COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Traversările la frontieră, în creștere cu 20% în prima săptămînă din iulie

Traversările la frontieră, în creștere cu 20% în prima săptămînă din iulie

În perioada 29 iunie – 5 iulie 2020, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 96 de evenimente cu documentarea a 122 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 47 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- 24 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 22 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
- trei cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 89 de consemne, dintre care patru consemne Interpol și 85 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.


În decursul săptămânii precedente 16 cetăţeni străini, dar și 50 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 88 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 252 150 și încasarea amenzilor de 101 075 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 67 599 traversări, în creștere cu peste 20% față de ultima săptămână a lunii iunie. Din numărul total de traversări, 35 850 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 22 432 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 59 % din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore (05.07.2020), în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 9 026 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 5 270 traversări persoane, dintre care 2 905 treceri la frontiera moldo-română, 863 treceri la frontiera cu Ucraina și 1 502 treceri a frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei (intrare în RM) au fost:
PTF Leușeni – 1 962 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 1 502 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați - 612 traversări persoane;
PTF Sculeni – 316 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Reni – 220 traversări persoane.

În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 9 026 persoane și completate 5 270 fișe epidemiologice individuale.
Nicio persoană din cele ce au traversat frontiera de stat nu a prezentat simptome ale infecției de tip Covid-19.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), în decursul a 24 ore au înregistrat 392 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load