"Prietenul" din bucătărie care îţi face mai mult rău decît bine

"Prietenul" din bucătărie care îţi face mai mult rău decît bine

Zahărul este un stimulator al plăcerii care poate duce la dependență exact ca un drog, arată numeroase studii care s-au făcut în ultimii ani.


Cu toate acestea, dacă este consumat cu maximă moderație, zahărul nu dăunează sănătăţii, însă în cantităţi mari, efectele sale pot fi foarte periculoase.


Consumul de zahar nu este incurajat de medici, deoarece excesul de zahar este implicat în declanșarea atît a obezității și diabetului cît și a altor afecțiuni precum hipertensiune arterială, boala Alzheimer, cancer.


Mai rău este, spun specialiștii, că majoritatea produselor dulci din comerţ, în special cele destinate copiilor, au mari cantităţi de zahăr. Însă, zahărul nu se regăsește doar în dulciurile din comerț, ci și în băuturi și alimente procesate, precum cartofi, fructe, cereale, ketchup, muştar, sosuri şi dressinguri pentru salate, supe.


Consumul constant și exagerat de zahăr afectează vasele sangvine, ducînd la probleme la nivelul rinichilor, dar și al ochilor. Inclusiv sistemul imunitar este dezechilibrat din pricina unui consum exagerat de dulciuri. Ideal este ca nevoia de dulce să fie înlocuită cu consumarea fructelor proaspete.


Iată care sînt principalele efecte adverse ale consumului exagerat de zahăr:


Duce la apariția cariilor. Copilul, mai ales cînd este mic și nu are încă o educație alimentară, este lăsat să mănînce zahar mult își va strica dantura. Indiferent de vîrsta sa, copilul trebuie să înțeleagă că zahărul în exces duce la apariția cariilor, iar de la carii pînă la pierderea dinților este un pas foarte mic.


Obezitate în rîndul copiilor. Principala cauză a obezității este alimentația nerațională, bazată pe dulciuri, care se asociază de multe ori cu sedentarismul. Totodată, obezitatea prezentă la copil sau adolescent este un factor de risc pentru diabetul zaharat de tip 2, pentru sindromul de apnee în somn și pentru apariția bolilor cardiovasculare. Este important de reținut că băuturile îndulcite cu zahăr, cum sînt sucurile, ceaiurile dulci sînt încărcate cu fructoză. Iar consumul de fructoză mărește senzația de foame. Mai mult, consumul excesiv de fructoză poate determina rezistența la leptină, un hormon important care reglează foame și îi spune corpului să nu mai mănînce. Cu alte cuvinte, băuturile dulci duc la o creștere în greutate rapidă.


Diabetul zaharat tip 2. Un copil care nu are o alimentație sănătoasă își va agresa pancreasul. Încet acesta nu va mai funcționa normal, urmarea fiind apariția diabetului zaharat la copil. De asemenea, în cazul celor care au diabet nu este indicat consumul de zahar în cantități mari. Însă nici interzis nu este. Zaharul consumat ajunge în sînge, nivelul glicemiei crește, iar zaharul în exces este eliminat prin urină dar afectează întreg organismul (rinichii, ochii, nervii, vasele de sînge). Acesta este motivul pentru care diabeticilor li s-a recomandat ani de-a rîndul să controleze cu strictețe zaharul din alimentație sau sa apeleze la alimente care conțin înlocuitori de zahăr cum ar fi fructoza.


Crește riscul de depresie. Consumul multor alimente prelucrate, inclusiv produsele cu conținut ridicat de zahăr, cum ar fi prăjiturile și băuturile zaharoase, a fost asociat cu un risc mai mare de depresie.


O mulțime de studii susțin că un consum crescut de zahăr rafinat duce la scăderea nivelului colesterolului „bun”, care menține sănătatea sistemului cardiovascular, în felul acesta dezvoltîndu-se bolile de inimă.


Favorizează apariția cancerului. Un consum excesiv de zahăr determină inclusiv scăderea pH-ului sîngelui sub valorile normale, provocînd acidoză metabolică – o tulburare ce poate favoriza apariția unor tipuri de cancer.


Fragilizarea oaselor. Printr-un consum exagerat de zahăr are loc o dereglare a metabolismului calciului și implicit crește riscul pentru fragilizarea oaselor.


Acneea, în strînsă legătură cu consumul de zahăr. Mai exact, o dietă bogată în carbohidrați rafinați, inclusiv alimente și băuturi dulci a fost asociată de specialiști cu un risc mai mare de a dezvolta acnee. Alimentele cu indice glicemic ridicat, cum ar fi dulciurile prelucrate, cresc zahărul din sînge mai rapid decît alimentele cu un indice glicemic mai scăzut. Mai mult, experții spun că alimentele zaharoase cresc rapid glicemia și nivelurile de insulină, provocînd secreție crescută de androgen, producția de ulei și inflamație, toate acestea jucînd un rol în dezvoltarea acneei.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load