaniei spre Comunitatea Britanică a națiunilor. De menționat că azi această organizație internațională include nu doar părți din fostul Imperiu Britanic, dar și țări cu o altă istorie colonială. Spre exemplu, Mozambic și Ruanda fac parte din Comunitatea Britanică, deși au fost coloniile altor state.


O altă direcție în care Marea Britanie își poate consolida influența, este Asociația Europeană a Comerțului Liber (AECL). Apropo, formată la timpul ei din inițiativa Marii Britanii, care avea contradicții atît de mari cu RFG și Franța, încît în cadrul casei europene comune aceste state nu puteau împărți laurii. Activitatea Asociației Europene a Comerțului Liber a culminat în anii 70 ai secolului trecut. În afară de Marea Britanie, din ea făceau parte Danemarca, Norvegia, Suedia, Austria, Elveția, Portugalia, Islanda, Liechtenstein, Finlanda.

Anterior, Marea Britanie juca activ pe relațiile din AECL și calitatea sa de lider în Comunitatea națiunilor. În anii 60 ea era puntea dintre unele țări europene și fostele sale colonii, și trăgea foloase din necesitatea unor tarife comune pentru membrii AECL. Însă în 1972 Marea Britanie și Danemarca au ieșit din AECL, fapt care a slăbit semnificativ organizația dată. Ulterior Elveția a fost cea care a jucat acolo un rol important și practic a transformat AECL într-o mică Uniune Europeană proprie.

După care și majoritatea celorlalte țări au ieșit din AECL. În prezent doar Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein mai fac parte din această asociație.

Însă putem presupune, în viitorul apropiat, o consolidare a relațiilor Marii Britanii cu AECL și transformarea ei într-un conglomerat de state paralel cu UE. Fapt care îi va permite Marii Britanii să influențeze activ și să-și continue jocul politic și economic pe continentul european. Mai mult, după brexit Marea Britanie se poate reîntoarce în AECL și deveni din nou o punte spre Comunitatea națiunilor.

Dacă relațiile dintre Britania și AECL vor fi reluate, vom avea, de facto, o continuare a așa-numitului ”mare proiect” al lui Harold Macmillan, care în anii 50 ai sec.XX a încercat să construiască sferele de influență ale Britaniei pe continent. După eșecul operațiunii Suez și demisia lui Anthony Eden, șeful cabinetului de miniștri, Macmillan, devine noul premier. Atunci a lansat el ideile ”marelui proiect” - crearea unui bloc al statelor Europei, aflate sub influența britanică. Conservator fiind. El făcea parte din grupul așa-numit tory progresivi, care tindeau să colaboreze activ cu Europa continentală, dar să păstreze cursul independent al monarhiei britanice.

”Marele proiect”, în esență, era reincarnarea vechiului plan al Bourbonilor de creare a uniunii europene a statelor sub conducerea regatului francez. Încă în 1617 ducele de Sully, superintendentul financiar francez ieșit la pensie, a scris pentru regele Henric IV un studiu și programul viitoarei uniuni, pe care l-a numit ”marele proiect”. Peste secole, guvernul Macmillan a revenit la această idee, destul de reușit: Marea Britanie crea această uniune. Ea sporea influența Comunității Britanice a națiunilor în Europa și permitea continuarea fără pierderi a programului economic, dar și a programului de creare a armei atomice și a energeticii atomice de sine stătătoare. RFG și Franța, actorii cei mai tari în politica europeană, nu puteau adera la ea. Ceva asemănător poate apare în politica Britaniei în anii imediat următori.

În plus, azi AECL construiește activ relații cu țările Europei Centrale și de Est – Bulgaria, Polonia, România, Slovacia, Cehia, țările Baltice, Ucraina. Cu ele au fost încheiate acorduri de liber schimb, în special – de mărfuri industriale și produse agricole. Astfel, prin intermediul AECL, Marea Britanie poate influența Europa de Est și o parte din spațiul post-sovietic.

Chestiunea irlandeză

Următorul moment – influența Marii Britanii pe insule. Este vechea sferă de influență a coroanei britanice, o sferă importantă, căci ea depinde de factori naționali și istorici. Că doar insulele nu-s numai Regatul Unit, dar și Republica Irlandeză, cu care acesta are un hotar terestru, și Insulele Feroe, care aparțin Regatului Danez.

Aici este extrem de importantă chestiunea irlandeză. Din vechime a existat o confruntare dură a irlandezilor cu monarhia britanică. Aceasta din urmă, încă pe timpul protectoratului Cromwell a cucerit definitiv vechile ducate și regate irlandeze. Irlandezii s-au răsculat de multe ori, și în anii 20 ai sec.XX au obținut statut de dominion, iar în 1944 - independența deplină. Irlandezii atît de mult urau coroana britanică și jugul englezilor, că și după Războiul al Doilea Mondial au mai păstrat un timp ambasada celui de-al treilea Reich. După ce aceste țări au intrat în Comunitatea Economică Europeană, apoi și în UE, hotarele dintre Irlanda de Nord, controlată de coroana britanică, și Republica Irlandeză au fost anulate. Dar ce va fi acum, după Brexit?

Ex-premierul Teresa May se pronunța pentru închiderea hotarelor, dar succesorul ei Boris Johnson a acceptat compromisul unui hotar deschis cu Republica Irlandeză. Adevărul e că deocamdată nu este rezolvată problema hotarelor maritime și a delimitării maritime, dar începutul a fost pus. La urma urmei, mai este perioada de trecere de un an, în care problema poate fi soluționată fără grabă.

La referendumul privind Brexit, cca 56% din populația Irlandei de Nord a votat pentru ca țara să nu părăsească UE. În guvernul Irlandei de Nord părerile s-au divizat - partidul ”Sinn Fein”, altă dată o aripă politică a ARI (Armata republicană irlandeză), a optat pentru ca Marea Britanie să-și păstreze calitatea de membru al UE, iar partenerul de coaliție – Partidul Democrat Unionist, care reprezintă interesele protestanților, a cheltuit cca jumătate de milion de lire pentru a susține campania adepților Brexit. Mărul discordiei între Bruxelles și Londra este noțiunea foarte contradictorie ”principiul ultimei garanții” sau așa-numitul backstop. Aplicarea lui este preconizată ca ultimă soluție pentru păstrarea status quo-ului - funcționarea fără dificultăți a hotarului de pe insula cu Irlanda și respectarea regulilor Uniunii vamale a UE de către Marea Britanie. În acest caz putem presupune că pe insule influența activă a Londrei va fi păstrată. Iată, deci, încă o direcție a viitoarei dominații a Regatului Unit. Apropo, cea mai mare piață externă a Irlandei este SUA, unde în anul 2017 au fost livrate 27% din toate mărfurile exportate de Irlanda. Totuși, Marea Britanie se află pe locul doi - în 2017 Regatul Unit a cumpărat de la Irlanda mărfuri în sumă totală de 16,5 mlrd.euro, adică 12% din exporturile anuale ale Irlandei.

În stil ”military”

O altă sferă-cheie de influență activă a Marii Britanii după ieșirea ei din UE va fi participarea la blocul NATO. Marea Britanie a devenit din start principalul aliat al SUA în problema creării acestei formațiuni politic-militare a țărilor occidentale. Și în tot acest răstimp ea joacă în Uniunea Nord-Atlantică unul dintre cele mai active roluri și susține pe toate căile poziția SUA în această alianță. La timpul său, dorind să-și sporească ponderea printre statele europene, Londra a acceptat plasarea pe teritoriul Marii Britanii a rachetelor americane, a bazelor și depozitelor militare, inclusiv pentru arma nucleară.

Britania finanțează activ și programul militar NATO. Unitățile armate ale ei participă la exercițiile și operațiunile militare desfășurate sub auspiciile alianței. Astfel, forțele militare ale acestei țări au participat activ la operațiunile NATO în Kosovo, Bosnia, Afganistan și Irak. Forțele aeriene și marine ale Marii Britanii au avut un rol important în asigurarea armatei NATO cu servicii de recunoaștere și acoperire aeriană în operațiunile din Irak și Afganistan. Ele au fost folosite și în scopul atacării pozițiilor armatei guvernamentale a lui Gaddafi în Libia. Avioanele engleze din sistemul de avertizare timpurie ”АWACS” execută un sfert din sarcinile flotei aeriene NATO în această sferă.

Despre influența puternică a Regatului Unit asupra procesului decizional în interiorul NATO vorbește faptul că o mare parte din personalul structurilor civile și militare este alcătuită din britanici, iar reprezentantul Marii Britanii, Lordul Robertson Port-Ellen, a ocupat în perioada anilor 1999 - 2003 funcția de Secretar General al Alianței. Forțele armate ale Marii Britanii (numite oficial Forțele armate ale Majestății sale) se consideră unele dintre cele mai combative din lume, echipate cu cea mai avansată tehnică. Ele joacă un rol important în sistemul de apărare comună NATO și în desfășurarea operațiunilor pacificatoare ale blocului.

În același timp, ca membru al clubului nuclear și ca țară-învingătoare în Cel de-al doilea Război Mondial, Marea Britanie este membru permanent al Consiliului de securitate ONU și influențează activ politica ONU. Și aceasta este o direcție importantă, în care pe viitor Britania va ocupa poziții-cheie.

Dominația secretă

Un alt moment important în sfera viitoarei influențe a Britaniei în lume este rolul ei sistemic în cluburile occidentale închise și structurile masonice. Aici este ascunsă cea mai mare forță a elitei britanice, tainica ei guvernare mondială.

Din start, rețeaua de inițiere masonică s-a aflat pe Insulele Britanice. Inițial – Scoția și regatul celtic subvenționa activ și susținea misteriile care țineau nemijlocit de rămășițele frăției templierilor. După ce în Franța și un șir de țări din Europa a fost nimicit Ordinul Templului, un număr mare de templieri s-au retras sub aripa regelui scoțian Robert Bruce. Acești cavaleri au ajutat scoțienilor să se elibereze, pentru secole în șir, de influența Londrei, după ce, la 24 iunie 1314, au participat la victorioasa bătălie de la Bannockburn, în care scoțienii, irlandezii și cavaleria templierilor, care a și decis rezultatul, au distrus forțele net superioare ale cavalerilor englezi bine organizați. După care templierii s-au integrat în ordinile scoțiene, spre exemplu – Ordinul Ciulinului și au influențat formarea frățiilor pietrarilor liberi.

După ce, în 1603, pe tronul englez a fost invitat regele Scoției Iacob VI, masoneria a beneficiat de noi perspective. O parte considerabilă a curții sale s-a mutat la Londra, cu ea în Anglia au sosit și lojele masonice.

Dezvoltarea lor activă în Anglia și Scoția a durat pe tot parcursul domniei dinastiei Stuart. Dar după izgonirea ei pe continent și întronarea dinastiei germane Hanovra, situația s-a schimbat. Marea Britanie continua să fie centrul mondial al masoneriei, însă masonii erau divizați și cuprinși de confruntări interne dinastice și de inițiere. O parte dintre masoni, anume vechile lăstare scoțiene, au rămas fideli dinastiilor Stuart. Ei s-au aciuat în diferite țări europene, în special în Franța, de unde a și pornit masoneria franceză a Marelui Orient și diversele frății iacobine.

Ulterior, anume această francmasonerie, și mai ales Loja Dragonului Verde din Boston, a inițiat renumita ”petrecere cu ceai din Boston” și răscoala coloniilor din America de Nord. Era un fel de revanșă și un răspuns al vechii masonerii scoțiene tronului englez și lojelor engleze loiale lui. În rezultat, anume această masonerie a devenit baza elitei americane.

O altă ramură a scoțienilor a influențat ritul strict al baronului Hund în Germania și masoneria suedeză. Ceilalți au rămas supuși Marii Loje a Angliei, care cu surse financiare mari și susținerea coroanei regale a Britaniei a început să cotropească continentul european. În mai puțin de 100 ani, masoneria engleză a devenit cea mai influentă din lume, și-a subordonat multe loje naționale și regionale. Anume grație acestui fapt, Marea Britanie a condus lejer lumea. Noile loje engleze prindeau puteri, iar forțele dinastiei Stuart și masoneria templierilor slăbeau treptat. Dar influența lor pe continent s-a păstrat, de aici rezistența Marelui Orient al Franței, pe care Londra nu-l recunoștea ateist. Iar din confruntarea lojelor germane și engleze a apărut ideea germană de extremă dreaptă, care în sec. XX s-a răsculat împotriva hegemoniei mondiale a Britaniei și a finalizat cu zdrobirea imperialismului german în Primul Război Mondial.

După prăbușirea opoziției germane a neo-templierilor, pe continent au rămas două sisteme care nu se subordonau Londrei. Este vorba despre Marele Orient al Franței și ritul suedez. Însă Suedia deja ieșise din jocul activ, după un șir de pierderi în războaiele cu Rusia, și devenise o fundătură a Europei, chiar dacă era bogată. Iar Franța și Marele ei Orient erau mult mai slabe ca masoneria engleză mondială. Și masoneria americană scoțiană, susținută de Paris, era șubrezită de războiul din anii 1812 -1813 și de zdrobirea Statelor din Sud în războiul civil din anii 1861- 1865. După ce, în urma războiului civil de la începutul sec.XX, au fost zdrobiți cavalerii ”salcîmului alb” - neofiți scoțieni în Rusia, britanicilor nimeni nu le mai putea sta în cale.

De altfel, forțe misterice care se contrapun Britaniei și masoneriei sale, există și în prezent. Spre exemplu, în tinerețe lui G. Bush-senior i s-a propus să colaboreze cu structurile orientate spre Britania, dar el a refuzat, deoarece dedicarea sa ereditară nu este de origine engleză, iar familia sa aparține unui foarte vechi sistem de inițiere a templierilor. Dar astăzi oponenții americani ai Marii Britanii, în persoana dinastiei Bush și a reprezentanților conservatorilor americani de dreapta au fost împinși pe acostamentul politic și nu mai prezintă un pericol serios.

Există numeroase confirmări că încercările de a se opune masoneriei engleze se suprimă dur. Oamenii informați cunosc soarta lojei italiene P-2, care a încercat să meargă pe propriul drum. Și loja, și marele ei magistru Licho Jelli a suferit fiasco, a fost distrus, învinuit de escrocherii financiare. Membrii acestei loje erau urmăriți în lumea întreagă, iar Licho Jelli în persoană a fugit în Uruquay, unde s-a ascuns ani în șir.

La fel și răscoala argentiniană contra Britaniei și guvernării ei masonice în lume. În 1982 Argentina s-a răsculat, a declarat Britaniei război pentru Insulele Falkland (Malvinas), dar a fost zdrobită. Nici URSS nu a încercat să o ajute. Unica răzbunare a Argentinei față de Britania au fost meciurile victorioase de fotbal de la campionatele mondiale din anii 1982 și 1986.

Vedem, așadar, că Marea Britanie masonică guvernează și azi lumea, iar forțele ei nu s-au epuizat încă. Din contra, masoneria britanică mondială, reformată și adaptată noilor reguli, este un jucător atît de puternic în alinierile geopolitice și jocurile politice sub acoperire, că nimeni nu se încumetă să i se împotrivească.

Veaceslav Matveev

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load