COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Un nou proces penal în cazul bisericii construite pe teritoriul grădiniței

Un nou proces penal în cazul bisericii construite pe teritoriul grădiniței

Dosar penal deschis în cazul construcției bisericii pe teritoriul grădiniței nr. 150 din capitală. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Victor Chironda, care a declarat, la ședința primăriei, că toți cei vinovați vor fi trași la răspundere conform legii.

Asta după ce ieri, 16 februarie, reprezentanții asociației „Părinți Solidari” au vizitat biserica unde se oficializa slujba de duminică, fiind dați afară de către preot și cîțiva enoriași într-un mod agresiv.

Viceprimarul Victor Chironda a dat astăzi indicații să fie oprită activitatea bisericii, iar zona să fie păzită de polițiști, întrucît la fața locului se desfășoară lucrări de construcție.


„Acest teritoriu aparține Direcției Municipale de Educație. Ei au semnat un demers la Procuratură că nu construiesc nimic. Respectiv eu am solicitat Direcției să ia măsuri în ceea ce privește activitatea ilegală a bisericii. Noi am făcut toate demersurile necesare, iar eu acum vreau să văd activitatea Direcției. Noi avem decizia instanței de demolare”, a declarat Chironda, transmite Noi.md cu referire la Jurnal.

Conform unui document depus la procuratura municipală, Chironda a solicitat investigarea procedurii de eliberare a certificatului de urbanism și autorizației de construcție pentru edificarea „Bibliotecii-Centru de educației moral-spirituală” pe teritoriul instituției preșcolare nr.150 din municipiul Chișinău, depusă pe dată de 22 ianuraie 2020.

Doc

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load