X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4002

Care sînt cele mai frecvente boli transmise de animalele de companie omului

27 aug. 2020,, 22:00   Externe
3572 0

Prezenţa necuvîntătoarelor la casa omului este mai mult decît bine-venită şi, pe lîngă faptul că ne conferă un sentiment plăcut de a avea un suflet căruia să ne destăinuim în cele mai grele momente din viaţă, ne poate oferi nenumărate beneficii atît asupra psihicului cît şi stării de sănătate.

Psihologii au descoperit că persoanele care au un animal de companie, fie el căţel sau pisică, de talie mică sau mare, de rasă sau comunitar, sînt mai optimiste, mai lipsite de griji, mai organizate, mai responsabile, mai încrezătoare în forţele proprii, se recuperează mai rapid dacă suferă de anumite afecţiuni şi au tensiunea arterială în limitele normale.

Însă există şi aspecte mai puţin plăcute în a deţine un animal de companie, iar acestea constau în apariţia diferitelor boli pe care animăluţele le pot face dacă nu sînt îngrijite corespunzător, iar ceea ce este şi mai îngrijorător este faptul că astfel de boli sînt transmisibile la om şi pot duce la probleme de sănătate severe.

Reţineţi că regula de aur în prevenirea acestor boli este spălarea temeinică a mîinilor după ce aţi interacţionat cu patrupedul şi vizita regulată la medicul veterinar.

Iată cîteva dintre problemele care pot apărea dacă nu respectaţi aceste reguli:


Dermatomicoza cauzată de viermii inelaţi

La animăluţe se poate manifesta prin leziuni la nivelul pielii şi porţiuni lipsite de blăniţă şi punctuleţe roşii. La oameni se manifestă prin porţiuni sferice, de culoare roşie la suprafaţa pielii.

Se tratează prin aplicarea de unguente locale sau administrarea pe cale orală a medicamentelor prescrise de către medicul specialist.

Cum poate fi prevenită: spălarea la temperaturi înalte a lenjeriilor de pat o dată sau de două ori pe lună şi renunţarea la obiceiul de a dormi cu animalul de companie în acelaşi pat.

Viermii rotunzi pot duce la orbire

Aceştia sînt frecvent întîlniţi la pisicile care trăiesc în afara spaţiilor închise şi care pot fi infectate prin intermediul laptelui pisicii-mamă sau prin ingestia unui şoricel care poartă acest vierme. De regulă, cei mai vulnerabili sînt copiii, care obişnuiesc să se joace pe sol sau cu animăluţele, după care bagă mîna în guriţă, favorizînd astfel infecţia cu aceşti viermi periculoşi. Odată ajunşi în organism, aceştia se pot deplasa în creier sau ochi, unde mor, provocînd inflamaţii grave ale ţesutului înconjurător, afecţiune cunoscută şi sub denumirea de visceral larva migrans, care în cazurile grave poate duce la pierderea vederii.

La animale, infecţia se manifestă prin diaree, vomă, scaun cu sînge, prezenţa vizibilă a viermişorilor în scaun, constipaţie, strănut etc. La oameni, simptomele includ strănutul, respiraţia îngreunată, dureri abdominale şi prezenţa sîngelui în scaun.

Infecţia poate fi tratată cu succes prin medicamente antiparazitare atît pentru animale cît şi pentru oameni.

Cum poate fi prevenită: spălarea mînuţelor copiilor după ce s-au jucat cu animalele în afara casei, curăţarea mîinilor după schimbarea litierei. De asemenea, este demonstrat ştiinţific faptul că o dietă mai condimentată sau puţin amăruie, pe bază de turmeric, ardei iuţi cayenne, smochine, ghimbir, măsline şi usturoi, poate apăra în mod natural organismul de infecţia cu viermii rotunzi.

Viermii cîrlig provoacă tulburări digestive grave

Exact ca în cazul de mai sus, viermii cîrlig sînt o specie care rezistă pentru foarte mult timp în sol şi care pot fi cu uşurinţă transmişi la om.

La animale, infecţia se poate manifesta prin diaree şi slăbirea bruscă, iar la om simptomele includ prurit (mîncărime) la nivelul pielii, şuierături în respiraţie, dureri de stomac severe însoţite de crampe abdominale şi diaree, anemie, lipsa apetitului, prezenţa sîngelui în scaun şi malnutriţie.

Infecţia poate fi tratată cu ajutorul medicamentelor antiparazitare iar pentru a preveni astfel de situaţii este suficient să aveţi grijă ca fecalele căţelului să nu zăbovească prea mult în curte iar larvele să pătrundă prin mici zgîrituri de la nivelul pielii.

Giardioza provoacă diaree severă

Această boală parazitară este specifică îndeosebi în rîndul căţeilor iar simptomele prezente atît la animale cît şi la oameni constau în diaree severă, care poate duce la deshidratare sau chiar deces dacă nu se aplică tratamentul corect, respectiv administrarea de medicamente antiparazitare specifice.

Pentru a preveni infecţia sînt necesare reguli stricte de igienă şi vaccinarea animalelor.

Campylobacter – o bacterie periculoasă pentru bebeluşi

Această bacterie poate fi contactată în urma consumului de carne de pasăre sau lapte insuficient preparate termic, dar şi prin intermediul pisicilor, cîinilor, păsărilor şi a altor animale.

Principalul simptom al infecţiei cu Campylobacter la animale este diareea în forme uşoare sau severe, valabilă şi în cazul oamenilor, dar însoţită de dureri similare apendicitei, vomă sau febră. Simptomele pot dispărea de la sine în cazul oamenilor, care trebuie să fie permanent hidrataţi, însă la animale se impune medicaţia corespunzatoare în astfel de situaţii.

Pentru a preveni infecţia este suficient să vă spălaţi pe mîini după atingerea animalelor, să evitaţi mîngîiatul excesiv şi pupatul animalelor, deoarece bacteria respectivă, dacă nu este tratată la timp, prezintă risc de contagiozitate de pînă la 7 zile.

Atenţie, iubitori de ţestoase! Vă puteţi infecta cu Salmonella

Aproape 90% dintre reptile sînt purtătoare a bacteriei Salmonella, iar puii de ţestoase nu fac excepţie de la regulă. Deşi acestea nu prezintă simptome vizibile care să dea de gol o infecţie, la oameni, aceasta se poate manifesta prin dureri abdominale, febră, vomă, dureri de cap şi greaţă, simptome care pot trece sau nu de la sine, în funcţie de cît de puternic este sistemul imunitar.

Pentru a preveni aceste probleme evitaţi să spălaţi în bucătărie terariul în care stau ţestoasele, spălaţi-vă pe mîini ori de cîte ori umblaţi cu ele şi dezinfectaţi riguros chiuveta.

Infecţia cu viermi laţi

Este mai frecventă în rîndul copiilor, care nu sînt încă deprinşi cu obiceiul spălatului pe mîini şi care duc mîna murdară la gură, după ce în prelabil au interacţionat cu animalul de companie, favorizînd astfel transmiterea acestui viermişor ce poate fi foarte uşor transmis, prin contactul cu solul, alimentele infestate sau chiar prin... ingerarea puricilor, un potenţial purtător al larvei parazitului.

Atît la animale cît şi la oameni semnele unei infecţii constau în prezenţa unor formaţiuni de mărimea unui bob de orez în fecale, de fapt viermişorii laţi, care pot fi tratate cu uşurinţă prin administrarea de medicamente antiparazitare.

Boala zgîrieturii de pisică

Deţinătorii de feline sînt cu siguranţă obişnuiţi să fie “capsaţi” frecvent de gheruţele acestora şi nu fac mare caz din acest lucru. Totuşi, fiţi atenţi la acest aspect pentru că sub gheruţe se poate ascunde bacteria Bartonella henselae, care poate duce la umflarea şi întărirea ganglionilor limfatici, febră, dureri de cap şi oboseală, simptome care, deşi pot trece de la sine în cazul adulţilor, în cazul unui copil se pot acutiza din cauza sistemului imunitar slab dezvoltat şi care necesită administrarea de antibiotice.

Preveniţi acest disconfort prin toaletarea frecventă a gheruţelor pisicii, evitaţi jocurile agresive, care se pot finaliza cu zgîrieturi şi nu lăsaţi pisica să vă lingă, mai ales dacă aveţi leziuni deschise la suprafaţa pielii.

Toxoplasmoza, periculoasă pentru femeile gravide

Este o boală frecvent întîlnită în rîndul pisicilor, care se transmite cu uşurinţă la oameni şi care poate fi deosebit de periculoasă pentru femeile fertile sau cele care aşteaptă deja un copil. Mai exact, pot exista dificultăţi în dezvoltarea nou-născutului, risc de avort spontan sau tulburări de vedere grave dacă nu este tratată corespunzător.

La animale, toxoplasmoza se poate manifesta prin diaree şi probleme la nivelul plămînilor, ficatului sau sistemului nervos, iar la oameni aceasta este cu greu recunoscută deoarece se prezintă cu simptome asemănătoare cu o uşoară răceală şi umflarea ganglionilor limfatici.

La cea mai mică suspiciune, nu ezitaţi să mergeţi la un control de specialitate care presupune un test de sînge special. Tratamentul în majoritatea cazurilor constă în administrarea de antibiotice şi acid folic, în special pentru femeile însărcinate.

Preveniţi infecţia cu acest parazit tratînd animalul bolnav, prin reguli de igienă respectate cu sfinţenie şi prin restricţionarea contactului dintre feline şi femeia gravidă.

Cazuri extrem de rare, dar demne de luat în seamă: ciuma bubonică

Autorităţile sanitare raportează maximum 7 cazuri anuale de infecţie cu ciumă bubonică, cunoscută în special sub denumirea de moartea neagră în Evul Mediu şi care a răpus peste 200 de milioane de oameni. Astfel de cazuri au loc atunci cînd şobolanii sau animalele sînt purtătoare de Xenopsylla cheopis (puricele şobolanului purtător de ciumă bubonică).

Printre simptomele la animale pot fi enumerate: febra, inflamaţia, umflarea şi durerea ganglionilor limfatici, iar la oameni se adaugă durerile de cap, slăbiciunea musculară şi frisoanele.

În astfel de cazuri, este necesar tratamentul prompt cu antibiotice puternice pentru a distruge orice urmă de infecţie. Tocmai pentru a nu ajunge în astfel de situaţii, este esenţial să deparazitaţi regulat căţeii sau pisicile atît intern, cît şi extern.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?