“Roșii” în oraș

“Roșii” în oraș

Ion Ceban a devenit noul primar general de Chișinău. Pentru prima dată în istoria Moldovei independente, capitala a fost preluată de un reprezentant al unui partid de stînga. 

Ca și în alegerile de acum un an ale edilului capitalei, în turul doi diferența dintre candidați a fost de 5%, de această dată însă în defavoarea lui Andrei Năstase.  

“Ruperea tiparelor”

Rezultatele alegerilor în Chișinău i-au nedumerit pe reprezentanții blocului ACUM – cei din PAS și Platforma DA nu tăinuiau, că iau în calcul numai victoria, și nu examinează alte variante. După primul tur, Andrei Năstase declarase că nici nu examinează ”ipoteza că Ion Ceban va cîștiga aceste alegeri”.

Și schema ”clasică” a alegerilor primarului general de Chișinău era de partea candidatului dreptei: cum a spus, fără a se îndoi de rezultat, imediat după închiderea secțiilor de votare aliatul de moment al lui Andrei Năstase – fostul primar general Dorin Chirtoacă, la Chișinău victoria întotdeauna a fost de partea candidaților ”proeuropeni”. Conform pronosticurilor lui Chirtoacă, Năstase trebuia să învingă cu scorul de 60% la 40%. Rezultatul prealabil din turul doi– 52,39% la 47,61% în folosul candidatului PSRM, Ion Ceban. 

“Ceva nu este corect, poate că e o falsificare. Din calculele noastre, nu poate fi un asemenea rezultat. Mă miră diferența enormă”, ținea tonul Andrei Năstase după ce a aflat primele rezultate ale votului. “Pentru noi, rezultatele votului au fost neașteptate, noi ne așteptam la o victorie”, a declarat Alexandru Slusari, vicepreședinte al Platformei DA. Iar deputatul PAS, Vladimir Bolea, a recunoscut, că rezultatele alegerilor în Chișinău au fost altele, nu cele pe care le așteptau cei din blocul ACUM. Însă e puțin probabil că cineva va apela la instanță sau va cere numărarea repetată a voturilor: diferența dintre Ceban și Năstase în turul doi trece de 11 mii de voturi. Este o cifră prea mare.  

Dacă e să comparăm rezultatele obținute de candidați în primul tur, în oraș rezultatele lui Ion Ceban au fost ceva mai proaste. La 20 octombrie, candidatul PSRM a învins în toate sectoarele orașului. La 3 noiembrie – peste tot, cu excepția Ciocanei: acolo el a acumulat 49,1%, în timp ce Andrei Năstase 50,9%. În plus, Năstase a învins în 10 din15 suburbii. Cele mai multe voturi le-a avut la Grătiești-76,37%. Dar rezultatul final s-a dovedit a fi în defavoarea candidatului ACUM.

De ce, așadar, Andrei Năstase nu a reușit să repete rezultatul de anul trecut?

 “Din mai multe cauze, - spune politologul Vitalie Andrievschi.- Prima dintre ele –Andrei Năstase este politicianul, care are neapărată nevoie de chipul dușmanului. Anul trecut el a avut acest chip în persoana lui Vladimir Plahotniuc, cu care Năstase a luptat eroic pe post de lider al opoziției anti-oligarhice. La actualele alegeri nu s-a mai reușit modelarea așa de vie a imaginii inamicului. Mai mult, a apărut întrebarea: dacă Dodon și Ceban, cum susții, îs niște răufăcători, de ce te afli la guvernare în coaliție cu ei?   

A doua cauză – anul trecut puțină lume cunoștea calitățile de administrator ale candidatului la funcția de primar general Andrei Năstase. Însă în perioada în care el a fost un timp scurt ministru de Interne, el n-a fost foarte convingător ca șef al MAI. Oricum, nu și-a putut demonstra potențialul. 

A treia cauză – agitația făcută de blocul ACUM în turul doi a fost mai mult despre aceea, cît de răi sînt Dodon și Ceban, dar nu despre faptul ce edil bun ar putea fi Andrei Năstase. Și susținerea lui Dorin Chirtoacă și-a avut rostul ei. Pe de o parte, este clar că aceasta s-a făcut pentru a mobiliza electoratul de dreapta, în special cel unionist – acele10%, care în primul tur au votat pentru Chirtoacă. Pe de alta, aceasta a mobilizat și adversarii ex-primarului general, care au mers și au votat contra lui Năstase, deoarece nu le-a plăcut tandemul acestuia cu Chirtoacă. A fost, așadar, bățul cu două capete”,  a menționat V. Andrievschi. 

Apropo, Andrei Năstase a procedat la fel și în alegerile de anul trecut, în care a cîștigat.  În mai 2018 presa scria că în campanie Năstase a promis conducerii PL că dacă aceasta va susține candidatura sa în turul doi, reprezentanții ei își vor păstra funcțiile ocupate în administrația capitalei. Și acum, după declarația comună a Maiei Sandu și Dorin Chirtoacă “Noi îl susținem pe Năstase!”, unii comentatori au concluzionat că blocul ACUM ar fi putut promite conducerii PL ceva atractiv. Unii utilizatori ai rețelelor sociale au presupus că Năstase putea să-i promită lui Chirtoacă funcția de adjunct al său, iar peste un an, în alegerile prezidențiale (anterior Năstase a făcut aluzie la ambițiile sale prezidențiale) Chirtoacă ar fi rămas șef pe oraș. Însă de data aceasta cochetarea cu liberalii a fost în detrimentul candidatului ACUM.   

Analistul politic Victor Ciobanu crede că în pierderea suferită de Năstase în aceste alegeri un rol important l-a avut și isterizarea excesivă a campaniei sale electorale. 

“În turul doi, Ion Ceban a acumulat multe voturi diverse, să le numim ocazionale sau străine, și a soluționat o sarcină care părea imposibilă – și-a extins electoratul 40% “+” la 50% “+”. Iar Andrei Năstase nu a reușit să acumuleze nici voturile ”proprii”  – acelea pe care de obicei le acumulează candidații dreptei. Și nu le-a acumulat anume în suburbii, lucru foarte simptomatic. Suburbiile din nou au avut rolul decisiv în alegeri, doar că în favoarea PSRM – prin neparticiparea la alegeri.   

Unde mai pui că în turul doi Andrei Năstase a comis niște greșeli tactice. După 20 octombrie el a mers la o confruntare deschisă - el trebuia să o facă pentru a mobiliza electoratul de dreapta. Greșeala însă consta în faptul că nu a știut să mențină discuția la un nivel rațional, și-a isterizat în exces campania electorală. În rezultat mulți au fost dezamăgiți, nu mobilizați”,  menționează Victor Ciobanu. 

O altă greșeală tactică a candidatului blocului ACUM, consideră experții, a fost miza prea mare pe sloganul “străinătatea ne va ajuta”. Dacă e să luăm programul lui Andrei Năstase, în fiecare compartiment se vorbește despre atragerea ajutorului financiar românesc și european pentru realizarea sarcinilor propuse. Dar dacă atragerea creditelor și a altor ajutoare străine, la nivel de țară, nu este foarte vizibilă cetățenilor simpli, chișinăuienii știu bine că finanțarea de peste hotare nu vine așa, pur și simplu, și că ei vor fi nevoiți să plătească pentru aceasta. E suficient să ne amintim de istoria cu creditul BERD pentru reabilitarea rețelelor de canalizare și a apeductului orășenesc, și cererile repetate ale furnizorului APĂ-Canal de a majora tarifele pentru apă, spre a-l putea rambursa.  

Primii pași ai lui Ceban – primar general 

Potrivit majorității observatorilor, Ion Ceban s-a arătat foarte bine în această campanie electorală, iar la dezbaterile și la întîlnirile cu electoratul a pregătit un program profund, echilibrat și a demonstrat calitățile unui politician și conducător matur.

Peste 10 zile (cam atît durează organizarea, judecata care trebuie să valideze mandatul primarului ales, plus decizia finală a CEC privind alegerile) Ion Ceban va intra în primărie și va începe exercitarea atribuțiilor primarului general de Chișinău.    

Dar candidatul socialiștilor a spus deja care vor fi primii săi pași în noua funcție. Primul lucru – va anunța că părăsește PSRM, pentru a se concentra întru totul asupra rezolvării problemelor orașului, va exclude politicul din activitatea autorității locale orășenești și “va deveni un primar al tuturor”. Al doilea lucru, din cele declarate de Ion Ceban la TV8 în ziua scrutinului, - deja miercuri fracțiunea PSRM în Consiliul municipal Chișinău intenționează să formeze o coaliție cu blocul ACUM. După primul tur de scrutin, asemenea coaliții au fost deja formate în majoritatea raioanelor republicii. 

Dacă e să reieșim din declarațiile anterioare, noul primar general și-a format deja echipa – există specialiști pentru fiecare direcție de activitate în oraș. În plus,  el vrea să ofere reprezentanților ACUM  două funcții de adjuncți ai săi. “Dacă voi deveni primar, din patru funcții de viceprimari două vor fi ocupate de reprezentanții blocului ACUM, și două din cele cinci preturi din capitală le voi oferi lor”, - promitea I.Ceban.

Una dintre posibilele candidaturi la postul de viceprimar de Chișinău este Stelian Manic, fost candidat ACUM la funcția de primar al suburbiei Codru.  Stelian Manic este doctor în științe, profesot al Universității americane în Moldova, specialist în  tematica urbană (a studiat urbanistica la Universitatea ”A.I.Cuza” din Iași ), opt ani (între 2008 și 2016) a predat economia în Australia, Universitatea din Adelaide.  

Din planurile noului primar general mai face parte crearea Departamentului de proiectări urbanistice. Din cele declarate anterior de I.Ceban, acesta ar putea fi condus de contracandidatul său din primul tur, Victor Chronda. Acesta, ca și Ceban, cunoște bine problemele orașulu  – a fost consilier municipal, este expert în domeniul studiilor urbane și urbanismului, pe care le-a studiat în cadrul programului de master  Erasmus Mundus la Copenhaga, Madrid, Viena și Bruxelles, mai mulți ani a monitorizat politica publică a primăriei Chișinău. Drept că, cum a subliniat însuși Victor Chironda, pentru a obține o funcție în organele de conducere ale administrației orășenești trebuie să treci printr-un concurs de preselecție, la care participă toți doritorii.  

În același timp, după cum s-a aflat, nu toți membrii echipei lui Ion Ceban împărtășesc optimismul primarului general ales în ceea ce privește calitățile de afaceri și profesionale ale lui Victor Chirona.

Așa că din start primarul general de Chișinău va avea de soluționat problemele de personal și pe cele organizatorice. Mai ales că el intenționează să revizuiască total structura și aparatul primăriei, precum și să se preocupe de întreprinderile municipale, eficiența cărora lasă de dorit, în timp ce conducătorii primesc salarii destul de mari. 

La fel, dacă reieșim din promisiunile electorale, din planurile pe termen scurt ale lui Ion Ceban face parte anularea tuturor autorizațiilor de construcții, eliberate cu încălcări și neadmiterea construcțiilor care contravin standardelor de urbanism, demolarea a minim trei construcții neautorizate pe parcursul primei luni de la intrarea în funcție “dacă această practică vicioasă va continua”, către luna martie 2020 să creeze consilii de experți în toate sferele de activitate a municipalității, să publicre pe site-ul primăriei toare deciziile, proiectele și planurile de activitate ale administrației orășenești, etc. 

Valiza-gara-Frankfurt?

Cu ceva timp în urmă, candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, declarase nechibzuit că este gata să părăsească Moldova, dacă în alegerile din Chișinău va învinge candidatul PSRM. 

“Dacă nu dă Doamne vine Dodon și ia puterea asupra Chișinăului, va fi rău, oameni buni. Mai degrabă îmi voi face valiza și voi pleca, dar nu revin nici la un minister, deoarece știu ce va urma. Ne vom prăbuși”, a spus el.

După ce au devenit cunoscute rezultatele scrutinului din 3 noiembrie,  rețelele sociale un fost inundate de imagini cu avioane, aeroportul Frankfurt și subtitrări gen “Valiza-gara-Frankfurt”.

Evident, Andrei Năstase nu va zbura și nu va pleca nicăieri. Deja peste două zile după declarația-i nesăbuită, el a spus că dacă pierde alegerile în Chișinău, revine la MAI. Și prim-ministrul Maia Sandu îl cheamă insistent înapoi. “Domnule Năstase, avem nevoie să reveniți în guvern în cel mai scurt timp”,  a declarat ea luni. Așa că viitorul ministrului A. Năstase este evident, dar ce îl așteaptă pe politicianul A. Năstase? 

Unii comentatori politici consideră că după pierderea alegerilor în Chișinău  pe președintele Platformei DA în așteaptă moartea politică și că el va ceda definitiv calitatea de lider al blocului ACUM. 

“Cred că-s prea exagerate zvonurile privind ”decesul” politicianului Năstase. Deși ratingul lui personal și ratingul Platformei DA va scădea după aceste alegeri. Și nici nu va pleca nicăieri: el a devenit un politician profesionist, mult timp a luptat pentru a ajunge la putere, a simțit gustul puterii, la care nu e chiar simplu să renunți. Așa că, pentru a corecta situația sa nefavorabilă, Andrei Năstase se va manifesta activ și în continuare. Și pentru că are anumite ambiții prezidențiale,  plus că nu poate fără chipul dușmanului politic, cred că în timpul rămas pînă la alegerile prezidențiale îi va atribui președintelui Igor Dodon acel ”chip al dușmanului” și va lupta activ împotriva lui”, consideră politologul Vitalie Andrievschi. 

Apropo, înainte de turul doi de scrutin se presupunea că victoria lui Andrei Năstase la Chișinău este foarte nefavorabilă pentru Maia Sandu. Totuși, Chișinăul este centrul politic al țării și devenind primar general Andrei Năstase și-ar putea consolida pozițiile politice, ratingul lui personal  va crește simțitor și liderul Platformei DA îi poate face Maiei Sandu o concurență nedorită în cursa prezidențială. Așa că, după părerea unor analiști, actualului prim-ministru îi convine chiar ca Năstase să piardă alegerile locale.    

“Eu cred că pentru Maia Sandu din contra, este mai favorabilă plecarea lui Andrei Năstase din funcția de ministru de Interne. În guvernul ei, mai mulți miniștri au creat deja un balast, însă ea nu-i poate schimba deoarece ar provoca complicații serioase în blocul ACUM. Cred că pentru Sandu ar fi de preferat ca Năstase să meargă la primăria Chișinău”,  nu este de acord cu aceasta Vitalie Andrievschi.  

Iar analistul politic Victor Ciobanu crede că blocul ACUM nu trebuie să se concentreze pe candidaturile lui Sandu și Năstase, trebuie să aleagă pentru postul de președinte o a treia candidatură și să o promoveze activ în timpul rămas.  

“Situația lui Andrei Năstase nu este pierdută definitiv după eșecul în alegerile din Chișinău, deși el și partidul său au de suportat pierderi de imagine serioase.  De aceea Platforma DA și liderul ei trebuie să-ș revadă strategia, inclusiv la MAI – și în ceea ce privește performanța, și în comunicare. Din cursa prezidențială el, desigur, a  ieșit deja.  Dar nici Maia Sandu nu are rost să meargă în prezidențiale: ce sens are pentru ea fotoliul de președinte, dacă ținem cont de atribuțiile destul de reduse ale șefului de stat? Acum ea deține funcția de prim-ministru, are atribuții mai extinse ca cele ale președintelui și o influență mai mare. Desigur,  Maia Sandu este un candidat bun din punct de vedere al eficienței,  dar rău din punct de vedere al păstrării acestei coaliții. Iată de ce cred că pentru blocul ACUM  este mai bine să examineze alte posibile candidaturi la funcția de șef al statului”, - consideră expertul.    

Tăria ”betonului” de coaliție  

După ce în turul doi Andrei Năstase a trecut la personalități și confruntări, PSRM  a ajuns la anumite concluzii privind  colaborarea de mai departe  cu aliații din coaliția de guvernare. 

Președintele Igor Dodon a declarat că în cadrul campaniei electorale unii parteneri “au trecut anumite limite”, și că după alegeri “vor avea loc discuții serioase”, iar “cu unii oameni nu ne vom mai așeza la masa negocierilor”. Anterior, într-un interviu unui post TV, Igor Dodon declara că marți, 5 noiembrie, s-ar putea întruni consiliul republican al PSRM care va decide viitorul coaliției de guvernare. Deși, din spusele președintelui, PSRM susține guvernul Sandu și se pronunță pentru păstrarea actualei majorități parlamentare.    

Mediul experților consideră că e puțin probabilă destrămarea coaliției PSRM- blocul ACUM – nu ar fi în interesul ambelor părți. 

“Să destrami acum coaliția ar însemna demiterea guvernului Sandu, transformarea ei într-o victimă politică și consolidarea flancului drept în jurul liderei PAS. Socialiștii nu trebuie să facă asta – ei trebuie să-i mai permită Maiei Sandu să guverneze țara un timp oarecare... 

Și Maia Sandu, cred eu, va promova acum o politică  destul de dură, nu va merge la cedări și nu va schimba miniștrii, ca să nu fie acuzată de inacțiune și concesii în favoarea socialiștilor. Pe acest fondal PSRM își poate construi jocul: vedeți, noi am vrut să sporim eficiența guvernului, să schimbăm miniștrii care nu au îndreptățit încrederea, dar blocul ACUM nu vrea să schimbe nimic. Așa că cel mai probabil coaliția actuală va fi păstrată. Nu este exclus că anul viitor vor avea loc alegeri parlamentare anticipate, odată cu cele prezidențiale”, crede politologul Vitalie Andrievschi.   

Și Victor Ciobanu consideră că nu se va ajunge la destrămarea coaliției, însă acțiunile lui Andrei Năstase în turul doi al alegerilor primarului general de Chișinău pot oferi PSRM temei să acționeze mai dur în negocierile cu aliații. 

“Mai devreme ori mai tîrziu situația se va aplana, dar fără înțepături, desigur, nu se va putea. Asta va dura pînă la soluționarea celor două probleme majore de moment: reformatarea guvernului și numirea unui procuror general care ar satisface toate părțile. Se va negocia structura și componența guvernului, dar eu nu văd motive ca blocul ACUM să renunțe și să nu împartă cu socialiștii unele ministere, deci - și responsabilitatea guvernării. Spre exemplu, PSRM vrea să despartă Ministerul muncii și protecției sociale de Ministerul sănătății, și să-l conducă. De ce ar fi împotrivă blocul ACUM?”, spune expertul. Victor Ciobanu este convins că aceste probleme vor fi soluționate înainte de Anul Nou, și situația în coaliție se va normaliza.   

Xenia Florea

 

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load