X 
Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

EBA Moldova, mesaj către autoritățile din Moldova privind tichetele de masă

6 aug. 2019,, 14:00   Economie
3877 0

Asociația Businessului European din Moldova (EBA) a adresat o scrisoare mai multor oficialități din Republica Moldova, prin care vine cu o propunere pentru politică fiscală pe anul 2020 referitor tratamentul fiscal aplicat tichetelor de masă și majorarea taxei pentru poluarea mediului.

Scrisoarea a fost adresată președintelui RM, Igor Dodon, președintelui Parlamentului RM, Zinaida Greceanîi, prim-ministrului RM, Maia Sandu, președintelui Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Igor Munteanu, ministrului Finanțelor, Natalia Gavriliță, ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, reprezentanței FMI în RM și consiliului Economic pe lîngă PM.

În scrisoare EBA își exprimă profunda îngrijorare cu privire la propunerile de măsuri fiscale, care, după cum se menționează în scrisoare, „nu au fost consultate cu mediul de afaceri într-un regim normal, însă ca efect generează un impact negativ, inclusiv social și nu doar economic, precum și diminuează din credibilitatea, și așa scăzută, a climatului investițional al RM pe plan extern.”

EBA încurajează Ministerul Finanțelor, Guvernul RM precum și Parlamentul RM să examineze alte alternative care pot să acopere golul pentru partea de venituri, în afara cadrului de negocieri cu FMI, Uniunea European și alți donatori în vederea deblocării finanțării externe în formă de suport bugetar direct.

Pe această cale, EBA a reiterat impactul negativ economic și social asupra mediului de afaceri prin promovarea propunerilor de măsuri fiscale recent elaborate, în mod special care țin de tratamentului fiscal aplicat tichetelor de masă, care prevede impozitarea tichetelor de masă în regim general, precum și majorarea taxei pentru poluarea mediului.


În scrisoare EBA scrie că măsura propusă cu privire la impozitarea tichetelor de masă în regim general nu va avea sub nici o formă impactul scontat și enunțat public.

„Experiența statelor est-europene a demonstrat că creșterea economică a fiecărui stat a fost o combinație între creșterea consumului și cresterea investițiilor străine/locale prin crearea valorii adaugate/producere. Cu alte cuvinte, consumul atrage investitori de retail, care la rîndul lor atrag și încurajează producția, toate ducînd la creșterea locurilor de munca și implicit a bazei de impozitare atît în ceea ce privește persoanele fizice cît și persoanele juridice”, se menționează în scrisoare.

În acest sens EBA a enumerat un șir de beneficii ale sistemului de tichete de masă:

– Acordarea tichetelor de masă este un instrument efectiv de politică socială și motivare pus la dispoziția angajatorilor onești, avînd ca scop final imbunatățirea condițiilor de lucru în Republica Moldova. Totodată acest instrument este unul tot mai folosit în cadrul companiilor cu capital străin care au investit în domeniile nedezvoltate pînă acum în Republica Moldova.
– În prezent, datele statistice înregistrate în Republica Moldova indică o creștere a comerțului în valoare de aproximativ 25%. Influența tichetelor de masă asupra acestei creșteri este confirmată de principalele rețele de restaurante și magazine care au adoptat acest sistem. Angajații care beneficiază de acest instrument de politica sociala sînt obligați să utilizeze tichetele de masă doar la unitățile comerciale/de alimentație publică care au incheiat contract de prestare a serviciilor cu operatorul. Concomitent aceasta prevedere stimulează atît dezvoltarea domeniului, prin sporirea numarului locurilor de muncă în distribuție, cît și trecerea plăților oficiale și impozitate în special în zonele rurale.

„Aplicînd tratamentul de impozitare a tichetelor de masă în regim general, angajatorul care acordă acest beneficiu va fi obligat sa rețină cca 22,5 % din suma tichetului ce va provoca indignarea angajaților, astfel reducîndu-se sensul tichetelor de masă.
Odata cu fiscalizarea instrumentului de tichete de masă — va disparea sistemul în sine, deoarece acesta nu va mai fi atractiv pentru angajator. În rezultat, există probabilitatea achitării unor plăți „la negru” care vor acoperi costurile prînzurilor”, se mai arată în scrisoare.

EBA își exprimă certitudinea că impozitarea tichetelor de masă, va avea ca efect trecerea angajatorilor la alocații pentru hrana angajaților sau renuntarea la beneficii pentru hrana salariaților.

În contextul majorării plății pentru poluarea mediului și anume majorarea cu 50% pentru mărfurile listate în legea respectivă, EBA reiterează că Legea actuală este una discriminatorie și încalcă principiul “Tratamentul Național” al Organizației Mondiale a Comerțului, la care Republica Moldova este parte, prin care statul trebuie să garanteze tratament egal pentru produsele importate și cele produse local.

În contextul celor expuse EBA își exprimă încrederea în faptul că Ministerul Finanțelor, membrii Guvernului, deputații din Parlamentul RM, precum și comisiile de fond, vor analiza multidimensional propunerile referitoare la impozitarea tichetelor de masă și modificarea taxei pentru poluarea mediului și vor asigura sprijinul întru menținerea regimului actual, fiind cea mai potrivită soluție pentru toate părtile interesate.

EBA Moldova este gata să acorde tot sprijinul necesar de expertiză întru susținerea colegilor din autoritățile relevante, inclusiv prin examinarea altor soluții/alternative de lungă durată pentru a asigura sustenabilitatea și dezvoltarea sectorului real în RM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?