Eurovision stiri: 513
Cazul Filat stiri: 354
Transnistria stiri: 1384

Ce sumă a investit pînă acum „Avia Invest” în Aeroportul Chișinău

2 iul. 2019,, 10:51   Economie
3856 0

Compania „Avia Invest”, care a luat în concesiune Aeroportul Internațional Chișinău, a făcut investiții de 76,7 milioane de euro pînă la 1 ianuarie 2018, potrivit datelor Agenției Propietății Publice.

Investițiile efectuate de companie pe parcursul anului trecut urmează a fi anunțate mai tîrziu, pentru că actele sînt examinate în prezent de Comisia guvernamentală de monitorizare a concesiunii.

Precizăm că, pînă la începutul anului 2018, „Avia Invest” a dat în exploatare doar lucrările promise în prima etapă de modernizare a aeroportului. Potrivit contractului de concesiune încheiat cu statul, compania și-a asumat să investească 45,1 milioane de euro în prima etapă.

Contractul mai obligă „Avia Invest” ca în termen de doi ani după ce traficul prin Aeroportul Internațional Chișinău va atinge cifra de 2,6 milioane de pasageri, să înceapă etapa a doua de investiții, în valoare de 115,2 milioane de euro. Banii urmează a fi cheltuiți pentru construcția noului terminal pentru pasageri, a terminalului cargo și extinderea parcării.

Potrivit datelor Autorității Aeronautice Civile traficul respectiv de pasageri a fost deja înregistrat acum trei ani. În 2017, prin aeroportul din Chișinău au trecut 2 744 653 pasageri, iar anul trecut – 2 828 626 pasageri.


Actuala conducere, în frunte cu șefa Guvernului Maia Sandu, a declarat că intenționează să verifice cît de corectă și argumentată a fost decizia de a concesiona Aeroportul Internațional Chișinău și a promis că experții vor analiza investițiile efectuate în aeroport și dacă vor fi stabilite ilegalități, contractul de concesionare a aeroportului, semnat cu „Avia Invest”, ar putea fi reziliat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?