COVID-19 în MOLDOVA

Serviciul secret al SUA a dezvăluit detaliile incidentului atacului armat la Casa Albă

Serviciul secret al SUA a dezvăluit detaliile incidentului atacului armat la Casa Albă

Președintele Statelor Unite începuse de doar cîteva minute obișnuita sa ședință de informare pe probleme de coronavirus cînd un agent al Serviciului Secret i-a cerut să părăsească podiumul și să iasă rapid din cameră, împreună cu alți oficiali ai administrației.

Reporterii au fost, de asemenea, izolați pentru scurt timp, în timp ce membrii serviciilor de securitate ale președintelui înconjurau aripa de vest a Casei Albe. Un corespondent al Fox News a declarat că au auzit două focuri de armă cu puțină vreme înainte ca reprezentanții Secret Service să intervină și să întrerupă briefingul de presă. Președintele Donald Trump s-a întors la pupitrul conferinței de presă aproximativ 10 minute mai tîrziu, confirmînd faptul că cineva a fost dus la spital în urma intervenției serviciului de securitate în ziona gardului ce delimitează perimetrul Casei Albe.

„Cineva a fost împușcat efectiv și apoi a fost transportat la spital”, a spus Trump, precizînd că focurile de armă au fost opera forțelor de ordine și că suspectul asupra căruia s-a intervenit era înarmat. „Vreau să mulțumesc Serviciului Secret. Se pare că persoana a fost împușcată de agenții Secret Service, așa că vom vedea ce se întîmplă”, a mai spus Trump, numind episodul „nefericit”. Oficialii încearcă să determine motivele acțiunii suspectului.


Secret Service a confirmat oficial incidentul

Potrivit unei declarații de presă a Serviciului Secret „un bărbat în vîrstă de 51 de ani s-a apropiat de un ofițer în uniformă al Serviciului Secret din SUA, care se afla la post, la intersecția dintre 17th Street și Pennsylvania Avenue, lîngă complexul Casei Albe, anunțîndu-l că are o armă. Suspectul a alergat apoi agresiv spre ofițer și, într-o mișcare vădită de tragere, și-a retras un obiect din haine.” Ofițerul Serviciului Secret și-a descărcat arma lovind individul în tors. Agenții au acordat imediat primul ajutor suspectului, pompierii și serviciile medicale de urgență fiind chemate la fața locului. Atît suspectul cît și ofițerul au fost transportați la spitalele locale.

„Perimetrul complexului Casei Albe nu a fost încălcat în timpul incidentului și niciun reprezentant al personalului protejat de serviciile secrete nu s-a aflat în pericol. Biroul de resurse umane și profesionale al Secret Service va efectua o anchetă internă privind acțiunuile ofițerului, departamentul de poliție metropolitană fiind, de asemenea, contactat, pentru a efectua o anchetă”, se mai arată în comunicatul Secret Service.

Informare despre criza pandemică și mesaje cu iz electoral

Relaxat, după întoarcerea la pupitrul conferinței de presă, președintele Donald Trump a informat reporterii că nu a fost dus în buncărul subteran al casei Albe ci într-o zonă din apropierea Oficiului Oval. Ulterior, el le-a deeclarat reprezentanților instituțiilor media că nu se teme pentru siguranța sa. Întrebat dacă a fost afectat de incident, Trump a răspuns în stilul său, ironic, caracteristic: „Nu știu. Vi se pare că sînt zgîriat?”.

După ce a răspuns întrebărilor referiotoare la incidentul petrecut în afara Casei Albe, Trump a revenit la observațiile sale scrise cu privire la răspunsul economic al națiunii la pandemia coronavirusului, promovînd ceea ce el a considerat că sînt realizările administrației sale și folosind evenimentul pentru cîteva mesaje electorale. Trump a avertizat astfel asupra faptului că Iranul, China și Coreea de Nord vor „deține Statele Unite”, în ipoteza în care candidatul democrat la președinție, Joe Biden, va cîștiga alegerile din noiembrie.

Confruntat cu critici acerbe, legate de răspunsul neconform al conducerii federale în timpul pandemiei, care a ucis în Statele Unite peste 163.000 de oameni și a dus bilanțul îmbolnăvirilor la peste 5 milioane de cazuri de coronavirus confirmate în SUA pînă în prezent, Donald Trump a răspuns întrebărilor ziariștilor, declarînd că nu i-ar fi solicitat demisia fostului președinte Obama, în eventualitatea în care criza ar fi avut loc în timpul mandatului predecesorului său democrat. „Nu, nu aș fi făcut asta. Cred că a fost uimitor ceea ce am putut noi face. Dacă nu ne-am fi închis țara, am fi avut deja 1,5 pînă la 2 milioane de oameni morți din cauza coronavirusului. Eu cred că am procedat corect, iar măsurile de restricție socilală au fost necesare. Dacă aș fi ascultat multă lume din lurul meu, am fi ținut țara deschisă și expusă tuturor pericolelor", a declarat Trump.

Cu toate acestea, propriul expert al sănătății publice americane a recunoscut că s-ar fi salvat mai multe vieți dacă SUA ar fi adoptat restricții de distanțare socială mult mai devreme. De-a lungul pandemiei, Trump a avut momente în care s-a opus eforturilor de a fi puse în aplicare o sumă de restricții federale menite a încetini răspîndirea virusului, a invitat statele să adopte relaxarea socială și și-a exprimat simpatia față de protestele conservatorilor împotriva izolărilor. SUA este singura națiune bogată care a a fost afectată de un focar de coronavirus sever timp de mai bine de patru luni, după cum a remarcat recent New York Times.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load