X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Alegerile parlamentare: O bere cadou și cîntece sovietice

14 iul. 2021,, 10:00 (reactualizat 14 iul. 2021,, 18:00)   Analitică
9100 5

Alegerile parlamentare anticipate au arătat aceleași probleme, ca și campaniile electorale precedente – finanțarea ilegală a unor concurenți, încercări de a cumpăra voturi, noutăți false, transportarea organizată a alegătorilor.

În acela timp, observatorii, oamenii legii și serviciile speciale au constatat o reducere semnificativă a numărului de încălcări și incidente fixate în cadrul procesului electoral. Experții explică acest fapt prin pasivitatea electoratului, exprimată în cea mai proastă prezență la urne din istoria alegerilor parlamente , fixată la scrutinul de duminică: au participat 1,48 mln. de alegători, adică 48.4% din numărul lor total.

Mulți observatori internaționali au menționat interesul extrem de redus al populației față de alegeri, accentul fiind pus pe necesitatea transparentizării și a unor eforturi mai mari ale clasei politice, pentru a merita încrederea alegătorilor și a restabili autoritatea sistemului de stat. În plus, de la autorități se așteaptă perfecționarea reglementării juridice în privința combaterii manifestărilor de corupție, examinarea plîngerilor în timpul scrutinului, a supravegherii finanțării campaniei electorale, prezența persoanelor decedate în listele alegătorilor.

Transnistria – în centrul atenției

În monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate, care s-au desfășurat în Moldova la 11 iulie, au fost implicate grupuri de observatori naționali și internaționali, care reprezintă ONG-urile locale, Organizația internațională a țărilor francofone (OIF), Rețeaua europeană a organizațiilor de monitorizare a alegerilor (ENEMO), Adunarea parlamentară OSCE, Adunarea interparlamentară CSI, Parlamentul european, Consiliul Europei și alte structuri. Cu toții cred că, în pofida unor incidente, alegerile au fost bine organizate și competitive, iar principalele libertăți au fost respectate în măsură semnificativă.


Totuși, campania electorală și ziua scrutinului nu au trecut fără încălcări. Peste 6,6 mii de angajați MAI au fost implicați în menținerea ordinii publice. Din ei, 4 mii au urmărit ordinea în secțiile de votare și în preajma lor. Pe parcursul zilei poliția s-a aflat la distanța de 100 metri de fiecare secție, pentru a fi gata să documenteze orice incident și să facă totul pentru a trage infractorii la răspundere.

Un șir de incidente a fost fixat în ultimul stadiu al campaniei, ele fiind temei pentru aplicarea amenzilor. «În perioada preelectorală au fost fixate 135 de încălcări, dintre care 37 țin de regulile amplasării afișelor electorale. Au mai avut loc 10 cazuri de agitație preelectorală ilegală și 26 de încălcări ale legislației despre adunări », - spune șeful adjunct al Inspectoratului general de poliție (IGP) Marin Maxian.

Tradițional, atenția oamenilor legii și a observatorilor a fost îndreptată spre locurile unde votau locuitorii din Transnistria. În ajunul scrutinului, Curtea supremă de justiție a respins declarația Platformei «Demnitate și Adevăr» privind reducerea numărului secțiilor de vot în această regiune și a susținut poziția CEC, care a propus să fie deschise 41 secții de vot pe malul stîng al Nistrului. La briefing, Marin Maxian a declarat despre posibilele provocări în timpul scrutinului, «plănuite în zone de securitate de pe Nistru, pentru a împiedica exprimarea voinței alegătorilor de pe malul stîng al Nistrului ». Serviciul informații și securitate (SIS) a prevenit despre riscurile posibilei coruperi a alegătorilor și transportarea lor organizată spre secțiile de vot.

Din spusele lui Maxian, în vizorul poliției au ajuns grupul de persoane prezente în secțiile de votare predestinate alegătorilor din regiunea transnistreană, majoritatea cărora aveau legitimații de observatori. Unii, cred cei de la MAI, au uitat că rolul observatorului este monitorizarea, și nu imixtiunea în procesul electoral. În plus, la intrarea în s. Varnița s-a adunat un grup de cetățeni, inclusiv combatanți, care urmăreau procesul votării. Ei și-au exprimat în mod repetat nemulțumirea provocată de fluxul constant de mașini spre Varnița, unde au fost deschise patru secții de vot.

200 lei pentru un vot

De votarea transnistrenilor țin numeroase informații privind manifestări de corupție. Membrii blocului electoral «Renato Usatîi» au difuzat spoturi video a coruperii alegătorilor din regiunea transnistreană de către partidul «Șor». Potrivit lor, la Corjova pentru susținerea acestui partid se plăteau 200 lei. Banii erau eliberați după ce cetățenii prezentau dovada că au votat în secția de vot.

Alte cadre, filmate în Transnistria, arată cum o femeie alcătuiește listele alegătorilor pentru transportare la sectoare. Oamenii din video discutau că banii vor fi primiți după revenirea de la vot, și prezentarea dovezilor că au votat. Dmitrii Iancev, autorul spotului, susține că cei incluși în listă au primit cîte 200 de lei. Potrivit lui, cetățenii erau aduși cu mașini nu mari, pentru patru persoane, în satele Hadjimus (Căușeni), Hîrbovîț (Anenii Noi). Iancev a spus că s-a adresat poliției cu privire la încălcările depistate, iar cei 200 de lei primiți i-a lăsat drept dovadă.

În mass-media a mai circulat informația cu privire la faptul că în or. Camenca , la fabrica de conserve, cetățenilor le erau achitați cîte 200 de lei pentru un vot. În spotul filmat, un bărbat recunoaște că locuitorii primesc o recompensă materială , însă nu concretizează dacă ei au obligația să sprijine un anumit concurent electoral. Mai mult, susține că personal a adus la secțiile de vot nu mai puțin de șapte persoane.

Pe rețelele sociale au fost plasate și spoturi video despre încălcările comise în secțiile de vot de peste hotare. Autorii povestesc despre transportarea organizată a alegătorilor și despre aceea cum se încearcă coruperea lor. Într-un video publicat de telegram-canalul INDEX, un bărbat povestește cu vocea schimbată, că un grup de alegători a fost adus cu un microbuz, și că aceștia au intrat fără rînd în secția de votare din Londra (Кеnsington). În altul se poate vedea cum la Iași a fost observat un microbuz cu cetățeni moldoveni, chipurile aduși la secția de votare. În același timp în mass-media a apărut informația cum că o companie de transport din Moscova oferă un voucher de 1000 de ruble fiecărui cetățean veniți să voteze.

După ce în spațiul public a fost difuzată o serie de spoturi despre coruperea și transportarea organizată a alegătorilor în țările europene, partidul «Acțiune și solidaritate » a anunțat despre provocări pe parcursul scrutinului. Cei din PAS au declarat că apar spoturi contrafăcute, în care cetățenii din diasporă susțin că primesc bani pentru vot. Este vorba, au menționat ei, despre niște video-uri false cu reprezentanții diasporei.

Potrivit poliției, multe știri despre coruperea electoratului și alte încălcări s-au dovedit a fi false și nu au fost confirmate. Printre acestea - și informația apărută pe rețelele sociale și în mass-media, cum că la Varnița pentru un vot erau oferiți 25 de dolari sau 500 ruble transnistrene. «La solicitarea organelor de drept, cetățenii care declaraseră despre faptele de corupere a alegătorilor, ulterior au renunțat să ofere dovezi și să depună declarații în scris », - au anunțat cei de la poliție.

Peste 100 de încălcări electorale

În aceeași zi, poliția a depistat peste 100 de încălcări electorale. În privința unora dintre ele controalele încă nu s-au terminat, însă majoritatea au și fost confirmate.

Printre altele, a fost înregistrat un șir de cazuri de agitație electorală și lipirea placatelor electorale în raza de 100 metri de sectorul electoral, fotografierea buletinului de vot, inclusiv cu plasarea imaginii pe rețelele sociale și un incident ce ține de deteriorarea placatelor electorale. Poliția examinează trei adresări privind împiedicarea realizării dreptului la vot – la Ștefan Vodă, Cimișlia și Fălești, și două incidente – la Comrat și Ciadîr-Lunga, - cu transportarea urnei de vot – este vorba despre deteriorarea ștampilei. Marin Maxian a mai concretizat în cadrul briefingului, că au fost fixate cazuri de huliganism , provocare de conflicte, apariție în stare de ebrietate și nerespectare a măsurilor antiepidemice.

«La Ștefan Vodă o persoană în etate nu s-a regăsit în lista votanților la domiciliu, cu urna mobilă. În alt caz, o persoană fără mască a intrat în secția de vot și a anunțat poliția că nu a fost admis să voteze. I s-a propus o mască, pe care el a refuzat-o. La Fălești a fost fixat un caz în care un funcționar demisionat încurca unor persoane să viziteze sectorul electoral », - spune Maxian.

În ziua scrutinului, primarul de Rîșcani Victor Bogatico s-a adresat poliției după ce în apropiere de Casa de cultură unde era amplasat sectorul electoral nr.3 răsunau la maxim piese din perioada sovietică. Oamenii legii veniți la fața locului au fixat faptul, că muzica răsuna pe un teritoriu privat, unde erau instalate două difuzoare. Primarul, care este și liderul celulei «Partidului nostru», a cerut să fie deconectată muzica, dat fiind că ea conține, în opinia lui, elemente de agitație preelectorală, dar proprietarul casei a refuzat și a depus și el o plîngere. După implicarea poliției, difuzoarele au fost deconectate. Serviciul de presă al IGP a declarat, că acțiunile ambelor părți au fost documentate, o decizie privind prezența sau lipsa semnelor de infracțiune încă nu a fost luată.

Potrivit șefului adjunct al IGP, oamenii legii investighează douăzeci de cazuri de transportare a alegătorilor – la Bender, Căușeni, Comrat, Drochia, Dubăsari, Fălești, Florești, Hîncești și Rezina. Poliția examinează un șir de declarații privind bănuieli rezonabile de corupere a alegătorilor la Bender, Căușeni, Edineț, Strășeni și Drochia, la Bender și Drochia fiind fixate cîte două adresări privind coruperea alegătorilor. Unul dintre concurenții electorali a anunțat despre agitația preelectorală în ziua tăcerii și despre elementele unei presupuse transportări a alegătorilor în Italia – aceste acțiuni ar fi fost organizate de un alt concurent electoral.

Dumitru Alaiba, reprezentant al PAS, a găsit chiar în apropiere de sectorul electoral din s.Isacovo, Orhei, un chioșc cu simbolica partidului ”Șor”, care comercializa produse alimentare. «Asta se numește agitație electorală», - a menționat Alaiba pe pagina sa socială. Este vorba despre unul dintre magazinele sociale Merisor, create de partidul ”Șor”, care prestează servicii pensionarilor , veteranilor, oamenilor cu necesități speciale și nevoiași în baza carnetului de membru. În localitățile rurale este în desfășurare proiectul «Magazin social mobil».

«Condițiile egale în alegeri nu-s avantajoase pentru autorități »

Cei din Asociația Promo-LEX, care a delegat la alegeri 600 de observatori, au fixat 20 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor, majoritatea absolută fiind din regiunea transnistreană. În același timp, trei sectoare electorale și-au încetat fără motiv lucrul pentru mai multe minute, iar în mai multe cazuri a fost înregistrată votarea în grup. Observatorii Promo-LEX au mai declarat despre 36 cazuri de desecretizare a votului, inclusiv fotografierea buletinelor, iar în nouă cazuri – urnele de vot nu au fost sigilate corect, au fost deteriorate sau stricate.

Nicolai Panfil, director de programe Promo-LEX , a spus că primarul s.Speia, Anenii Noi, propunea o halbă de bere drept premiu celor care vor vota pentru un anumit candidat. Potrivit lui, premiul putea fi ridicat în barul din localitate, care aparține primarului. «Observatorul a văzut cum oamenii care au votat merg la bar și primesc berea fără a-i achita costul. A mai fost și o discuție între doi alegători, în care unul i-a spus celuilalt că cel care votează pentru candidat primește o bere gratis», - zice Panfil.

În mai multe cazuri observatorii și alegătorii s-au ciocnit de obstacole privind accesul în secția de vot. Reprezentantul Promo-LEX a relatat despre un incident, în care unei locuitoare a capitalei cu un nou-născut în cărucior nu i s-a permis să intre în secția de vot 1/140 din centrul Chișinăului. Președinta comisiei a motivat decizia prin faptul, că în țară este pandemie de COVID-19. «În rezultat, femeia cu bebeluș nu a votat și a plecat acasă», - declară Promo-LEX, subliniind că acesteia nu i-a fost asigurat nici dreptul de a depune o plîngere.

Printre alte incidente observatorii menționează utilizarea resursei administrative în campania electorală, oferirea cadourilor cu caracter electoral, discursurile de ură și incitare la discriminare, utilizarea imaginii\simbolicii statului RM sau a altor state în scopul promovării electorale, cazuri de agitație electorală cu implicarea cultelor. Potrivit Asociației Promo-LEX, cheltuielile nedeclarate ale concurenților electorali ajung la milioane de lei, cea mai mare parte din ele - pentru publicitatea electorală, materialele de agitație și organizarea evenimentelor cu caracter electoral.

Tamas Meserix, șeful delegației Misiunii de observare a alegerilor OSCE /ODIHR, a menționat, că deși în linii mari baza legislativă pentru organizarea unor alegeri democratice în Moldova este benefică, ea are nevoie de anumite ajustări, în special cu privire la examinarea plîngerilor, supravegherea finanțării campaniei electorale și prezența persoanelor decedate în listele electorale. Potrivit lui, au fost fixate cazuri de transportare organizată a alegătorilor și de fotografiere a buletinelor de vot, care trebuie investigate cum se cuvine. Membrii misiunii au întrebări față de interpretarea legilor de către CEC și instanțele de judecată, care provoacă îndoieli privind natura apolitică a acestor instituții.

Serghei Manastîrlî, directorul Centrului de investigații, analiză și prognoze, este convins de faptul că pentru autorități, în alegeri,condițiile egale cu opoziția nu-s avantajoase. Potrivit lui, autoritățile nu au interesul să îmbunătățească legislația electorală și să introducă amendamente la Codul electoral în așa fel, cum vede acest aspect comunitatea internațională. «Atunci nu va exista posibilitatea utilizării resursei administrative, a manipulărilor, a tehnologiilor politice obscure și finanțarea obscură. De facto, autoritățile s-ar pomeni în condiții egale cu opoziția. Arătați-mi puterea, care ar accepta așa ceva», - spune expertul. Potrivit lui, deputații preferă să ignore multe recomandări, inclusiv privind finanțarea transparentă, ceea ce duce la numeroase încălcări.

Victor Surujiu

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?