X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Trump se va întîlni cu Putin, proteste la Praga, iar Venezuela a ajuns sub lupa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite

14 mai. 2019,, 07:30   Externe
2133 0

Trump anunţă că se va întîlni cu liderii rus şi chinez la summitul G20 din Japonia

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat luni că se va întîlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi liderul chinez, Xi Jinping, în cursul summitului G20 care va avea loc al sfîrşitul lunii iunie în Japonia, relatează AFP.

Agenţiile de presă ruse au transmis însă că "nu există un acord" cu privire la o întîlnire între Donald Trump şi Vladimir Putin la summitul G20. Liderul de la Washington, care s-a angajat într-o confruntare cu Beijingul legată de comerţ impunînd vineri taxe vamale suplimentare de 200 de miliarde de dolari asupra bunurilor chineze, a estimat că întîlnirea cu preşedintele chinez urmează să fie "fructuoasă".

Încă o dată, el a afirmat că Statele Unite sînt într-o poziţie de forţă pentru a negocia cu China. În opinia sa, gigantul asiatic doreşte un acord.

Mii de persoane au protestat la Praga

Mii de persoane au participat luni la manifestaţii desfăşurate la Praga, pentru a protesta faţă de noul ministru de Justiţie, pe care îl acuză că ar intenţiona să îl ajute pe premier împotriva unui caz de fraudă, relatează site-ul postului France 24.


Aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat în centrul capitalei Cehiei pentru a treia săptămînă de proteste, informează presa cehă. Procurorii urmează să decidă dacă îl vor pune sub acuzare pe premierul Andrej Babis pentru presupuse fraude care implică fonduri europene. Protestarii se tem că Marie Benesova, noul ministru al Justiţiei, ar putea încerca să compromită sistemul juridic.

O nouă reuniune a Consiliului de Securitate privind Venezuela

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va ţine marţi - pentru prima dată la solicitarea europenilor - o reuniune privind Venezuela, unde opoziţia se apropie de armata americană după ce nu a reuşit să zdruncine sprijinul militarilor pentru Nicolas Maduro, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP.

În cursul acestei reuniuni cu uşile închise, vor fi audiate prezentările făcute de doi secretari generali adjuncţi ai ONU, americana Rosemary DiCarlo (afaceri politice) şi britanicul Mark Lowcock (probleme umanitare), potrivit surselor. Sesiunea va permite, de asemenea, o trecere în revistă a ultimei reuniuni, de la 6 şi 7 mai de la San Jose, a Grupului de contact internaţional (GIC) asupra Venezuelei reunind ţări europene şi latino-americane, a precizat un diplomat.

Una dintre sursele WikiLeaks, Chelsea Manning, ar putea fi închisă din nou

Chelsea Manning, un fost analist din cadrul serviciilor de informaţii din armata SUA şi sursă a publicaţiei online WikiLeaks, ar putea fi închisă din nou dacă va refuza să depună mărturie în faţa unui mare juriu, a informat luni o sursă, relatează site-ul agenţiei Reuters.

După 62 de zile în închisoare, Manning a fost eliberată joi. Aceasta a fost închisă după ce a refuzat să depună mărturie într-o investigaţie privind WikiLeaks.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?