Marea iubire a politicienilor moldoveni. Există suspiciuni, că Europa nu mai este cea pe care noi o îndrăgisem

Tradițional, Moldova era numită «podul dintre Est și Vest», și asta îi permitea să balanseze între două forțe și să mențină o anumită stabilitate geopolitică. Acum acest pod s-a prăbușit, în esență. Toate drumurile duc numai spre Occident. Nimeni dintre politicieni nu propune nici măcar «să stăm locului», chiar și primarul general de Chișinău, crescut de partidele pro-ruse, și-a anunțat proiectul politic ca fiind pro-european. Și actualul curs proeuropean este un rezultat logic și firesc al întregii politici externe a RM pe parcursul ultimelor trei decenii.

Dar dacă anterior adepții apropierii de Europa puteau vorbi despre avantajele indiscutabile ale acestui proces, în prezent nu este clar conținutul specific al noțiunii «integrare europeană» - integrare într-o regiune, care se află în pragul celei mai profunde crize economice, politice și sociale.

Republica Moldova este un exemplu unic de scădere continuă a popularității ideilor europene în timpul guvernării partidelor parlamentare sau a coalițiilor europene. Astfel, ratingul maxim al integrării europene de 76,2% a fost atins în noiembrie, 2007 în anii de guvernare a Partidului comuniștilor, în care majoritatea alegătorilor era pentru relațiile de prietenie cu Rusia. Dar după ce în a.2009 puterea s-a schimbat, popularitatea integrării europene a tot scăzut. Explicație este faptul că, în pofida declarării vectorului de integrare europeană, nu au fost obținute succese nici în ridicarea nivelului de trai, nici în combaterea corupției, nici în alte domenii. Totuși, în aproape un sfert de secol guvernele occidentale au acordat Moldovei, într-o formă sau alta, ajutoare financiare de miliarde de dolari.

În procesul unei apropieri infinite

Din primii ani de independență, toți politicienii moldoveni noi, care nu au idei concrete privind dezvoltarea țării, anunță cursul proeuropean al formațiunilor politice nou-formate.

Primele partide de acest fel au apărut în politica moldovenească în anii 90. Nu era doar PPCD, condus pe atunci de carismaticul Iurie Roșca. La 28 noiembrie,1994 Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova, a semnat cu Bruxelles-ul Acordul de parteneriat și colaborare pentru 10 ani. Continuarea cursului european, cu o întrerupere de cîțiva ani, s-a produs în timpul președinției lui Vladimir Voronin. În mai, 2004 Moldova a aderat la Politica europeană de bună vecinătate , peste un an Chișinău și Bruxelles au semnat Planul de acțiuni. Din 1 ianuarie,2008 a intrat în vigoare regimul de preferințe comerciale autonome pentru agenții economici moldoveni. Tot atunci a intrat în vigoare și regimul simplificat de vize pentru cetățenii RM.

Către venirea la putere a forțelor proeuropene, în a. 2009, solul era deja bine pregătit și în a. 2010 între RM și UE au început negocierile oficiale de pregătire a Acordului de asociere, care a fost semnat în a. 2013. Guvernul Filat și-a asumat acest merit. Ziua semnării Acordului de asociere cu UE devenise aproape festivă, oamenii credeau că a doua zi va fi raiul pe pămînt. Ulterior, în timpul guvernului Leancă, în a. 2014 a intrat în vigoare regimul fără vize pentru cetățenii RM. Zeci de mii de persoane au inundat lăudata Europă, în căutarea unui loc de muncă.

Iar în interiorul Moldovei integrarea europeană a fost discreditată enorm de guvernarea PDM, pe timpul lui Plahotniuc. Dezamăgirea cetățenilor era colosală. După venirea la putere a președintei Maia Sandu și a proeuropeanului PAS, ideea europeană a primit un suflu nou. Actuala putere își asumă meritul pentru faptul, că în acest an Moldova a devenit candidată la aderarea la UE. Însă evenimentul nu a provocat exaltarea maselor largi, așa cum ar fi fost altă dată. Și nu doar PAS-ul proeuropean poate fi învinuit de aceasta. Poporul nostru nu poate trece cu vederea cum se schimbă Europa însăși.

«Schiuri, soare, bucurie»

Tendința de a deveni parte a «marii familii europene» sau măcar a ne apropia mai mult de ea, este pe deplin înțeleasă. Noi am fost vrăjiți de Europa. Noi iubeam și iubim Europa lui Dumas și Jules Verne, Walter Scott și Ethel Lilan Voinych, Beatles и Queen, Goethe și Mozart, Chopin și Beethoven, Gainsborough și van Gogh, Beatles и Queen, ABBA și Joe Dassin. Noi vizionam filme, în care pe minunatele străzi ale Parisului se plimbau oameni liberi, lipsiți de griji. Ni se părea că tot ce e mai bun și mai corect este concentrat anume acolo, «în europe». Chitesența închipuirilor despre Europa a exprimat-o naiv Dorin Chirtoacă, liderul Partidului liberal: «Europa înseamnă schiuri, soare, veselie, bucurie …».

Nu doar nouă ni se părea așa. Tot mai multe țări est-europene (din fostul lagăr socialist) tindeau să ajungă în prospera Europă de Vest. Iar în Moldova situația economică și socială nu se mai îmbunătățea și, fiind deschise hotarele, noi puteam călători în lume și vedea totul cu ochii proprii. Unii – pentru a admira arhitectura și cultura europeană, orașele europene îngrijite, rafturile pline din magazine, calitatea înaltă a mărfurilor comercializate la prețuri accesibile. Alții erau atrași de libertate, democrație, stabilitate politică și protecția socială. Pentru mulți Uniunea Europeană era un proiect atrăgător din punct de vedere al locului de muncă, a studiilor și a altor perspective.

Mulți și astăzi cred în aceste lucruri, străduindu-se să nu observe schimbările izbitoare, care au avut și au loc în Europa în sec.21. Dar ceea ce vedem azi în Europa diferă tot mai mult de tabloul comod, pe care ne-am obișnuit să ni-l imaginăm.

Unde ești, Europa?

În loc de prosperare și viață fără griji vedem sărăcirea fulgerătoare a populației. În zona euro inflația a atins 9,1% - este cel mai înalt indice în istoria monedei euro. Energetica are cel mai mare aport, majorarea prețurilor în acest domeniu va atinge 38,3%. Se scumpesc rapid produsele alimentare, din datele preliminare ale Eurostat, în luna imediat următoare se vor scumpi cu încă 10,6%. Iar prețurile pentru resursele energetice și serviciile comunale scot oamenii la proteste antiguvernamentale masive - ele zguduie Cehia, Germania, Franța, și se vede că asta nu e limita.

Puțin a mai rămas din orașele europene respectabile, pe care le admiram noi. Arhitectura – da, s-a păstrat. Dar orașele în sine și-au modificat mult structura populației: acum acolo domină imigranții din țările musulmane și africane, majoritatea lor însă nu dorește să se integreze în mediul și cultura europeană. Cei care călătoresc prin orașele unor țări (spre exemplu, Italia și Spania) descoperă cu uimire pe străzi mormane de deșeuri, oameni fără adăpost și narcomani.

Se deteriorează rapid serviciile acordate de stat populației sărace, care constituie majoritatea. Cu toții, invidiam lăudata medicină europeană, însă acum în multe țări ale Europei unele proceduri medicale și chiar programări la medic în clinicile publice pot fi așteptate luni în șir. Dar să ne amintim istoria de acum doi ani - OMS anunțase pandemia de coronavirus, și țările europene au blocat livrările vaccinului «Спутник» în favoare farmei globale. Deși, s-ar părea, fiind vorba despre salvarea oamenilor (a europenilor!), ce contează în ce țară a fost produs vaccinul, dacă el este eficient?

Nu se mai poate vorbi despre stabilitatea politică, în lumile din urmă unul după altul se schimbă guvernele ba într-o țară europeană, ba în alta. Unde este lăudata protecție, dacă zeci de întreprinderi se închid și mii de oameni își pierd locul muncă și speranța de a găsi altul, echivalent?

Noi întotdeauna am știut, că valorile europene înseamnă drepturile omului, democrație, libertatea de exprimare, divizarea puterilor. Actuala UE respectă aceste reguli? Cunoaștem că democrația presupune voința alegătorilor. Dar iată ce a declarat recent la forumul din Praga Annalena Burbock, ministrul german de externe: «Împreună cu colegii francezi eu am dat clar de înțeles: noi vom sprijini Ucraina cît va fi nevoie. Eu vreau să îndeplinesc această promisiune, și nu contează ce cred alegătorii mei germani». Adică, opinia alegătorilor nu mai contează, nu mai este necesară? Ni se vorbește deja despre un fel de «democrație gestionată». Despre aceea, că democrația este o concurență a elitelor, și poporul nu are nimic cu ea. Așa că democrația nu este voința oamenilor, ci un brand pentru consumatorul masiv, care nu mai are conținut concret.

Ar părea naivă și persoana care ar vorbi acum despre libertatea de exprimare, în timp ce practic toată mass-media este monopolizată și oamenii beneficiază doar de informația pe care autoritățile găsesc de cuviință să le-o prezinte. Nemaivorbind despre minciunile ce se revarsă de pe paginile publicațiilor, reputate altă dată …

Ni se spunea: aderarea la UE va fi benefică nu doar pentru moldoveni, ci și pentru reprezentanții minorităților naționale, căci legile europene îi vor proteja mai bine ca acum. Dar vedem că în Letonia și Estonia 30% din vorbitorii de limbă rusă au fost lipsiți de drepturile civile, și nimeni în Europa nu observă aceasta. Nici recenta declarație a președintelui leton Elgis Levits că populația rusofonă neloială trebuie izolată de societate, nu a provocat vre-o reacție din partea autorităților europene.

Orice persoană care cugetă critic este neliniștită de implementarea programului de postulate ideologice anti-creștine și degradarea totală a moralei în societate. Este imposibil să nu observi abaterile de la morala creștină, persecutarea oamenilor care fac trimitere la Biblie, care declară că sodomia este un păcat. Este imposibil să nu observi cum europenii reprogramează ființele biologice, care pierd capacitatea de a raționa de sine stătător și acceptă orice perversități. Cum devin obișnuite diverse coming-aut-uri, în care politicieni, vedete show, și alte persoane mediatice recunosc deschis și cu plăcere, că aparțin unor minorități sexuale. Iar numărul acestor minorități, pe fundalul unei atare propagande, crește mereu. Bisexuali, transsexuali și cine mai știe care «sexuali», drepturile cărora trebuie respectate și luate în considerare. Pe clădirile publice flutură steaguri curcubeice – simbolul LGBT, copiilor li se permite să-și schimbe sexul fără acordul părinților, se și tipăresc broșuri, care spun că minorii nu trebuie să se teamă de pedofili, deja au loc demonstrații ale zoofililor, care își revendică drepturile, iar un profesor irlandez este demis pentru că a refuzat să-l numească pe un elev «ei», și nu «el» - băiatul credea că în interiorul lui trăiesc mai multe ființe și cerea să fie numit anume la plural. Altă dată copilul ar fi fost arătat unui medic bun, acum de vină este profesorul cu vederi «învechite».

Dar hai să vedem dacă Europa este capul de lance al cugetării filozofice, dacă mai generează, la fel ca altă dată, idei de creație proaspete și sclipitoare? Cu regret, nu. Toate ideile, în fond, se reduc la diverse manifestări de vulgaritate – de la femeia cu barbă pe scena «Eurovision» la moderatorul unei emisiuni pentru copii, deghizat în excrement.

«Încă ne mai putem opri…»

Vedem, așa dar, că nu există o sferă – nici economia, nici politica, nici viața socială, nici cultura - în care Europa ar demonstra în sec.21 rezultate, ce arată aspirațiile ei spre un viitor luminos și prosper. Din contra, Europa își pierde fulgerător valorile, spre care noi tindem deja de 30 de ani. Și nu există semne ca aceste procese să fie oprite.

Alexandru Mustață, șeful SIS din Moldova, a declarat recent, că trebuie să contracarăm încercările de a bloca cursul european al republicii. Dar pentru început trebuie să explicăm poporului ce anume se are în vedere prin curs european. Ce să facă cei care continuă să creadă, că în natură există două sexe – masculin și feminin, – și nu 36 de genuri? Ce să facă cei, care nu doresc ca micuțul lor să-și schimbe sexul fără acordul părinților? Cei care nu doresc să-și lase copiii la cheremul pedofililor? Cei care se tem că ar putea fi lipsit de propriii copii, dacă birocrații vor decide că familia îi educă incorect? Cei care-s așa de întunecați și obscurantiști, că cred în continuare că biserica trebuie să cunune mirele și mireasa doar dacă este vorba despre un bărbat și o femeie, nu de un cuplu de același sex? Cei care nu doresc să ajungă sub molohul unificării personalității de către sistemul occidental de educație și a mass-mediei, cei care nu vor să permită acces la propriul lor corp diverșilor vaccinatori și cipizatori?

Ce să facă cei care doresc să facă duș zilnic și nu o dată pe săptămînă, și să înghețe în casele lor «în ciuda lui Putin», așa cum ne îndeamnă acum liderii țărilor occidentale? Ce să facă acești oameni?

Ar fi interesant să-i întrebăm pe politicienii noștri, care au declarat că aderarea la Europa este unica cale corectă: «Doamnelor și domnilor, dumneavoastră și familiile dumneavoastră la sigur împărtășiți viziunile tradiționale pentru țara și poporul nostru asupra religiei, culturii, problemelor de gen. Cum dar viziunile Dvs. se împacă cu faptul, că anume pe aceste direcții Europa a făcut un viraj de 180 de grade? Cum puteți adopta legi (aceeași Convenție de la Istanbul), care pot deteriora sistemul multimilenar de valori culturale și religioase ale moldovenilor ?

Și reducerea demonstrativă la minim a interacțiunii cu Rusia - ea corespunde intereselor pe termen lung ale Republicii Moldova? Face oare să ne concentrăm numai pe interacțiunea cu Occidentul?

La general vorbind, oare politicienii noștri ne duc în direcția corectă? Nu ar fi mai bine să ne oprim în aspirațiile noastre europene, să nu mai batem capul oamenilor, ci să ne preocupăm de economie? Nu ar fi mai bine ca noi, o țară incapabilă să influențeze procesele globale din afară, să așteptăm cu ce se va termina războiul din țara vecină? Nu ar fi mai corect ca politicienii noștri să renunțe la agenda globală și în această situație critică să se preocupe în exclusivitate de rezolvarea problemelor actuale, fără a face greșeli capabile să pună la îndoială existența statului în viitorul apropiat?

Este evident, că nefiind dependente de curatorii externi (din vest și din est), autoritățile Moldovei ar avea mult mai multe posibilități să dezvolte propria independență energetică, să obțină tarife ieftine, și în rezultat – o economie socială mai eficientă. Pentru aceasta, ar fi de dorit ca politicienii noștri să fie cu adevărat independenți de tot felul de birocrați din exterior. E de dorit ca politicianul să depindă doar de poporul care îl votează, și de dragostea pentru propria țară.

Cristina Agatu