Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sezonul de vînătoare la rațe și lișițe, deschis

9 oct. 2019,, 07:30   Societate
3141 0

Sezonul de vînătoare la rațe și lișițe a fost declarat deschis.

Vînatul va fi permis pînă pe 29 decembrie, iar vînătorii trebuie să cunoască și să respecte mai multe reguli importante de securitate.

Astfel, pe un sector de un hectar, se permite să vîneze cel mult patru vînători și să se tragă numai în păsările care zboară, cu excepţia uciderii păsărilor rănite, care au căzut pe apă, dacă în direcţia împuşcăturii nu se află alte persoane.

De asemenea, pentru a evita accidentele, este interzis să se împuşte asupra păsării la o distanţă mai mare de 35-40 m, dacă ea zboară la o înălţime mai mică de 5 metri sau tragerea în pasăre dacă ea se află la o distanţă mai mare de 50 m de la vînător.

La vînătoarea păsărilor acvapalustre arma se va încărca: în timpul vînătorii de la picior sau atunci cînd vînătorul a ocupat locuri speciale de pîndă.


După ce arma este încărcată, vînătorul trebuie să pună neapărat piedica de siguranță, iar la armele cu cocoaşe acestea trebuie să fie nearmate.

Se interzice categoric să se încarce arma înainte de timpul indicat pentru începerea vînătorii.

În acest context, pentru evitarea unor incidente cu aplicarea armelor de foc în timpul vânatului, poliția reamintește că arma poate fi purtată numai de către titularul permisului, iar posesorul armei de vînătoare este obligat să asigure integritatea armei.

De asemenea, vînătorii sînt obligați să poarte echipament sau veste de culoare galben-verzui sau portocaliu-intens și le este interzis să tragă din arma încărcată în localităţi sau în apropierea acestora.

În timpul deplasării cu orice mijloc de transport, arma de vînătoare trebuie descărcată, demontată şi pusă în husă, iar în timpul încărcării sau descărcării armei de vînătoare, ţevile ei trebuie să fie îndreptate în sus ori spre pămînt.

La trecerea diferitor obstacole (şanţuri, garduri, pîraie, etc.), armele trebuie descărcate.

Glontele împuşcat din arma de vînătoare cu ţeava lisă este periculos până la o distanţă de 1000 m, alicele de luptă – până la 600 m, alicele de mărime mijlocie – până la 300 m, iar în timpul împuşcăturii adesea alicele se lipesc cîteva împreună, zburînd la o distanţă mult mai mare, decît alicele separate.

Inspectoratul General al Poliţiei solicită repetat vînătorilor să fie responsabili şi să respecte cerinţele de securitate în procesul aplicării armelor de foc, pentru evitarea unor eventuale incidente sau delicte.

Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă. Un nou permis de armă poate fi obținut doar peste o perioadă de 5 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?