Veronica Micle – un destin tragic

Veronica Micle – un destin tragic

Astăzi se împlinesc 129 de ani de la trecerea în neființă a Veronicăi Micle, muza lui Mihai Eminescu. Ea s-a născut la 22 aprilie 1850 la Năsăud. Este fiica revoluţionarului ardelean Ilie Cîmpeanu, mort în luptele conduse de Avram Iancu în Transilvania.


Mama ei, Ana, se stabilește la Iași. La susţinerea examenului pentru încheierea gimnaziului, la Şcoala Centrală de Fete din Iaşi, unde obţine calificativul „eminent”, în 1863, este prezent în juriu, alături de Titu Maiorescu, şi Ştefan Micle, viitorul rector al Universităţii ieşene. Acesta, îndrăgostit de Veronica, o cere în căsătorie, cu toate că diferenţa de vîrstă dintre ei era de 30 de ani. Anul următor, la numai 14 ani, devine doamna Micle. Au avut împreună două fiice: Valeria şi Virginia Livia.


În 1869 Veronica Micle debutează în viaţa literară, dar se implică și în înfiinţarea unei şcoli profesionale de fete şi în îndrumarea altor şcoli de fete din Iaşi. În 1872 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, la Viena, unde venise pentru a urma un tratament medical. Acesta părăseşte Berlinul pentru Iaşi şi frecventează salonul literar patronat de ea, recitînd poezii de amor scrise cu cîteva ore înainte la Biblioteca Centrală, unde lucra ca bibliotecar. În acelaşi an, Veronica Micle debutează, cu două schiţe romantice, Rendez-vous şi Plimbarea de mai în Iaşi, sub pseudonimul „Corina”. Semnează, în revista „Columna lui Traian” și în „Convorbiri literare” versuri scrise sub influenţa liricii eminesciene. A mai colaborat şi cu revistele „Familia”, „Revista Nouă”, „Literatorul”, „Universul literar” şi „Revista literară”.


Volumul de poezii apărut în 1887 cuprindea, pe lîngă piese originale, prelucrări după Théophile Gautier şi Alphonse de Lamartine. Lucrările ei nu au stîrnit ecoul aşteptat în rîndul criticilor, Barbu Ştefănescu-Delavrancea considerînd-o un „poet mic, neînsemnat, fără temperament, fără originalitate, fără chemarea de a spune ceva pe lume”, iar George Călinescu „superficială” şi „frivolă”. Din 1875, după îndepărtarea soţului său din fruntea Universităţii, familia locuieşte în incinta Şcolii de Arte şi Meserii, la conducerea căreia este numit Micle.


Continuarea citiți pe moldovenii.md 


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load