Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4020

De ce s-au luat la bătaie deputații din parlamentul georgian

15 apr. 19:15   Externe
2601 1

Deputatul georgian Alexandr Elisashvili, din partea Partidului Cetățenilor, aflat în opoziție, s-a luat la bătaie cu Mamuka Mdinaradze, secretar executiv al partidului de guvernămînt Visul Georgian – Georgia Democratică și lider al majorității parlamentare, în timpul dezbaterii proiectului de lege privind agenții străini.

Sesiunea a fost transmisă în direct pe site-ul organului legislativ. Mdinaradze răspundea la întrebările deputaților în cadrul unei reuniuni a Comisiei pentru afaceri juridice a parlamentului, care examina proiectul de lege în primă lectură.

Dintr-o dată, Elisashvili a alergat spre el și l-a lovit cu mîna în cap. Alți parlamentari s-au alăturat încăierării. Ședința comisiei a fost întreruptă. Agenții de pază au fost nevoiți să-l scoată pe Elisashvili din sala de ședință.

Partidul de guvernămînt din Georgia a anunțat la începutul lunii aprilie că a decis să reintroducă în parlament proiectul de lege "privind transparența influenței străine", la un an după ce o inițiativă similară a dus la proteste în masă care au forțat autoritățile să renunțe la adoptarea acestuia.

Textul proiectului de lege este același ca în 2023, cu excepția termenului "agent de influență străină". În schimb, a fost folosit termenul "organizație care conduce interesele unei puteri străine".

7
3
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?