Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Astăzi credincioșii catolici și cei protestanți sărbătoresc Paștele

12 apr. 2020,, 15:31   Externe
3457 1

Peste un miliard de credincioși catolici și protestanți din întreaga lume sărbătoresc la 12 aprilie Învierea Domnului. Paștele pe care îl celebrează azi credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici va fi urmat, duminica viitoare, de sărbătoarea similară a creștinilor ortodocși.

Este însă o sărbătoare aparte anul aceasta, care se desfășoară în condiții nemaiîntîlnite. Ca niciodată, bisericile sînt goale, iar credincioșii sînt chemați să-l regăsească pe Dumnezeu, stînd acasă.

Papa Francisc a celebrat sîmbătă seara Vigilia Pascală, iar lipsa credincioşilor, ca urmare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de COVID-19, a fost evidentă în momentele în care Sfîntul Părinte a slujit aproape singur în imensa Bazilică Sfîntul Petru. La slujba prin care este adusă vestea Învierii lui Iisus Hristos au fost prezenţi doar cîțiva demnitari şi credincioşi, într-o biserică ce poate primi mii de vizitatori. Iar Piața San Pietro a fost lipsită de miile de pelerini care în anii trecuți o umpleau cu ocazia celei mai mari sărbători a creștinătății, transmite digi24.ro.

„Să fim solitari și solidari”, acesta a fost mesajul Vaticanului pentru cei peste un miliard de credincioși din toată lumea de acest Paște ieșit din comun, în care oamenii sînt blocați în case de teama infectării cu noul coronavirus.

Anumite părţi din liturghie au fost slujite într-o formă scurtată. Pentru ceremonie a fost instalat crucifixul Sfîntului Marcellus, o cruce dintr-o biserică din centrul Romei, venerată pentru că a pus capăt unei ciume în secolul al XVI-lea, care a mai fost expus în cadrul altor evenimente papale recente.


Şi alte sărbători pascale tradiţionale, inclusiv binecunoscuta binecuvîntare a Papei „Urbi et Orbi” de duminică, vor avea loc în faţa a doar cîtorva persoane.

Toate sărbătorile papale din Săptămîna Sfîntă au avut loc fără public, dar slujbele prilejuite de sărbătorirea Paştelui catolic în Cetatea Vaticanului au putut fi urmărite online.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?