COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Care agenți economici își pot relua activitatea de luni

Care agenți economici își pot relua activitatea de luni

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a anunțat care agenți economici își pot relua activitatea începînd cu ziua de luni, 4 mai.

”Am avut o nouă ședință a Comisiei Situații Excepționale la nivel de municipalitate, unde s-au luat mai multe decizii. Pentru început, mulțumesc celor care au stat acasă și au respectat recomandările autorităților. În această ordine de idei, în condițiile în care sînt ridicate mai multe restricții, rog locuitorii capitalei să respecte regulile atunci cînd sînt pe stradă, în transportul public, în magazine sau în alte locuri aglomerate”, a scris edilul capitalei într-o postare pe pagina sa de facebook.

Astfel de luni se permite:


• Transportul public revine la normal, iar taxatori la muncă. Există reguli, care trebuie să fie respectate cu strictețe. Toți pasagerii sînt obligați să poarte măști medicinale/confecționate manual sau materiale reutilizabile (fulare, eșarfe, alte articole vestimentare).

• Angajatorii să scoată la locul de muncă personalul strict necesar, iar cel care să muncească de acasă, să o facă.

• Se reia comerțul cu amănuntul a tuturor tipurilor de mărfuri prin unitățile comerciale Excepție fac doar cele amplasate în piețe sau centre comerciale. Precizez, piețele nu se deschid, inclusiv cele auto.

• De asemenea, unitățile de alimentație publică pot să reia activitatea comercială doar prin comercializarea produselor la pachet și regim de catering. Aici se includ și gheretele, unitățile care comercializează produse la geam.

”Informez că fiecare caz în parte, cînd sîntem informați că cineva dintre medici, sau angajați sînt infectați, se iau măsurile necesare și se intervine prompt. Toți sînt testați și li se oferă maximă grijă. Rog ca toți locuitorii să fie înțelegători și să conștientizeze riscurile și doar cu eforturi comune vom reuși”, a scris Ceban.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...

Sondaj Toate

load