Azi e Vinerea Mare pentru credincioşii catolici

Azi e Vinerea Mare pentru credincioşii catolici

Azi e Vinerea Mare pentru credincioşii catolici. Milioane de oameni retrăiesc ziua în care Iisus Hristos a pătimit şi a fost răstignit pe cruce.

Vinerea Mare e zi de doliu şi de post negru. La Vatican, Papa Francisc va oficia Slujba Patimilor în Biserica Sfîntul Petru.

Ceremonia va fi urmată de tradiţionalul drum al crucii prin centrul oraşului Roma. Ieri, suveranul Pontif a mers într-o închisoare din Roma, unde a spălat şi sărutat picioarele a 12 deţinuţi.

Evenimentul aminteşte de gestul lui Isus Hristos, care, acum două mii de ani, a procedat la fel cu cei 12 apostoli, înainte de a fi răstignit. Spre deosebire de predecesorii săi, care făceau acest lucru la Vatican, Papa Francisc preferă să meargă el la oamenii pe care îi spală pe picioare. Anul trecut, printre deţinuţii care au participat la ritual era şi un moldovean.

În duminica Paştelui, Papa Francisc va rosti tradiţionalul mesaj Urbi et Orbi, precum şi urarea "Hristos a Înviat" în 65 de limbi ale lumii.

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load