Putin nu consideră necesară impunerea de sancțiuni împotriva Georgiei

Putin nu consideră necesară impunerea de sancțiuni împotriva Georgiei

Președintele rus a constatat că măsurile restrictive nu ar trebui introduse din respect pentru poporul georgian.


Președintele rus Vladimir Putin consideră că, din respect pentru poporul georgian și pentru menținerea relațiilor bilaterale cu Georgia, nu merită să se impună sancțiuni împotriva acestei țări.


„Cît privește tot felul de sancțiuni faţă de Georgia, nu aș face acest lucru din respect pentru poporul georgian, a spus șeful statului. Ei bine, a ieșit un tip, a trăncănit ceva, făcînd-o pe marele deştept, nimeni nu ştia nimic despre el pînă nu demult, iar acum toata lumea vorbeşte despre el şi, în acest sens, el si-a atins scopul. A fost înlăturat pentru două luni, a plecat să se odihnească, apoi va reveni, va continua să lucreze. Dar exista oameni în Georgia, care protestează împotriva unor astfel de acţiuni”.


Potrivit liderului rus, „de dragul acestor oameni, pentru a restabili relațiile integrale dintre Rusia și Georgia, nu aș întreprinde nimic din ceea ce ar complica relațiile noastre".


În plus, liderul rus consideră că „e o prea mare onoare” să fie inițiată o cauză penală împotriva jurnalistului georgian Georgy Gabunia, care l-a insultat. Această opinie a fost exprimată de Putin, comentînd inițiativa parlamentarilor ruși. „Prea multă onoare să inițiezi dosare penale împotriva unor astfel de inşi, a spus președintele. Să-şi vadă mai departe de emisiunile sale”.


Potrivit președintelui rus, sentimentele anti-ruseşti din Georgia sînt promovate de oameni care nu cunosc istoria și dăunează cetățenilor acestei țări. „Manifestaţiile anti-ruseşti sînt promovate în actuala Georgie de oameni care fie nu știu nimic, fie ştiu, dar ignoră și în cele din urmă provoacă daune ireparabile Georgiei înseși”, a spus Putin.


 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load