Pronosticul "Pericole internaționale 2021". Geopolitica după pandemie. P.1

Propunem atenției cititorilor pronosticul anual al agenției de consulting “Strategii Euro-asiatice”. Se publică cu prescurtări.

E nevoie de mai mult stat

În pofida coronavirusului, lumea este aceeași. Istoricește, pentru state epidemiile-s la fel de obișnuite, ca și războaiele. Abilitatea de a stăvili extinderea lor este una dintre consecințele neevidente, dar directe ale apariției forțelor armate regulate și a birocrațiilor profesionale în Europa timpurilor noi. În acest an observăm acțiunea acelorași instincte leviatane: carantine, hotare închise, mobilizare, control.

«Mai mult stat» – iată laitmotivul acestui an. Nu instituțiile internaționale, nu corporațiile, nu ONG-urile au devenit agenții combateri pandemiei. Anume de la state așteaptă cetățenii măsuri eficiente și garanții împotriva pierderilor economice. În lupta cu pandemia, statele aduc spiritul egoismului național și al luptei pentru superioritate. Tendința ultimilor ani a fost revenirea naționalismului, a protecționismului și rivalității marilor puteri bazate pe forță și lupta pentru influență. Pandemia doar consolidează această tendință.

Putem prezenta lupta statului pentru superioritate ca pe o luptă pentru un loc în viitoarea ordine. Sau ca pe alegerea unei strategii investiționale: în care active să investești resursele, pentru ca pe viitor să obții dividende? SUA, China, Rusia investesc și în puterea militară, și în tehnologii. Dar există țări, care aleg ca activ principal sau puterea militară (Turcia), sau tehnologiile (Germania). Noi credem, că anul viitor va aduce primele roade ale celor trei strategii în ansamblu.

Pandemia nu a schimbat esența relațiilor internaționale. Mediul internațional este în continuare o arenă a conflictelor. Nu există temei să credem, că în anul care pleacă conflictele internaționale sau crizele politicii interne s-au datorat pandemiei. Pandemia nu slăbește statele. Însă reacția neconvingătoare, inadecvată a lor la acest pericol creează prietenilor, dușmanilor, și ce e mai important – propriilor cetățeni o impresie de slăbiciune. Vom risca să formulăm două condiții-cheie, care generează riscul unui asemenea «fiasco al statului» pe viitor.

Prima – manevrarea geopolitică excesivă. Pe un drum lunecos este periculos să întorci brusc volanul. Consecvența este percepută ca fermitate și, respectiv, suficiență a resursei de acțiune. Cursul stabil nu creează posibilități noi dușmanilor, și nu respinge prietenii. Linia inconsecventă a lui Alexandr Lucașenco în ajunul alegerilor a dezorientat elitele belaruse și a jenat Moscova. Răul cel mare a fost evitat, dar în mod previzibil s-au găsit doritori de a profita de situație – în Polonia și Lituania.

A doua – clasa politică nu trebuie să devină ostateca conjuncturii. Strategia națională este o componentă prea importantă a administrației publice, ca să fie lăsată la bunul plac al politicienilor publici, obsedați de efecte pe termen scurt. În lume, majoritatea politicienilor au un orizont de planificare tot mai îngust, ei tot mai prost fac diferența dintre ”tweet” și o declarație în cadrul negocierilor internaționale. Astfel, în Armenia există militari și diplomați calificați, dar la un moment dat calculele politice imediate au prevalat asupra construcției planificate a politicii externe și militare – consecințele au fost tragice.

SUA patinează pe loc

În noul an Statele Unite la sigur nu-și vor putea determina un curs politic extern de durată. Pentru ele anul 2021 va fi anul iluziilor pierdute. Jumătate de țară are impresia că încă se mai poate reveni la timpurile în care țara nu era polarizată în două tabere ireconciliabile. Însă combinația factorilor scizionari, care stă la baza actualei crize de politică internă, s-a format timp de 40 de ani, și cine știe în ce perspectivă va putea fi slăbit efectul lor.

Dominarea capitalului financiar s-a soldat cu criza sectorului real american și apariția celor două economii americane - cea a noilor coaste financiar-tehnologice și cea a centrului industrial-agrar. Aceste două economii au format doi poli ai revoltei social-politice. Liberalii orașelor mari s-au confruntat cu respingerea tacită a Americii tradiționale, îngrijorarea căreia este împărtășită tot mai mult de muncitori, negrii și latinos. Din punct de vedere politic, a urmat consolidarea forțelor conservatoare în jurul Partidului Republican împotriva dominației elitelor de la Washington și a finanțatorilor globali.

Din punct de vedere al politicii externe, Statele Unite s-au confruntat cu imposibilitatea de a-și reîntoarce statutul de hegemon global. Pentru a justifica degradarea influenței internaționale, elitele americane au atacat ”statele revizioniste” - China și Rusia – în speranța de a învinui dușmanii externi de propriile probleme.

Alegerile din a. 2020 au demonstrat că trumpismul este o constantă nouă. El a depășit Partidul Republican și s-a transformat într-un front popular, cu o căpetenie pe post de erou popular și propria narațiune ideologică. Partidul Republican a redus la minim avantajul democraților în Camera reprezentanților, aproape că și-a păstrat Senatul, controlează Curtea Supremă și își păstrează superioritatea în corpul guvernatorilor. Electoratul lui revoltat va cere iminent schimbarea conducerii și radicalizarea continuă a pozițiilor .

Victoria democraților în prezidențiale poate fi numită «pyrrică». Biden își va începe mandatul moștenind nu numai coronavirusul cu urmările lui economice, dar și legitimitatea redusă în concepția unei jumătăți din populație.

Și principalul: alegerile au arătat, că în patru ani de președinție a republicanilor în țară s-a creat un nou consens despre aceea ce este azi America și ce poate și trebuie să facă ea în politica internă și externă. Inclusiv necesitatea reindustrializării Statelor Unite și inevitabilitatea antagonismului cu China. Majoritatea elitelor nu este gata să accepte că Trump este liderul Americii, însă este gata să trăiască în acest consens nou.

Fiind parte a vechilor elite, Biden riscă să scindeze și mai mult Partidul democrat, dacă va încerca să înlăture de la putere aripa lui progresistă și radicalii din orașe, pentru care victoria lui a devenit o speranță de schimbări profunde. Noul președinte s-ar putea pomeni în situația de statist în lupta dramatică pentru controlul asupra viitorului Partidului democrat și pentru elaborarea conceptului de dezvoltare a țării. În schimb, imposibilitatea soluționării problemelor în interiorul țării va impune administrația Biden, ca și multe altele din trecut, să caute victorii pe frontul politicii externe.

Agenda politicii externe a democraților este cunoscută – refacerea relațiilor ”cordiale” cu UE, căutarea posibilităților de aplanare a neînțelegerilor cu China și revenirea la acordurile internaționale părăsite de Trump.

Nu excludem, că la Washington vor prevala, totuși, realiștii care înțeleg pericolul degradării continue a relațiilor americano-rusești. Abordările lor chiar ar putea coincide cu obiectivul politic general al administrației Biden privind moderația și evitarea conflictelor în treburile interne și externe. Dar unde este punctul de reper, care va permite un curs mai pozitiv al relațiilor bilaterale ?

Președintele american ales dorește să îmbunătățească relațiile cu aliații europeni. Să nu uităm însă pentru ce are nevoie SUA de această îmbunătățire a relațiilor cu Europa – pentru o stăvilire mai sigură a Rusiei și Chinei. Dorința Washingtonului de a demonstra aliaților europeni din NATO sprijinul, lor după patru ani de incertitudine se poate solda cu anularea deciziei de evacuare parțială a trupelor americane din Germania, cu creșterea numărului și a amplorii exercițiilor comune și cu livrări suplimentare de armament în Europa. Odată cu dezvoltarea de către SUA a armelor non-nucleare de înaltă precizie (inclusiv supersonice) și de apărare anti-rachetă , aceasta va tensiona relațiile cu Rusia.

Iată de ce sperăm la mai bine, dar așteptăm ca de obicei: un nou val al războiului informațional, provocări politice împotriva Rusiei, aventuri din partea Ucrainei, Poloniei, Georgiei și a altor țări care speră să obțină aprobare din partea noii administrații americane sau care pur și simplu trag foloase din confruntarea ruso-americană. În lume, prea mulți actori au mizat pe confruntarea dintre Moscova și Washington. Scoaterea relațiilor din criză necesită un orizont lung de planificare , de care conducerea americană nu dispune în prezent.

Un alt subiect important și binecunoscut pentru Joe Biden vor fi relațiile cu China. Ce-i drept, în perioada în care el era vicepreședinte, relațiile chinezo-americane erau cu totul altele. Ca președinte SUA, Biden va conduce o țară care împiedică activ Beijingul în toate domeniile. În jurul acestei politici de stăvilire a Chinei la Washigton s-a format un consens bipartit trainic. Pe termen scurt, venirea noii administrații poate duce la reducerea tensiunilor în relațiile cu China, ar putea avea loc niște progrese simbolice în sfera comerțului. În același timp, echipa democraților nu poate ignora echilibrul militar în Pacific, care se schimbă în folosul Beijingului. Ea mai moștenește de la predecesori și tarifele pentru exporturile chineze, relațiile consolidate cu Taiwanul și planurile de a desfășura în regiunea Asia-Pacific rachete cu rază medie de acțiune. Poate că SUA vor dori să revină la Acordul cuprinzător și progresiv de parteneriat Trans-Pacific. Și construcția blocurilor comerciale în Asia, timp de patru ani, a înaintat mult, și e puțin probabil ca SUA să-și dorească adaptarea la cele făcute de China în acest domeniu. Iată de ce este puțin probabilă o îmbunătățire pe termen lung a relațiilor cu Beijingul. Deși anume în a.2021 părțile pot savura o încălzire de scurtă durată.

Democrații care au învins în alegeri înclină să creadă că președinția lui Donald Trump a fost o greșeală continuă, o deviere accidentală în drumul principal al istoriei americane. Sloganul electoral al lui Biden «Vom face mai bine de cum a fost» presupune că e suficient să revii pe drumul corect și să recuperezi timpul pierdut. Dar ori Trump a comis nu doar greșeli, ori devierea istorică nu a fost una accidentală, deocamdată se pare că în anii imediat următori SUA va patina pe făgașul în care se află acum.

«Ofensiva verde» a Germaniei: tehnologii fără forță

Uniunea Europeană tinde să-și sporească importanța în politica mondială. Anul 2020 nu a adus succesul așteptat. Pandemia coronavirusului a impus statele europene să-și închidă hotarele, revenind pentru o vreme la realitățile «pre-Schengen» . Și chiar dacă țările UE au reușit totuși să coordoneze pachetul gigantic de ajutoare pentru combaterea pandemiei, discuția privind cursul unic al politicii externe europene a fost lăsată pentru timpuri mai bune. În mod ironic, Germania care pledează pentru o abordare multilaterală a fost prima care s-a autoizolat. În locul soluției general-europene în problema pandemiei , lumea a văzut o paletă diversă de căi individuale de salvare.

Totuși, revenind din starea de șoc inițial, Germania ca principal motor și beneficiar al integrării europene a reluat energic cursul, la baza căruia stă «afacerea verde» a UE. Sarcina strategică este transformarea Europei într-un continent neutru din punct de vedere climatic, către anul 2050.

Este un proiect scump și ambițios. Toți vor fi nevoiți să-l achite. Industriașii, care urmează să modernizeze producerea. Businessul, care va trebui să se adapteze pieței transformate. Și, desigur, cetățenii simpli, care trebuie să se aștepte la majorarea cheltuielilor personale de dragul salvării planetei. De altfel, sondajele arată că și în culmea pandemiei nemții erau îngrijorați de problemele mediului și a încălzirii globale mai mult ca de sănătate.

Dacă nu ținem cont de faptul, că în rezultatul cursului «verde» al RFG UE va avea un nou peisaj economic și ecologic, este clar că în el va domina anume businessul german, care va impune majoritatea standardelor de producere. Statele îndărătnice ale Europei de Est vor fi puse în fața alegerii: ori trec la sistemul de coordonate propus de Berlin, ori preferă situația outsiderilor care pierd piețele și banii, fiind și criticați pentru atitudine indiferentă față de mediul ambiant.

«Afacerea verde» are destui adversari și în UE, și în Germania . Însă azi pentru Berlin aceasta este strategia optimă a liderului. Nedorind să concureze cu alți actori importanți în capacitatea de a proiecta forță, Germania mizează pe formarea unei economii noi, «verzi», în care ea va stabili regulile cu drept de pionier și lider tehnologic. Se contează pe faptul, că de recomandările germane se vor conduce iminent nu doar China și Rusia, dar și SUA.

Abordarea germană este clară, dar vulnerabilă. Succesul va depinde de aceea, în ce măsură Berlinul va reuși să atragă în agenda sa alți actori mondiali. Să construiești economia «verde» doar cu forțele corporațiilor europene este prea costisitor. Unde mai pui că pandemia a demonstrat, că problemele mediului trec pe planul doi în fața pericolelor clasice care apar: războaie, cataclisme, epidemii. Vor fi oare la fel de importante volumele bioxidului de carbon, emanat de concernele auto germane, în cazul unei noi crize a migrației sau a escaladării conflictelor la hotarele UE?

Realizarea «tranzacției verzi» va complica și relațiile germano-ruse, dar nu va deveni o sentință pentru ele. Recentele dezbateri prin corespondență a experților nemți și ruși cu privire la cauzele răcirii relațiilor dintre Moscova și Berlin au arătat din nou, că perioada relațiilor «speciale» a rămas în trecut. Însă nu o putem pune în vina conducerii germane sau a celei rusești. S-a schimbat condițiile-cadru. Germania nu dorește să fie «avocatul» Rusiei în fața Occidentului, iar Moscova nu mai are nevoie de asemenea servicii de mijlocire.

În a. 2021 în Germania vor avea loc alegeri parlamentare. Foarte probabil, în rezultatul lor va fi creată coaliția de guvernare a CDU/CSU cu «Verzii». În acest caz, postul de șef al MAE german va reveni «ecologiștilor», care vor promova «tranzacția verde» în UE și în lume. Dialogul cu «diplomația verde» va necesita noi abordări din partea Rusiei.

China se concentrează

Renumita stratagemă a lui Deng Xiaoping «ascunde-ți capacitățile, stai în umbră», care aproape trei decenii a determinat cursul reținut al Chinei pe arena mondială, în a.2021 va redeveni actuală. În documentele Plenarei V a CC al PCC, care a identificat obiectivele de dezvoltare a Chinei pînă în a. 2035, termenul «securitate» este utilizat mai des ca «deschidere» sau «inovații». Anume interesele stabilității și securității sistemului politic vor deveni limitatorul care va dicta noua modestie externă și va determina prioritățile strategice în dezvoltarea internă.

Securitatea este înțeleasă ca lipsa riscurilor sistemice , care influențează progresul modernizării. Atenția elitei chineze nu mai este restricționată de ritmul de creștere a PIB-ului și alți indici economici. Anterior, China se ferea să piardă în fața unor state mai puternice din cauza economiei slabe, de aceea interesul redresării economice era superior expansiunii globale. Acum, după ce a acumulat putere industrială, militară și tehnologică, China și-a simțit acut noua vulnerabilitate – fiind prea mare și vizibilă, conectată la sistemul financiar-comercial mondial, ea nu are un rol principal acolo, și deci este dependentă de alți actori.

Ieșirea SUA dintr-un șir de instituții internaționale, pe timpul lui Trump, nu ar trebui să liniștească Beijingul. Vom vedea în ce măsură această tendință va fi susținută de administrația Biden. În plus, rolul de lider în globalizarea economică și cel de constructor al infrastructurii mondiale este onorabil pentru China, dar în cazul unor zguduiri majore va afecta puternic planurile chineze de dezvoltare.

Această neliniște se va menține și în a. 2021, deși economia își va continua cu succes refacerea post-pandemică. Motorul ei va fi dezvoltarea pieței interne.

Vaccinarea contra COVID-19, care în a.2021 ar putea cuprinde 50% din populație, va deveni proiectul social principal. Și reforma sistemului de sănătate, bazată pe lecțiile date de pandemie, va necesita o concentrare majoră a eforturilor aparatului de stat și de partid, care în sfera administrării sociale va practica pe larg metodele controlului digital.

Dar sarcina nr.1 pentru conducerea chineză va deveni sporirea autonomiei în domeniile tehnologiilor avansate de importanță strategică. «Decuplarea» de SUA, eventualitatea căreia a fost analizată serios de elita chineză în apogeul confruntării chinezo-americane, acum este rezervată ca opțiune. Dar președinția lui Biden arată doar ca un răgaz binevenit înainte de viitoarele conflicte acute. Nu în zadar conducerea partinică a confirmat la plenara din octombrie, că RPC se află în continuare în perioada «oportunităților strategice importante ». Beijingul nu se așteaptă la o nouă lunecare spre războiul rece. Însă conducerea chineză nu mai are iluzii cu privire la faptul, că în domeniile critice starea de lider tehnologic global poate fi combinată cu dependența de alte țări. Ritmul substituției importurilor va crește constant.

Pandemia și noua normă în forma «trampismului», fără a schimba radical aprecierile chineze asupra lumii contemporane, au subliniat faptul că China este în continuare un super-stat fragil și că în interesul menținerii dinamicii ascensiunii sale globale și a liniștii în interiorul țării ea trebuie să-și aprecieze minuțios eventualele riscuri și să reacționeze prompt la ele. În această privință, tactica Chinei în a.2021 ar putea fi numită nu o înaintare pe întregul front, ci o apărare activă și o concentrare a forțelor.