TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Primul spital din Wuhan pentru tratarea pecienților cu coronavirus este gata

Primul spital din Wuhan pentru tratarea pecienților cu coronavirus este gata

Primul dintre cele două spitale aflate în construcție în Wuhan pentru a trata pecienții infectați cu noul coronavirus (2019-nCoV) este gata și luni 1.400 de cadre medicale din armata vor fi trimise aici, potrivit BBC.

Spitalul Huoshenshan are 25.000 de metri pătrați și o capacitate de 1.000 de paturi.

Autoritățile chineze au confirmat decesul a 304 oameni, iar Organizația Mondială a Sănătății a anunțat decesul primei persoane în afară granițelor Chinei - un bărbat în vîrstă de 44 de ani, aflat într-un spital din Manila (Filipine).

Peste 14.800 de cazuri de contaminare cu acest nou coronavirus, descoperit la finalul anului trecut în Wuhan (regiunea Hubei) din China, au fost înregistrate oficial pînă în prezent. Numărul depășește pe cel al infecțiilor cu SARS (sindromul respirator sever acut), înregistrate în 2002-2003.

În afară Chinei, au fost semnalate cazuri de infectare în 24 de țări, între care Marea Britanie, Spania, Franța, Germania și Statele Unite.

CCTV a transmis în direct construcția spitalului, iar Global Times a scris că peste 40 de milioane de oameni au urmărit în China transmisiunile prin streaming.


În 2003, autoritățile chineze au contruit, în șapte zile, în Beijing spitalul Xiaotangshan, pentru a-i trata pe bolnavii SARS. La fel că acela, Huoshenshan este construit din prefabricate.

Personalul medical va ajunge aici săptămîna viitoare.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load