A fost descoperit un continent dispărut (VIDEO)

A fost descoperit un continent dispărut (VIDEO)

Oamenii de știință au descoperit un continent ascuns sub Africa și Europa. Acesta s-a născut la rîndul său din Gondwana, marele continent din care s-au format Africa, America de Sud, Australia și Antarctica. 


În urmă cu 240 de milioane de ani, toate continentele cunoscute de noi astăzi, erau unite și formau Pangea. Acest continent uriaș s-a rupt la rîndul lui în Laurasia – în nord – și Gondwana – în sud. Primul a devenit Europa, Asia și America de Nord, iar cel de-al doilea s-a fragmentat formînd Africa, Antarctica, America de Sud și Australia.


Acum, însă, oamenii de știință au descoperit un al cincilea continent care s-a născut din sînul Gondwana, pe care l-au numit ”Marea Adria”.


Acest continent despre a cărui existență nu se știa, s-a scufundat în mantaua Pământului (stratul interior stâncos al planetei noastre), în timp ce partea sa superioară a lăsat urme care astăzi sînt munții în mai 30 de țări.


Douwe Van Hinsbergen, autorul principal al studiului, a comparat subducția acestui continent cu momentul în care încercăm să băgăm o mînă într-o gaură. „Să presupunem că porți un pulover”, a spus el pentru Business Insider. ”În timp ce bagi mîna undeva, mâneca puloverului rămîne în urmă, pliată. Ei bine, mîneca pliată este echivalentul a cîtorva kilometri superiori ai scoarței Adriei, iar brațul tău este placa care acum se scufundă în manta, la sute sau chiar mii de kilometri sub picioarele noastre”, a explicat Van Hinsbergen. 


Aceste „falduri de pulover” au devenit centuri muntoase eurasiatice precum Apeninii din Italia, Munții Dinarici din Bosnia și Herțegovina, Alpii Elvețieni, sau Zagros din Iran și Himalaya.


Pentru a descoperi ce s-a întâmplat cu Adria, Van Hinsbergen și colegii săi au petrecut un deceniu agregînd date geologice din țări din Europa, Africa de Nord și Asia de Vest.


Cercetătorii au stabilit că acest continent ascuns s-a desprins de ceea ce este acum Africa în urmă cu 220 de milioane de ani, apoi s-a despărțit mai departe de ceea ce a devenit Peninsula Iberică după alți aproape 40 de milioane de ani. Ulterior, Adria a devenit o serie de arhipelaguri cam cum este astăzi Zealandia modernă – minicontinentul care stă la baza insulelor Noii Zeelande și din care doar 7% este peste nivelul mării.


Apoi, între 120 de milioane și 100 de milioane de ani în urmă, mișcările plăcilor tectonice au obligat Adria să coboare în manta, sub ceea ce este acum Europa de Sud. 


„Cele mai adînci porțiuni se află acum la o adâncime de 1.500 de kilometri (932 de mile) sub Grecia”, a spus Van Hinsbergen.


Autorii studiului au descoperit, de asemenea, că unele părți din Adria nu au coborât sub Europa ci au rămas deasupra nivelului mării și au devenit părți din Italia – Torino și Veneția – și regiunea Istria din Croația.


Conform lui Van Hinsbergen, reconstrucția istoriei geologice a planetei noastre poate ajuta țările și companiile care caută să exploateze resurse naturale, deoarece aceste informații îi pot ajuta să evidențieze tiparele regionale și modul în care anumite materiale magnetice sunt depuse în scoarța terestră.
 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load