COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Principalele diferențe dintre simptomele COVID-19, răcelile și gripa

Principalele diferențe dintre simptomele COVID-19, răcelile și gripa

Rospotrebnadzor, în baza materialelor Organizației Mondiale a Sănătății, a numit principalele diferențe dintre simptomele coronavirusului COVID-19, răcelii și gripei.

Focarul bolii infecțioase cauzată de noua infecție de coronavirus (COVID-19) continuă să se dezvolte și, în acest context, se efectuează o comparație între această boală și gripa.

După cum subliniază OMS, ambele sînt boli respiratorii, dar există diferențe importante între cele două virusuri și modul în care se răspîndesc. Acest lucru este important, din punct de vedere a măsurilor medico-sanitare care pot fi luate pentru a reacționa în cazul fiecărui virus.

Prin ce se aseamănă COVID-19 și virusul gripei?

În primul rînd, COVID-19 și gripa cauzează boli respiratorii ușoare pînă la severe și pot duce la deces.
În al doilea rînd, ambele virusuri se transmit prin contact, prin picături și suprafețe. În acest sens, măsurile medico-sanitare importante pe care toată lumea le poate lua pentru a preveni infecția sînt aceleași, de exemplu: igiena mîinilor și respectarea etichetei respiratorii (tuse în cot sau într-o batistă de hîrtie care este aruncată imediat la gunoi).


-Care este diferența dintre COVID-19 și virusul gripei?

O diferență importantă între aceste două virusuri este viteza de transmitere.

Gripa are o perioadă de incubație medie mai scurtă (perioada de la infectare pînă la apariția simptomelor) și un interval serial mai scurt (timpul dintre cazurile succesive) decît virusul COVID-19. Intervalul serial pentru virusul COVID-19 este estimat la 5-6 zile, în timp ce pentru virusul gripal, intervalul secvențial este de 3 zile. Aceasta înseamnă că gripa se poate răspîndi mai repede decît COVID-19.

În plus, transmiterea în primele 3-5 zile ale bolii sau, eventual, transmisia pre-simptomatică – transmiterea virusului înainte de apariția simptomelor-este cauza principală a transmiterii gripei. În schimb, deși știm că există oameni care pot răspîndi virusul COVID-19 cu 24-48 de ore înainte de apariția simptomelor, în prezent acest lucru nu pare a fi cauza principală a transmiterii infecției.

Copiii sînt un factor important în transmiterea virusului gripal în societate. Pentru virusul COVID-19, datele inițiale arată că boala afectează copiii mai puțin decît adulții, iar incidența cazurilor de boală cu manifestări clinice în grupa de vîrstă 0-19 ani este scăzută. Datele preliminare suplimentare obținute în China arată că copiii se infectează de la adulți, dar nu invers.

În același timp, aceste două virusuri au un spectru similar de simptome, însă proporția cazurilor severe pare să fie diferită. Pentru COVID-19, datele pînă în prezent ne permit s presupunem că 80% din cazurile de infecție sînt ușoare sau asimptomatice, 15% grele care necesită oxigenare și 5% critice care necesită ventilație. Proporțiile cazurilor severe și critice sînt mai mari decît cele observate în gripă.

Cel mai mult sînt supuși riscului unei infecții de gripă severă copiii, femeile însărcinate, persoanele în etate, persoanele cu boli cronice și imunodeficiență. În ceea ce privește COVID-19, în prezent știm că vîrsta înaintată și bolile însoșitoare cresc riscul apariției unei infecții severe.

Mortalitatea de la COVID-19 pare să fie mai mare decît de la gripă, în special de cea sezoneră. Cu toate acestea, mortalitatea este determinată în mare măsură de accesul la îngrijirea medicală și calitatea acesteia.

-Ce soluții medicale sînt disponibile pentru COVIND-19 și virusul gripal?

Deși acum în China au loc testări clinice ale mai multor medicamente, iar în lume se dezvoltă mai mult de 20 de vaccinuri pentru COVID-19, în prezent nu există vaccinuri licențiate sau mijloace terapeutice. În același timp, există medicamente antivirale și vaccinuri împotriva gripei. Deși vaccinul antigripal nu este eficient împotriva virusului COVID-19, este recomandat să faceți vaccinuri în fiecare an pentru a preveni infecția cu gripă.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load